Indicat printre vinovații pentru depunctarea Rapidului, fostul președinte Ovidiu Burcă ia foc: „Să nu mă târască în mizeria asta”. Urmează un nou caz Obed

Marius ANGHEL 23 May. 2016, 11:45 Liga 2
Indicat printre vinovații pentru depunctarea Rapidului, fostul președinte Ovidiu Burcă ia foc:

Ovidiu Burcă, președintele Rapidului în ultima parte a anului trecut, s-a enervat teribil când a aflat că Violeta Moraru, patroana clubului, îl include printre cele trei persoane responsabile de situația disperată de acum, când depunctarea este iminentă. Într-un interviu acordat ProSport, Violeta Moraru a afirmat că o adresă de la FIFA în care Rapid era anunțat că trebuie plătit urgent fotbalistul Rhema Obed a fost rătăcită la club în luna ianuarie. Vinovați sunt, spune patroana clubului, administratorul special, președintele și secretara. Președinte era, în acel moment Ovidiu Burcă, fost fotbalist inclusiv la Rapid.

Acesta a reacționat vehement și a somat-o pe Violeta Moraru „să nu mă târască în mizeria asta”. El spune că, începând din ianuarie, administratorul special Radu Birlică, de comun acord cu soții Moraru, a făcut tot ce i-a stat în putință să-l dea afară. Burcă a povestit apoi că în curând urmează să sosească pe adresa clubului o altă somație în cazul jucătorului Milos Pavlovic, în care, de asemenea, clubul nu s-a apărat, și a mărturisit că nu și-a încasat încă nici măcar un ban pentru cele șapte luni în care a muncit la Rapid.


Adresa FIFA din ianuarie rătăcită, spune Violeta Moraru, de administrator, președinte și secretară

ProSport: Ovidiu, Violeta Moraru afirmă că o scrisoare de la FIFA în care era înștiințat Rapidul că trebuie plătit Obed s-a pierdut în ianuarie și că trei oameni răspundeau pentru asta în acel moment în club: administratorul special, președintele și secretara.
Ovidiu Burcă: Nu există așa ceva. E un administrator special acolo. Să nu îmi pună mie doamna Moraru în spate și asemenea lucruri că nu e adevărat! Toată corespondența mea, tot ce a venit atât timp cât am fost eu acolo președinte, doamna Moraru era informată. Știa absolut tot ce se petrecea acolo. Dacă această adresă a venit, probabil că a venit pe adresa clubului pe care domnul Birlică, din momentul în care a devenit administrator special, a controlat-o. Așa că să nu-mi spună mie că am pierdut adrese și așa mai departe! Doamna Moraru să facă acuze acolo unde trebuie să le facă, să nu-mi facă mie pentru că eu nu vreau să intru în circul ăsta mediatic care se întâmplă la Rapid acum. Eu mi-am făcut treaba cu foarte mare profesionalism atât cât am fost acolo. Ca drept dovadă, legat de Milos Pavlovic, am fost omul care… La fel, a venit o adresă, că trebuie plătită către Milos Pavlovic o sumă foarte mare. Și eu am fost cel care a insistat să mergem să contestăm această decizie la TAS și să facem toate demersurile necesare, dacă-și aduce dumneaei aminte. După care, în momentul în care a venit noul administrator special, eu n-am mai avut nicio treabă, nicio legătură, pentru că Birlică mi-a tăiat mie… A spus: „Eu răspund din momentul ăsta!”. Tocmai de aceea știi foarte bine că și eu am renunțat să mai muncesc în condițiile alea la Rapid. Pentru că au venit niște oameni care nu se pricep și care vin din alte domenii și care cred că știu să le facă bine pe toate. Îi amintesc doamnei Moraru cât am insistat să mergem să facem întâmpinare la TAS pentru Pavlovic, da? Deci toate adresele care au venit, atât timp cât eu am fost acolo… Eu nu mă joc cu soarta acestui club. Și nu mă joc cu vorbele. Am fost un om cât se poate de responsabil și cât se poate de profesionist. Mi-am făcut treaba la cel mai înalte standarde ale profesionalismului, în timp ce ei au rămas datori față de mine. Și spune-i să nu mă târască pe mine în mizeria asta care se întâmplă acum, în scandalul ăsta pe care ea îl are acum cu administratorul special, că eu sunt din alt aluat, da? Ce au făcut ei pe acolo și ce fac, nu e problema mea. Cât timp am fost eu acolo, lucrurile au fost cât se poate de clare și de în ordine.

