Iatan revine în program

14 Apr. 2009, 14:13 Liga 2
Iatan revine în program

După victoria de la FC Snagov, cu 2-1, jucătorii ploieșteni nu au avut nici măcar o zi liberă. Asta pentru că, vineri, este o nouă etapă pentru echipa lui Marius Șumudică, zilele libere urmând să fie acordate de Paști, după meciul cu Cetate Suceava, ce se va juca în 17 aprilie, de la orele 11.00.

 

De astăzi, la antrenamentele divizionarei secunde ploieștene a revenit și juniorul Alexandru Iatan, după o absență de mai bine de o săptămână, motivată de faptul că s-a aflat în Portugalia, acolo unde naționala de juniori, UEFA 90, a disputat mai multe jocuri amicale. Scopul a fost acela al pregătirii turneului final de calificare pentru Campionatul European de Juniori, ce se va desfășura luna viitoare, în Franța.

 

Participantă, pentru al doilea an consecutiv, la Turneul Internațional de Fotbal de la Porto, echipa naționala U-19 a României, cu jucătorul lui FC Ploiești, portarul Alexandru Iatan, printre titulari, a fost înfrântă în ultima zi a competiției de către Danemarca, cu scorul de 0-2 (0-1).

 

Selecționerul Adrian Văsâi a aliniat următoarea echipă: Iatan – Savin, I. Popescu (cpt), Muth, I. Rada (31 Mustață) – Selagea, Onicaș, Bejan (46 Manu), Suciu – V. Rusu (31 Huiban), Gogoșoiu.
În celălalt joc al zilei, Portugalia și Cehia au terminat la egalitate, 2-2. România a încheiat competiția pe locul 4, cu 3 puncte (golaveraj 4-6), după Portugalia 7p, Cehia 4p și Danemarca 3p (dar cu golaveraj mai bun, 4-6).

 

Articol scris de Marian DIMA
 

14 Apr. 2009, 14:13 Liga 2
Pe aceeași temă