Două etape mai sunt de disputat până când campionatul se va întrerupe pentru prima pauză din acest sezon, pe durata acțiunilor echipelor naționale. Dacă până acum se lua pauza după circa cinci etape, acum s-a ajuns la opt etape desfășurate fără întrerupere, dar și pauza va fi de două weekenduri, nu de unul singur.
Etapa de Liga 2 care urmează este cea cu numărul 7 și va începe de sâmbătă dimineață și se va termina marți seară.
Primele șapte jocuri ale etapei 7 sunt programate sâmbătă, de la ora 11:00. Sunt stabilite să aibă loc pe stadioanele din București (Oxigen Colentina), Dumbrăvița (Ștefan Dobay), Suceava (Areni), Bistrița (Jean Pădureanu), Clinceni (Clinceni Arena), Buftea (CNAF Buftea – iarbă) și Timișoara (Electrica).
Dintre clasatele în acest moment pe locurile calificabile în play-off, cinci se vor afla printre cele 14 care intră la joc. Mai puțin ACSM Reșița. Două dintre ele vor avea joc direct: CS Gloria Bistriţa – SC Popeşti Leordeni.
Niciun meci dintre acestea nu va fi, însă, televizat, iar unul va fi transmis în direct de FRF pe platforma sa. Acesta este jocul dintre CS Afumați și AFC ASA Târgu Mureș, adică cel dintre echipele clasate pe locurile 8, respectiv 14.
Liderul CSM Slatina sau a treia clasată Știința Poli Timișoara își vor transmite singure jocurile, fiindcă n-au atras atenția, de această dată, nici deținătorilor de drepturi tv și nici federației.
Sâmbătă este un meci programat și de la ora 13:30. Partida are loc la Oradea, între FC Bihor și Steaua, două echipe fruntașe în sezonul trecut, dar care acum au un început modest. Acest meci va fi televizat, ca și următoarele trei, celelalte rămase din etapa 7.
Chindia – CSC Șelimbăr are loc duminică, de la ora 11:00, Metalul Buzău – Unirea Slobozia se joacă tot duminică, de la ora 13:00, iar runda se încheie după desfășurarea partidei ACSM Reșița – FC Bacău, programată tocmai marți, de la ora 17:00.
Va fi pentru prima dată în acest sezon când vor fi televizate mai mult de trei jocuri pe etapă.
Totodată, se poate remarca faptul că Chindia Târgoviște va fi în continue singură echipă din această ediție a Ligii 2 televizată în toate jocurile disputate. Asta, deși, trupa dâmbovițeană are, la rândul său, un început modest de sezon, nu are un joc atractiv, nu are un număr important de suporteri și nu întâlnește, de această dată, nici vreun adversar răsărit!
sâmbătă, 12 septembrie 2026, ora 11:00
CS Dinamo Bucureşti – Concordia Chiajna
CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina
Cetatea Suceava – SCM Râmnicu Vâlcea
CS Gloria Bistriţa – SC Popeşti Leordeni
Metaloglobus – CSM Olimpia Satu Mare
CS Afumaţi – AFC ASA Târgu Mureş – FRF.tv
Știința Poli Timișoara – CSL Ştefăneştii de Jos
sâmbătă, 12 septembrie 2026, ora 13:30
FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti – tv
duminică, 13 septembrie 2026, ora 11:00
Chindia Târgovişte – CSC Şelimbăr – tv
duminică, 13 septembrie 2026, ora 13:00
Metalul Buzău – Unirea Slobozia – tv
marți, 15 septembrie 2026, ora 17:00
ACSM Reşiţa – FC Bacău – tv
Foto: FC Bihor Oradea