Leo Grozavu se teme de penultima clasată Poli Timișoara. ”Partida pare dezechilibrată, dar nu va fi așa. Vor fi orgolii, ambiții.” Antrenorul Iașiului, despre cum vede lupta din play-off

Narcis POHOAȚĂ 02 Mar. 2023, 20:51 Liga 2
Leo Grozavu se teme de penultima clasată Poli Timișoara. ”Partida pare dezechilibrată, dar nu va fi așa. Vor fi orgolii, ambiții.” Antrenorul Iașiului, despre cum vede lupta din play-off

Politehnica Iași dispută sâmbătă, la Timișoara, ultimul meci în deplasare înaintea startului în play-off.

Iașiul va întâlni Poli Timișoara, de la ora 14:30, pe arena Știința, în penultima rundă din sezonul regular al Ligii 2 și are nevoie de o victorie pentru a-și consolida poziția secundă în clasament.

Leo Grozavu, înainte de jocul cu Poli Timișoara: ”După clasament pare o partidă dezechilibrată, dar nu va fi deloc așa”

Delegația ieșeană a plecat astăzi, 2 martie, la prânz spre Târgu Mureș, unde va înnopta, urmând ca vineri dimineață să-și continue deplasarea până la Timișoara.

Înainte de plecarea din Copou, antrenorul Leo Grozavu a susținut o conferință de presă în care a vorbit atât despre partida de sâmbătă, cât și despre lupta pentru promovare din play-off.

Chiar dacă Poli Timișoara ocupă penultimul loc în clasament, antrenorul Iașiului și-a avertizat elevii că meciul nu va fi deloc ușor.

”Un meci de tradiție în fotbalul românesc, între cele două Politehnici. Prin prisma locurilor din clasament pare o partidă dezechilibrată, dar nu aș vrea ca cineva să aibă impresia asta, pentru că sigur nu va fi așa. Vor fi ambiții, orgolii, întâlnim o echipă cu un public frenetic în spate, care sută la sută va fi motivată și mai mult ca sigur ne așteaptă o partidă dificilă. În contextul actual, ținând cont că vremea de afară nu este prielnică de fiecare dată fotbalului, se va juca pe un teren greu. Sigur, depinde doar de noi ce se va întâmpla pe teren, de cât vom fi de concentrați, ce atitudine vom avea”, a declarat Leo Grozavu.

Laude pentru elevii săi: ”Chiar am un grup foarte bun”

Antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii săi, pentru modul cum se implică la antrenamente și a precizat că are așteptări mari de la echipă.

”Eu cred că echipa poate mai mult. Cu marea majoritate lucrez de maxim 3 luni, cu unii de o lună, încă mai este nevoie de timp până vom ajunge la ceea ce îmi doresc eu în primă fază. Dar echipa progresează. Sunt mulțumit de modul cum se prezintă băieții la antrenamente, de modul cum se implică, de concentrarea și seriozitatea lor. E un lucru foarte bun. În general nu prea m-am exprimat de maniera asta, pentru că peste tot pe unde am lucrat au mai fost și sincope, dar aici chiar am găsit un grup foarte bun, băieți cu calitate și am speranțe pentru viitor. Dar numai de noi depinde, de modul cum ne vom comporta în continuare. Nu e suficient să fi făcut lucrurile până acum și de acum încolo să nu le mai facem”, a completat Grozavu.

”Vor fi meciuri cu scântei în play-off”

Întrebat dacă are preferințe pentru play-off, antrenorul Iașiului a răspuns în primă fază cu o glumă, spunând că și-ar dori să întâlnească Unirea Constanța, ultima clasată, în toate partidele.

Leo Grozavu anticipează un play-off cu scântei, spunând că toate echipele care vor prinde locurile 1-6 se vor bate la promovare. Cu excepția Stelei, care nu are acest drept.

”Echipele care vor fi în play-off înseamnă că merită să fie acolo, sută la sută. Toate echipele, mai puțin Steaua, care nu are acest drept, își vor dori să promoveze. Și atunci vor ieși meciuri cu scântei, sută la sută. Nu știu cât de spectaculoase vor fi, dar vor fi meciuri tari, cu încărcătură emoțională, fizică, va fi un play-off disputat. Noi ne-am îndeplinit obiectivul intermediar, iar acum e clar că ne gândim cu toții la promovare. Știm cu toții că orice partidă are însemnătatea ei, importanța ei, va trebui să rămânem concentrați și conectați la campionat. A trecut doar o partidă, vor fi încă 12 meciuri foarte grele și va trebui să le abordăm cu multă seriozitate dacă vrem să reușim ceea ce ne-am propus”, susține antrenorul Leo Grozavu.

Alexandru Musi: ”Mergem la Timișoara să luăm cele trei puncte”

Vestiarul a fost reprezentat la conferință de mijlocașul Alexandru Musi, care anticipează un meci dificil, pe un teren greu.

”Va fi un meci greu, pe un teren dificil. Mergem la Timișoara cu gândul de a pune în practică ce am făcut la antrenamente, să luăm cele trei puncte și cel mai importamt este să ieșim sănătoși”, a declarat Alexandru Musi, care le-a mulțumit colegilor pentru faptul că au făcut foarte ușoară acomodarea sa în Copou: ”M-am acomodat foarte ușor, m-au ajutat foarte mult băieții, am găsit aici un colectiv foarte bun, nu am cuvinte. Pe această cale vreau să le mulțumesc foarte mult pentru sprijin.”

Poli Iași ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 34 de puncte, fiind la egalitate cu liderul Steaua. Ambele echipe sunt calificate matematic în play-off. Adversarul de sâmbătă, Poli Timișoara, ocupă penultima poziție, 19, cu 12 puncte, fiind la egalitate cu ultima clasată Unirea Constanța.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-11-echipe-in-lupta-pentru-patru-locuri-de-play-off-de-liga-2-sansele-fiecarora-si-programul-lor-in-ultimele-doua-etape-ale-sezonului-regular-19261811

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-la-a-patra-deplasare-in-judetul-timis-in-acest-sezon-fotbalistii-n-au-mai-vrut-sa-mearga-cu-trenul-ci-au-optat-la-autocar-trei-absente-pentru-grozavu-pentru-partida-cu-poli-timisoara-19261755

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-rezervele-politehnicii-iasi-tinute-in-priza-intr-un-amical-cu-bucovina-radauti-s-au-razbunat-pe-echipa-din-liga-3-pentru-infrangerea-din-ianuarie-19261719

https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbarea-la-fata-poli-iasi-a-aratat-bine-la-primul-meci-oficial-din-2023-dar-leo-grozavu-spune-ca-echipa-nu-este-inca-la-nivelul-maxim-antrenorul-a-avut-o-banca-grea-cu-multe-s-19261680

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-robert-ion-debut-cu-gol-la-poli-iasi-e-inceputul-perfect-pentru-mine-victorie-si-gol-marcat-primul-dupa-sapte-luni-ce-spune-despre-unul-dintre-cele-mai-ciudate-goluri-19261533

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cinci-meciuri-televizate-in-penultima-etapa-a-sezonului-regular-al-ligii-2-runda-a-18-a-incepe-si-se-termina-cu-doua-jocuri-in-care-echipele-lupta-pentru-play-off-19261496

Narcis POHOAȚĂ 02 Mar. 2023, 20:51 Liga 2
Pe aceeași temă