Etapa a 16-a a Ligii 2, penultima programată în 2025, a debutat de vineri seară, la Chiajna, unde Chindia a învins Concordia cu scorul de 1-0 printr-un gol marcat dintr-o poziție suspectă de offside.
Sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate să se dispute șase jocuri, la Ruși-Ciutea (Baza Sportivă FC Bacău), Bistrița (Jean Pădureanu), Voluntari (Anghel Iordănescu), Slatina (1 Mai), Ghermăneşti (Voinţa) și Buftea (CNAF Buftea – sintetic). CS Afumați își dispută partida de acasă contra CSC Șelimbăr pe stadionul Voința, din Ghermănești, unde în trecut au evoluat în Liga 2 FC Snagov și Voința Snagov. Totodată, CS Dinamo organizează partida cu AFC ASA Târgu Mureș pe terenul sintetic al CNAF Buftea, unde a disputat și partida din Cupa României contra Concordia, nu pe gazonul natural, pe care a evoluat în precedentele jocuri de ”acasă”.
Tot sâmbătă se mai dispută și ACSM Reșița – FC Bihor Oradea, derby-ul de clasament al etapei, de la ora 14:30.
Ultimele trei partide din etapa 16 au loc duminică, 7 decembrie. De la ora 11:00 au loc partidele Metalul Buzău – Ceahlăul și CS Tunari – Sepsi OSK, iar de la ora 12:30 începe Poli Iași – Corvinul.
Înaintea debutului etapei a 16-a, Corvinul este lider, cu 39 de puncte, urmată de AFC ASA Târgu Mureș, Steaua București și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care au câte 30 de puncte. Pe celelalte locuri calificabile în play-off se află FC Bihor Oradea și ACSM Reșița, ambele cu câte 29 de puncte.
La polul opus în clasament, ultima clasată este tot CSM Olimpia Satu Mare, cu 7 puncte.
sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 11:00
Stadion: Baza Sportivă FC Bacău (Ruşi-Ciutea – Bacău).
Arbitru: Arthur Răcoare (Curtea de Argeş – Argeş). Asistenți: Eugen Petre Alexandru (Buzău) și Iulian Contofan (Iaşi). Rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi). Observator arbitri: Ionuț Borcan (Ploieşti – Prahova). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).
FC Bacău: Luc. Anton – Coajă, Forizs, Juric, M. Bordea – I. Chirilă (cpt.) – Gab. Cîrstean, Luncașu, Aftanache – Andr. Pavel, Rob. Ciobanu
Rezerve: Vlăsceanu – Agapi, Blaj, Oasenegre, Vodă, Diego Burlacu, M. Ursu
Antrenor: Constantin Enache
Steaua: Frănculescu – Răsdan, Cimpoeșu (Mih. Adăscăliței 46′), Ad. Ilie, Nedelea (Lumbu 46′) – Gualda, Șt. Pacionel (Chipirliu 46′, 60′ – eliminat), St. Drăghici (cpt.) – Lascu, Rubio, Mar. Roman (Doană 46′)
Rezerve: Pletea – Șt. Rotaru, Ad. Popa
Antrenor: Daniel Oprița
Eliminat: Bogdan Chipirliu 60′ (roșu direct)
♦Final de joc la Ruși-Ciutea, cu Steaua atacând în valuri pentru o egalare nesperată, dar și cu un gol marcat în inferioritate numerică. 3-2 pentru FC Bacău, cu moldovenii obținând al cincilea succes în acest sezon și provocându-i Stelei al patrulea eșec în această ediție a Ligii 2. Steaua coboară de pe podium.
♦Min 90+4 3-2 Răsdan primește mingea în dreapta, centrează în fața careului, Ianis Doană pune capul din 7 metri, din spatele lui Bordea, și trimite lângă bara din dreapta
♦Min 90+2 Adăscăliței pătrunde din dreapta până în fața careului, pasează în față pentru Răsdan, care așază din prima în stânga pentru Doană, iar acesta pune latul din 7 metri și trimite în bara din fața sa, cu poarta pe jumătate goală!
♦Min 82 Aftanache centrează din stânga în centrul careului, Robert Ciobanu reușește să bage mingea în poartă cu un șut din prima cu stângul din 7 metri central, peste Frănculescu, însă reușita sa este anulată pentru poziția de offside în care se afla.
♦Min 60 Steaua rămâne în inferioritate numerică după ce arbitrul îi arată roșu direct lui Bogdan Chipirliu. Acesta a vrut să-i ia mingea ținută în brațe de Daniele Luncașu în marginea terenului și l-a împins. Spectatorii de la gard l-au scuipat pe Chipirliu, iar acesta probabil i-a înjurat, motiv pentru care a fost eliminat. Și Adrian Frănculescu, venit la centrul terenului pentru a cere explicații a primit cartonașul galben. Eliminarea dictată de Răcoare este exagerată!
