SC Popești Leordeni vrea să continue seria pozitivă și i-a pus gând rău și Bistriței. Marc Rădulescu: ”Să menținem invincibilitatea”

Răzvan STÎNGĂ 10 Sep. 2026, 14:49 Liga 2
SC Popești Leordeni vrea să continue seria pozitivă și i-a pus gând rău și Bistriței. Marc Rădulescu: ”Să menținem invincibilitatea”

SC Popești Leordeni se află în fața meciului din etapa a 7-a a sezonului regular de Liga 2, contra celor de la CS Gloria Bistrița. Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11:00, formația din Ilfov va merge pe terenul celor din Bistrița.

Gazdele întâlnirii vin după două victorii la rând în Liga 2, în timp ce SC Popești Leordeni nu a pierdut în primele șase runde scurse din această întrecere și este considerată, chiar și de către antrenorul bistrițenilor, Nicolae Grigore, printre revelațiile primelor runde din această întrecere.

Deplasare pentru SC Popești Leordeni în etapa 7 din Liga 2

SC Popești Leordeni a jucat pe teren propriu în etapa a 6-a a Ligii 2. A primit vizita formației FC Bihor Oradea, care nu trece prin cele mai bune momente din acest start de campionat.

Din punctul de vedere al situației din clasamentul Ligii 2, SC Popești Leordeni stătea mai bine înainte de începerea rundei a 6-a, fiind pe locul 6, cu 9 puncte, în timp ce FC Bihor se situează pe locul 14, cu un total de 6 puncte.

Nou-promovata chiar a câștigat duelul contra orădenilor, scor 3-2, dar încă de la pauză avea o diferență de două goluri pe tabelă.

Marc Rădulescu, pregătit pentru duelul cu CS Gloria Bistrița

Acum, SC Popești Leordeni speră la un nou succes, contra celor de la CS Gloria Bistrița, o formație solidă. Fotbalistul Marc Rădulescu este însă convins că ilfovenii vor putea face din nou o partidă consistentă și vor putea tranșa în favoarea lor disputa.

Venim după o victorie în fața celor de la Bihor. A fost un meci dificil, dar am arătat că suntem o echipă unită și ne bucurăm că am obținut victoria! Ne așteaptă un meci dificil, împotriva unei echipe bune, dar mergem la Bistrița cu încredere și cu dorința de a face un joc cât mai bun.

Am pregătit partida cu seriozitate și știm că va trebui să fim concentrați pe tot parcursul celor 90 de minute. Sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să ne întoarcem acasă cu un rezultat pozitiv pentru a ne păstra seria de invincibilitate!”, a spus Marc Rădulescu, conform site-ului SC Popești Leordeni.

Egalitate de puncte între ilfoveni și bistrițeni

Înainte de startul etapei a 7-a a Ligii 2, CS Gloria Bistrița se află pe locul 5, cu 12 puncte, în timp ce SC Popești Leordeni are tot 12 puncte, dar se situează pe locul 4, având un golaveraj mai bun.

Înaintea partidei directe dintre cele două, CS Gloria Bistrița a câștigat pe terenul CSL Ștefăneștii de Jos, scor 2-1, în timp ce SC Popești Leordeni a trecut, pe teren propriu, de FC Bihor Oradea, scor 3-2.

Foto: Cosmin Iftode / Mediafax Foto

Răzvan STÎNGĂ 10 Sep. 2026, 14:49 Liga 2
Pe aceeași temă