Florin Marin este foarte aproape să înregistreze prima sa promovare în Liga I, după o carieră începută în 1992 și în care a trecut pe la mai multe cluburi. În Liga 1 experimentatul tehnicianul bucureștean are o bogată experiență antrenând de-a lungul anilor în afara Ceahlăului pe Dinamo, U Craiova, Petrolul Ploiești, Astra Ploiești, Rocar București, FC Farul Constanța și Jiul Petroșani. Numai la Ceahlăul a activat în cinci mandate diferite, însă pînă acum nu a avut de luptat pentru a duce o formație pe prima scenă a fotbalului românesc.
Â
În sezonul 2004-2005, în primul sezon de Liga a 2-a dupa retrogradarea din Liga 1, „Flocea” a părăsit Ceahlăul la finalul turului când moldovenii se aflau pe poziția a 3-a, acceptând preluarea echipei Naționale de Tineret a României. În acest sezon managerul general al clubului de sub Pietricica are posibilitatea să-și treacă în CV prima sa promovare din carieră.Â
„Este prima promovare și este cu o echipă ce merită tot respectul pentru că e o performanță extraordinară pentru acești copii. Au făcut sacrificii foarte mari și au muncit mult pentru a ajunge aici. Să nu uităm că nimeni nu ne dădea nicio șansă la începutul campionatului“, a declarat Florin Marin, managerul Ceahlăului.
Â
Tehnicianul și-a mai lăudat elevii pentru atmosfera creată la echipă și pentru că au format un grup unit. Marin consideră că rezultatele înregistrate pe parcurs au schimbat obiectivul inițial impus de conducerea clubului și că pînă la urmă Ceahlăul s-a dovedit a fi cea mai constantă formație în serie, chiar dacă au apărut și acele fluctuații care au dus la înfrîngeri nedorite.
Â
Ceahlăul poate sărbători promovarea și mâine. O victorie a galben-negrilor la Dunărea Giurgiu coroborată cu o înfrîngere a Deltei Tulcea sau un egal al dobrogenilor la Cetatea Suceava ar însemna că nemțenii nu vor mai avea emoții pentru promovare. Ceahlăul are 60 de puncte înaintea etapei cu numărul 30, iar tulcenii au 52. Dacă pietrenii înving, ajung la 63, iar dacă tulcenii nu câștigă la Suceava, rămân la 52 sau acumulează 53 de puncte.
Â
Cum pînă la finalul returului ambele echipe mai joacă 3 meciuri în 4 etape, ambele grupări avînd de stat pentru că Prefabricate Modelu s-a retras, dobrogenii nu mai pot ajunge Ceahlăul din urmă. Dacă lupta rămâne deschisă și după etapa 30, Ceahlăul mai are nevoie de un punct pentru a fi și matematic în Liga I. Elevii lui Florin Marin și jucătorii Deltei pot ajunge după runda 34 la egalitate de puncte, 64, dar în această situație, Ceahlăul are avantajul meciurilor directe. Aceasta pentru că în retur a câștigat derby-ul cu tulcenii cu 2-0, după ce în tur au fost învinși cu 1-0.
Â
Articol scris de Dan Eșanu