♦Min 59 Centrare din corner din dreapta, Rubio se înalță foarte bine în 5 metri central, însă trimite cu capul slab, mult peste poartă!
♦Min 56 Pe o fază de contraatac, Ciobanu pătrunde în careu și e blocat de Frănculescu, mingea ricoșează în centru, unde Gulda respinge din fața lui Cîrstean și evită un nou gol. Poarta era goală.
♦Min 56 Steaua presează, are o nouă centrare din dreapta în fața careului mic, Doană trimite cu capul în față, Rubio așază cu pieptul pentru Gualda, care șutează din 7 metri în Forizs, posibil în brațul său, fiindcă steliștii cer penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 54 3-1 După un aut din dreapta, aproape de colțul terenului, mingea e centrată în fața porții, iar Ianis Doană câștigă duelul aerian cu Juric în 6 metri și înscrie cu o lovitură puternică de cap în dreapta, sus
♦Min 44 Cârstean avansează până la 25 de metri și trimite cu stângul puțin peste poartă
♦Evoluție dezastruasă a Stelei în această deplasare, cu o apărare șfaițer! Cu Oprița făcând scandal în spațiul public fiindcă nu e lăsat să plece la FC Hermannstadt, jucătorii probabil că sunt și ei afectați de modul neprofesionist în care s-a comportat antrenorul său!
♦Min 35 3-0 Fază de contraatac, Aftanache nu are probleme să centreze din stânga careului, Luncașu, demarcat la 7 metri central, pune latul stâng de lângă Nedelea și trimite pe direcția lui Frănculescu. Portarul respinge în față, iar Andrei Pavel, nemarcat în 5 metri, pune latul și înscrie lângă bara din dreapta
♦Min 25 2-0 Corner din dreapta, mingea e scoasă în spate la Bordea, care centrează din prima în fața porții, Andrei Pavel sare mult mai bine decât adversarul de lângă el și înscrie cu capul în stânga. Frănculescu a rămas nemișcat pe linia porții!
♦Sunt circa 2.000 de spectatori la jos, dintre care vreo 350 sunt în galeria Stelei. Steaua atrage și aduce la Ruși-Ciutea cei mai mulți spectatori la un meci al FC Bacău pe teren propriu în acest sezon
♦Min 20 Aftanache pătrunde în careu pe centru, fentează scurt în dreapta cei doi fundași din fața sa și trimite de puțin pe lângă bara din dreapta
♦Min 5 1-0 Aftanache preia o minge degajată slab din colțul terenului, pătrunde în stânga, intră în careu și abia împinge balonul pe jos spre centru. Gabriel Cîrstean avansează până în colțul stânga al careului mic, trimite cu șpițul drept și înscrie la prima bară, sus, lăsându-l fără reacție pe Frănculescu. Defensiva Stelei dormea pe ea!
♦Min 3 Ocazie imensă a lui Ciobanu, care primește mingea din dreapta, în 6 metri, după o fază de contraatac, însă șutul său din acea poziție este respins salvator cu piciorul de Frănculescu
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov).
Arbitru: Marius Daniel Bădoiu (Craiova – Dolj). Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria – Teleorman). Rezervă: Ionuț Cătălin Ilie (Bucureşti). Observator arbitri: Gheorghe Moise (Bucureşti). Delegat joc: Petre Badea (Tulcea).
FC Voluntari: Al. Maxim – Gîț, Dumbrăvanu, R. Crișan, Andreș – Șuteu, Onișa, I. Gheorghe (cpt.) – Haită, Rob. Petculescu, Babic
Rezerve: Chioveanu – Merloi, Panos, Guțea, Vencu, D. Andrei, D. Toma, Schieb, Pandele
Antrenor: Florin Pîrvu
CSC Dumbrăvița: Mikloș – Rz. Morariu (Baeram 76′), Butnărașu, Panaite, Misarăș (Curescu 46′, R. Popa 76′), R. Ciurel – Bg. Vasile (cpt.), Gladun, Sg. Popovici – Gondiu (R. Cristea 46′), Calotă (Buțu 46′)
Rezerve neutilizate: Brașoveanu, Berințan – Pădurariu, Paunovici
Antrenor: Florin Fabian
♦FC Voluntari se impune fără probleme în fața Dumbrăviței, cu scorul de 3-1, și o egalează pe Steaua și Sepsi OSK, covăsnenii urmând să joace mâine.
