Antrenorul formației ieșene CSMS, Ionuț Popa, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa sa păstrează șanse la promovarea în prima ligă, cu condiția ca meciurile din finalul campionatului să se joace pe teren, și nu în culise. Tehnicianul este convins că elevii săi pot recupera handicapul de trei puncte ce separă Iașiul de ocupanta locului secund, Delta Tulcea.
„În opinia mea, CSMS este cea mai bună echipă din serie și joacă cel mai bun fotbal. Am demonstrat asta și pe terenul Viitorului, unde am pierdut două puncte nemeritat. Suntem la trei puncte de locul doi, dar cred că încă mai avem șanse la promovare. Singura noastră șansă de a termina pe unul din primele două locuri este ca acest campionat să se joace corect. Suntem cei mai buni, avem cea mai bună echipă, iar acest lucru nu o spun numai eu, ci multă lume care ne-a văzut jucând. Dar asta e o amăgire. Nu întotdeauna cea mai bună echipă promovează sau câștigă campionatul”, a declarat Ionuț Popa, care consideră că prima clasată nu-și merită locul în clasament: „Ți-e și jenă să spui ce echipă conduce în clasament, după cum a jucat”.
Articol scris de Narcis Pohoață