Spuneai că ți-au rămas datori. În ce sens?
Păi, în ce sens… În momentul în care, după șapte luni de zile, nu ești plătit cu niciun cent și îți faci treaba, echipa e pe primul loc, toate lucrurile sunt în ordine…

N-ai fost plătit?
Bine, ce, asta e o noutate? Știe toată lumea! Mă mir că nu știi tu. Deci, să nu-mi pună mie în cârcă niște lucruri care nu țin de mine.

„Familia Moraru a investit niște bani la Rapid, dar eu n-am reușit, în șapte luni, să înțeleg ceea ce-și doresc ei cu adevărat la clubul ăsta”


Violeta Moraru a trimis ProSport documente care atestă că firma Azuga Waters a virat la Rapid, în mai puțin de doi ani, 8,4 milioane de lei.
Problema, spune Burcă, este că acești bani au fost cheltuiți ineficient

E normal să te întreb, Ovidiu. Violeta Moraru ne-a arătat documente care atestă că, până acum, clubul a fost finanțat cu 8,4 milioane de lei.
Ascultă-mă: familia Moraru, într-adevăr, a investit niște bani la Rapid, dar modalitatea de a gestiona lucrurile este cu totul… Eu n-am reușit, în șapte luni, cât am stat acolo, n-am reușit să înțeleg ceea ce-și doresc ei cu adevărat la clubul ăsta. Repet, nu vreau să intru în circul ăsta mediatic, pentru că Rapid are nevoie, în momentul ăsta, de liniște și să găsească soluții să supraviețuiască, pentru că e o situație foarte grea. Dar să nu mă provoace pe mine doamna Moraru aruncând astfel de acuze asupra mea, da? Și îți repet: să-i transmiți și dumneaei…

Nu pot să-i transmit pentru că…
Nu-ți mai răspunde la telefon, nu?

Ne-a comunicat că ne dă în judecată.
Am înțeles… Deci, dacă ea a făcut… Și a afirmat, a pronunțat numele meu…

„Eu nu cred că Rapid poate scăpa de depunctare”

A spus că, în ianuarie, când a venit hârtia de la FIFA cu avertismentul de plată pentru Obed, în club trei persoane răspundeau de această comunicare: administratorul, președintele și secretara.
Ascultă-mă, de la venirea domnului Birlică în cadrul clubului Rapid, omul a vrut să controleze absolut totul, ceea ce eu n-am fost de acord, pentru că rolul unui administrator special este cu totul altul. Mai ales când vine unul care nu e din domeniu. Din momentul ăla, mie mi-au fost tăiate toate sursele de informare, de gestionare și așa mai departe. Toate pe care le aveam la momentul respectiv. Deci, din momentul în care Birlică a venit acolo, el se face responsabil, din punctul meu de vedere, pentru că eu nu mai știu. El le-a preluat pe toate.

Am înțeles.
Iar doamna Moraru să nu mă amestece pe mine. Că ea știe foarte bine câte am făcut eu pentru clubul ăla. Ți-am dat un exemplu concret. Pentru Milos Pavlovic, eu am insistat foarte mult pentru că a venit, la fel, o astfel de decizie. Și eu am insistat să mergem la TAS, să facem apel, să suspendăm… Bine, s-a făcut un pas, după câte am înțeles, s-a lăsat și ăla în aer, pentru că trebuia să mergi mai departe cu procesul la TAS. Nu știu ce se va întâmpla. Probabil că o să vină și ăla după două-trei-patru-cinci luni de la FIFA că trebuie plătit până la data de… Și dacă nu o să fie plătit, probabil că se va trece la depunctare, la fel cum a fost și în cazul Obed.

Din punctul tău de vedere, sunt șanse ca Rapid să scape de depunctare în cazul Obed?
Eu nu cred că Rapid poate scăpa de depunctare. Dar, mă rog… Eu sper din tot sufletul, dar în momentul când vine decizia FIFA și somează federația să depuncteze, nu știu ce variante sau cum ai putea să te justifici. Ce, e o justificare pentru FIFA faptul că administratorul special nu a făcut o întâmpinare în termen util? Sau că s-a pierdut adresa?

Nu știu.
Nu cred. Dar… S-ar putea așa să fie, să fi venit adresă… În ce lună spunea că a venit adresa?