♦Min 90+7 Popovici trage din 17 metri central puțin pe lângă poartă
♦Min 70 Curescu, intrat pe teren la pauză, se prăbușește pe teren la centru, după ce tocmai a pus mingea pentru ca jocul să se reia. Jucătorii celor două echipe sar în ajutorul atacantului, și cei de pe bancă pătrunde pe gazon, iar Salvarea intră pe teren. Curescu a leșinat și nu mai continuă partida
♦Min 69 3-1 Centrare din stânga a lui Haită, Babic luftează din centrul careului, mingea merge mai departe, iar Alexandru Gîț șutează cu stângul din 14 metri, mingea e deviată de Ciurel și intră în poartă lângă bara din dreapta
♦Min 66 2-1 Lovitura liberă de la 30-35 de metri în dreapta, Sergiu Popovici centrează înalt pe bara a doua, Maxim e surprins prea în față, nu ajunge la timp să respingă și mingea intră în partă lângă bară. Gol norocos, dintr-o minge ce voia să fie o centrare
♦Min 61 Tot gazdele domină, dar Dumbrăvița reușește să strângă mai bine apărătorii în careu. Ocaziile nu mai sunt așa periculoase
♦Min 34 Haită bate bine o lovitură liberă. Din careul mic, Crișan reia cu capul pe lângă, incredibil
♦Min 32 Corner de pe dreapta, din careu Crișan reia cu capul pe lângă. Dumbrăvița nu reușește să fie periculoasă
♦Min 21 2-0 Onișa pasează lung în față pentru Matko Babic pătrunde ușor în careu pe lângă Panaite, avansează până în 6 metri, ciupește balonul pe lângă Mikloș și înscrie la colțul lung
♦Min 20 Lovitură liberă poziție centrală la 19 metri, Haită bate pe poartă, dar Mikloș reține fără mari emoții
♦Min 17 1-0 Asaltul la poarta lui Mikloș dă rezultat. Haită pătrunde vijelios din dreapta până în fața careului, trimite la Marko Babic, iar acesta trage la firul ierbii din 9-10 metri și-l învinge pe portar
♦Min 4 Mikloș respinge în corner un șut bun din 17 metri al lui Haită. Se execută, rămâne fără rezultat. Gazdele presează intens în careul bănățenilor
Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistriţa Năsăud).
Arbitru: Eduard Ioniță (Tulcea). Asistenți: Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova) și Ionuț Răzvan Andrei (Piatra Neamţ – Neamţ). Rezervă: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca – Cluj). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
CS Gloria Bistrița: R. Avram – Burdeț (cpt.), Cavar, Vișinar, Salka, M. Chindriș, Chukwu, Sg. Pîrvulescu, Șofroni, Val. Alexandru, E. Mensah
Rezerve: Greab – D. Covaci, Tavares, Chiorean, Bodescu, M. Peter, King, On. Covaci, Ieșeanu
Antrenor: Nicolae Grigore
AFC Câmpulung Muscel: Mărgărit – Andr. Stelea, Gîsă (cpt.), Ant. Vlad, Brumă – Ziblim – Al. Andone, Purice, E. Nistor, Dar. Ciurea – A. Cocoș
Rezerve: Frățilă – Bîrzu, I. Jenaru, Coșereanu, R. Grecu, Șt. Ghiță, Bunel, D. Grosu, Amasihohu
Antrenor: Alecsandru Popovici
♦CS Gloria Bistrița s-a descătușat contra AFC Câmpulung Muscel, o echipă care rămâne fără gol marcat în deplasare în acest sezon. 6-0 pentru bistrițeni, cel mai mare scor al său din această ediție de campionat. Trupa lui Nicolae Grigore e abia la a treia victorie în acest sezon și acumulează 13 puncte. Muscelul ajunge la 11 eșecuri.
♦Min 80 6-0 Stejărel Vișinar execută cu sânge rece un penalty, în dreapta, sus, cu portarul sărit în partea opusă
♦Min 79 Peter primește mingea în stânga careului, pătrunde, dă balonul pe lângă Antonio Vlad și se agață de piciorul acestuia, iar arbitrul, foarte bine poziționat, acordă o caricatură de penalty. O simulare a lui Peter se transformă în penalty.
