Meciul Chindiei cu Afumați, primul în nocturnă la Târgoviște în acest sezon, a început euforic, dar s-a terminat prost pentru gazde. Cu 2.500 de fani în tribune, după două victorii consecutive, Chindia își făcuse planul pentru o mini-vacanță liniștită.
A ieșit însă un eșec dureros, 0-1, care complică serios lucrurile. La final, publicul și-a admonestat favoriții, dar și brigada de arbitri, singurii care au cules câteva aplauze fiind puștii de la Afumați.
Cel mai bine plătit jucător din lotul Chindiei, cu un contract peste multe din SuperLiga Româmniei, sursele Liga2.ro aflând că ar fi vorba de 7.000 de euro lunar – Ivan Pesic, altfel printre puținii jucători care s-a zbătut marși seară, a intrat în conflict cu fanii de la Tribuna 1 după ultimul fluier al arbitrului.
Spectatorii au avut reproșuri și pentru el, iar Pesic a dus mâna la organele genitale, gest care a amplificat furia tribunei.
Alt episod din finalul meciului: angajat responsabil cu ordinea și siguranța la club din 2019, Dragoș Clipea, fost polițist, acum prins și la o balastieră din oraș, și-a depășit atribuțiile, urcând în tribună pentru a ”ridica” un suporter pe care susține că l-a văzut scuipând în direcția copertinei tunelului.
Clipea l-a tras pe pistă pe un tânăr, apoi l-a predat jandarmilor, totul sub privirile firmei de pază, care nu a intervenit nici inițial la presupusul incident. Până la urmă, fanul a fost avertizat de Jandarmerie, conflictul cu Clipea fiind aplanat de directorul sportiv Ciprian Iugulescu.
Legat de numele său rămân multe episoade din perioada în care Chindia evolua la Ploiești. Unul cunoscut este cel în care cuscrul s-a transformat în gardă de corp pentru președintele Marcel Ghergu, în sala de conferințe, înaintea unui meci cu CFR.
Foto: Marius Tudor