„Familia Moraru i-a dat lui Birlică toate prerogativele și toată puterea să facă în așa fel încât să scape de mine”

În luna ianuarie. Am văzut facsimilul.
OK, hai că eu vreau să spun ceva. Eu pot să fac dovada faptului că, începând din luna ianuarie, eu am fost în conflict deschis cu noul administrator special căruia familia Moraru i-a dat toate prerogativele și toată puterea să facă în așa fel încât să scape de mine. Deci eu n-am avut acces, sub nicio formă, la nicio corespondență în ianuarie. Eu am primit mandat special din partea administratorului să mă ocup de turneul din India, pe care eu l-am organizat. Deci îți dai seama cum lucram eu la Rapid. Cu mandate speciale și cu autorizări ca să mă ocup de anumite lucruri care, în mod normal, nici nu… Dar domnul Birlică a vrut să controleze tot când a venit acolo. Mă rog, așa a stabilit cu acționarii clubului, să fie sănătoși. Ideea e că mie nu mi s-a părut corect ca eu, după șapte luni în care am demonstrat niște lucruri acolo să vin și să mă pun într-o astfel de situație. Asta a fost pentru mine dureros. Faptul că s-a schimbat atitudinea lor față de mine deși lucrurile erau pe un făgaș foarte bun.

Ți s-a reproșat ceva?
Mie? Ce să mi se reproșeze? Când termin campionatul, când gestionez șapte luni o echipă care are probleme și care… Voi… Lumea n-a aflat. Nu știu dacă în astea șapte luni s-a aflat ceva, a răsuflat ceva, cazuri de indisciplină, sau probleme, cum au fost multe în astea șapte luni. Dar eu, stând acolo, fiind zi de zi implicat, cred că mi-am făcut treaba destul de bine. Am apărat clubul intrând în conflict și cu federația pentru drepturile TV, care, din punctul meu de vedere… Finalitatea n-a fost cea pe care eu mi-am dorit-o. Adică eu, pentru Rapid… Nu pentru familia Moraru am făcut lucrurile astea, ci pentru că îmi place să fac lucrurile cu profesionalism, în primul rând, și, în al doilea rând, pentru că nu mă joc cu destinul unui club. Adică, stai puțin, interesul meu personal să-l pun deasupra interesului clubului. E un club mare și am zis că, dacă tot am ajuns în poziția aia, să nu-mi bat joc de… Pentru că, la un moment dat, în lunile decembrie-ianuarie, lucrurile deveniseră hilare. Ridicole. Pentru ce ar fi trebuit să se întâmple într-un club de fotbal ca Rapid. Înțelegi? Deci, din punctul ăsta de vedere, domnul Birlică avea control total în club în ianuarie. Inclusiv ce a dat ea acum, cu bartere și tot ce făcea pe acolo.

„S-au strâns vreo 15.000 de euro. Dar nu suma, ci modalitatea de a lucra cu oamenii deranjează”

Am înțeles.
Probabil că asta și-a dorit domnul administrator special, să controleze tot. Habar n-am, nu mă interesează. O rog să nu-mi asocieze numele cu… Cu astfel de practice și cu neprofesionalism.

OK. Ultima chestiune: ți-ai recuperat banii pentru cele șapte luni petrecute ca președinte la Rapid?
Nu mi-am recuperat niciun euro. Eu de la Rapid nu am primit niciun euro pentru cât am muncit.

Te-ai înscris pe lista creditorilor?
Am un avocat care a făcut o adresă. Nu știu în ce fază mai e, că mi-a fost și lehamite să mai… Dar am un avocat…

Despre ce sumă e vorba?
Se strânseseră niște bani acolo… Nu știu, vreo 15.000 de euro. Dar nu suma e… Modalitatea e… Ascultă-mă, tu, când te duci la muncă, știi că-ți primești banii pe 30, pe 15, nu știu. E modalitatea de a lucra cu oamenii care deranjează. Că poți să vii la mine și să spui: „Știi, Ovidiu, uite, până în iunie, la anul eu nu am niciun ban să-ți dau”. Și eu îmi fac treaba bine și zic: „Băi, până în iunie, la anul, poate îmi primesc și eu banii”. Despre asta e vorba!

Articol scris de Matei UDREA

Marius ANGHEL 23 May. 2016, 11:45 Liga 2
Pe aceeași temă