♦Min 71 5-0 Peter primește în stânga careului și centrează pe jos în fața careului mic, Gîsă respinge ca un amator, în fața careului, direct la Cavar, care preia și așază în dreapta pentru Mario Salka. Acesta este nemarcat în drepta, preia cu stângul și șutează tot cu stângul din 10 metri lateral spre colțul lung, pe lângă piciorul drept al portarului
♦Min 67 4-0 Corner din stânga bătut în fața porții, mingea e respinsă în partea opusă careului, de acolo se centrează pe bara a doua, King reia cu capul din 2 metri în Tavares, din acesta mingea ricoșează în bara de lângă el, revine în jos, portarul nu ajunge să intervină și Rafael Tavares Dos Santos preia, pivotează și înscrie dintr-un metru
♦Min 57 3-0 Centrare din stânga a lui Mensah, la scurt timp după repunerea balonului de la centru și Branimir Cavar pune capul din 7 metri, din dreapta, și înscrie peste Mărgărit, în stânga
♦Min 56 2-0 Branimir Cavar interceptează la 22 de metri o respingere din careu după o centrare din stânga lui Șofroni, trage cu dreptul lângă prima bară. Portarul a rămas fără reacție pe linie
♦Min 12 Bistrița înscrie din nou prin același Mensah, din careul mic, dintr-o centrare din stânga, însă reușita este anulată pentru o poziție de offside
♦Min 6 1-0 Emannuel Mensah este singur cu portarul, șutează din 7-8 metri central și înscrie pe sub portar
Stadion: 1 Mai (Slatina – Olt).
Arbitru: Dan Hrușca (Bucureşti). Asistenți: Antonio – Cristian Pricop (Bucureşti) și David Ioan Iftode (Fălticeni – Suceava). Rezervă: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova – Dolj). Observator arbitri: Alexandru Deaconu (Bucureşti). Delegat joc: Daniel Pirciu (Piteşti – Argeş).
CSM Slatina: Răcășan – I. Mitran (cpt.), Bărăitaru, Șoptirean, Buta – M. Lupu, Em. Pacionel, Prejmerean, Rodri Hernando – Siafa, Kayondo
Rezerve: Pricopi – Chibsah, Leață, Lăpădătescu, I. Năstăsie, C-tin. Radu, A. Stan, Al. Sima, Trașcu
Antrenor: Claudiu Niculescu
CSM Olimpia: Railean – Mat. Marin (35′ – eliminat), Ghazoini, Stăiculescu, Oanea (cpt.), Copaci, Văsălie, Mustacă, Carpa, Cos. Zamfir, Hosu
Rezerve: Deaky – Todoran, Zsiga, Den. Toma, Al. Sabău, B. Pinter, Popșa, Ad. Pop, Donca
Antrenor: Zoltan Ritli
Eliminat: Matei Marin 35′ (cumul de cartonașe galbene)
♦CSM Slatina întoarce scorul în superioritate numerică, se impune cu scorul de 3-1 contra ultimei clasate CSM Olimpia Satu Mare și acumulează a 5-a sa victorie din acest sezon. Sătmărenii ajung la 13 eșecuri în 16 etape!
♦Min 74 3-1 Buta pătrunde în careu pe stânga, centrează pe jos, iar Robert Lăpădătescu, nemarcat, șutează din prima cu dreptul, cu pământul, din 12 metri, și marchează în stânga
♦Min 69 2-1 Lupu centrează din dreapta, Mario Bărăitaru preia pe linia de 16 metri, este nemarcat, șutează cu dreptul și înscrie în stânga
♦Min 63 Buta centrează din stânga, mingea este respinsă cu capul în față, la Leață, care șutează cu dreptul din 16 metri și înscrie la prima bară. Mingea a trecut printre doi coechipieri, Siafa și Lupu, iar cel de-al doilea era în offside. Golul e anulat, fiindcă se consideră că portarul a fost mascat!
♦Min 41 1-1 Centrare din corner din dreapta, Dominik Șoptirean se demarcă la prima bară, trimite cu capul, cu pământul, din 5 metri și balonul intră în plasă sub transversală, aproape de prima bară
♦Min 35 Matei Marin faultează tare în dreapta, arbitrul îi acordă al doilea cartonaș galben în acest meci și îl elimină
♦Min 5 0-1 Copaci primește mingea la 35-40 de metri, prinde un șut senzațional, Răcășan se retrage să respingă, dar are noroc că balonul lovește transversala, pică pe linia porții și revine în jos, înspre stânga, unde Gheorghe Carpa este singur, pune capul din 6 metri și trimite pesub portar
Stadion: Voinţa (Ghermăneşti – Ilfov).
Arbitru: Sergiu Anton (Bucureşti). Asistenți: Marius Bărbulescu (Bucureşti) și Bianca Florea (Ploieşti – Prahova). Rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti – Prahova). Observator arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte – Dâmboviţa).
CS Afumați: Y. Stanciu – Gallo, Diomande, Robicek, Al. Păun – Zaina (cpt.), Kaplan – Al. Enache, M. Ioniță, Ghineț – Iamandache
Rezerve: Drăghici-Mușat – A. Raicu, Dar. Stancu, Al. Nicola, Atanase, Bamba, K. Fatai, Dav. Savu, Gheoroae
Jucători adiționali: – Andr. Dima, Pitulac
Antrenor: Vasile Neagu
CSC Șelimbăr: Măluțan – Tud. Ivan, Wiktorski, Natea (cpt.), S. Șerban, Al. Luca, Rob. Boboc, D. Benzar, Andr. Șerban, P. Petrescu, Bucuroiu
Rezerve: Al. Stoian – Sg. Jurj, Giafer, Lenghel, R. Gherman, Ntim, Buzan, Ayine, Dancu
Antrenor: Eugen Beza
♦CS Afumați câștigă la limită partida cu CSC Șelimbăr, scor 1-0, și ajunge la șapte victorii sezonul acesta. Sibienii sunt la al nouălea eșec.
♦Min 82 Măluțan îi apără penalty-ul executat de Fatai, după un fenț în careu comis de Wiktorski
♦Min 66 1-0 Alexandru Iamandache îl învinge pe Măluțan cu un șut peste el, la colțul lung
Stadion: CNAF Buftea sintetic (Buftea – Ilfov).
Arbitru: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Asistenți: Daniel Nistor (Zlatna – Alba) și Roxana Ivanov (Ploieşti – Prahova). Rezervă: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria – Teleorman). Delegat joc: Constantin Buhac (Domneşti – Ilfov).
CS Dinamo: Den. Moldovan – I. Neculai, Sil. Matei, A. Anghel, Vl. Georgescu, Andr. Zaharia, Bobaru (cpt.), Mălăele, Dorin Burlacu, Ct. Cocoș, Kyrychenko
Rezerve: Corjenco – Bg. Alexandru, Demci, Vl. Morar, Tudor, Dr. Vlaicu, Al. I. Munteanu, Iosofache, Ad. Nicolae
Antrenor: Florin Bratu
AFC ASA: Fl. Iacob (cpt.) – Ad. Horşia, Demeter, M. Manea, Senciuc – Bîrnoi, Cruceru, Ekollo, Vl. Bogdan – Zukanovic, Măgerușan
Rezerve: Rob. Geantă – Chatziterzoglou, Major, Dohatcă, Cr. Ciobanu, Fofana, Vînău, R. Trif, Tout
Antrenor: Eusebiu Tudor
♦AFC ASA Târgu Mureș marchează de două ori în partea secundă a meciului, câștigă cu 2-0 la Buftea contra CS Dinamo și își asigură încă o etapă locul 2 în Liga 2. Are 10 victorii în acest sezon, în timp ce bucureștenii suferă al optulea eșec.
♦Min 90+4 0-2 Cristian Ciobanu înscrie înainte de final și asigură victoria mureșenilor
♦Min 58 0-1 Cristian Măgerușan revine cu gol după patru meciuri în care a fost indisponibil
sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 14:30
Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa – Caraş Severin).
Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara – Timiş). Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj – Timiş) și Daniel Nagy (Mediaş – Sibiu). Rezervă: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova – Dolj).
♦
duminică, 7 decembrie 2025, ora 11:00
Stadion: Metalul (Buzău).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Simona Rența (Galaţi).
COMENTARIUL LIVE
♦
Stadion: Central Arsenal Tunari (Tunari – Ilfov).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Ştefan Gheorghe (Brăila).
COMENTARIUL LIVE
♦
duminică, 7 decembrie 2025, ora 12:30
Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş – Mureş).
COMENTARIUL LIVE
♦
vineri, 5 decembrie 2025, ora 18:15
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov). Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş). Asistenți: Mihăiță Necula (Bucureşti) și Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă: Vasile Buzea (Giurgiu). Observator arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc – Harghita). Delegat joc: George Constantinescu (Slatina – Olt).
♦Min 9 0-1 Roșu centrează din dreapta în careu, dintr-o lovitură liberă, Florea preia larg înspre în afara careului, pivotează și centrează cu stângul în centru, iar Daniel Celea, demarcat la 12 metri, pune capul și trimite în dreapta portarului. Kucher e prins pe picior greșit și brațul său stâng întins spre balon nu a avut nicio șansă să oprească golul. Golul lui Celea a fost marcat dintr-o poziție suspectă de offside. Asistentul Tocai n-a remarcat poziția fundașului la centrarea lui Florea!