Farul continuă cursa pentru primul loc în Grupa A a play-out-ului din Liga 2, după ce etapa trecută și-a asigurat matematic salvarea de la retrogradare. În runda a 5-a, constănțenii vor merge pe terenul celor de la CSM Slatina, care tot meciul trecut au pierdut orice șansă de salvare.
Ianis Zicu se teme însă chiar și în aceste condiții de CSM Slatina, considerând că ratarea obiectivului a relaxat lucrurile în cadrul echipei și al clubului. Deși Farul este una dintre cele mai importante echipe din play-out, din ambele grupe, antrenorul are ceva emoții în privința confruntării.
Asta și pentru că în sezonul regular Farul a făcut doar 1-1 cu CSM Slatina, după ce a avut un gol anulat eronat. Zicu și-a amintit că, dacă reușita ar fi fost validată, acum echipa sa s-ar fi luptat pentru promovare.
”Este o partidă care nu are foarte mare importanță pentru Slatina, pentru că sunt retrogradați matematic. Dar aceste jocuri sunt periculoase, pentru că, scăzând intensitatea emoțiilor și trăirilor pe care Slatina le avea până acum sperând la un loc de baraj, vor juca relaxat și echipa este mult mai periculoasă.
Dacă ar fi fost în obiectiv și ar fi încercat să prindă un loc de baraj, această tensiune pe care o aveau puteam să o folosim în favoarea noastră. Așa, va fi o partidă grea, pe care sperăm să o câștigăm, noi având ca obiectiv să terminăm pe primul loc.
(N.r. – Desre golul anulat eronat din sezonul regular) Așa putem să ne legăm de mai multe momente din sezonul regular. Din păcate, nu am obținut acest lucru, toate au trecut, mergem înainte și trebuie cu toții să ne antrenăm și să fim pregătiți pentru ce urmează. Este mai puțin important ce a fost pentru că nu putem să mai schimbăm nimic.
Mie mi-a fost teamă după ratarea obiectivului de cum vom reacționa. S-a întâmplat să reacționăm așa cum m-am gândit. Nu am arătat foarte în primele două meciuri, cu Ripensia și Metaloglobus, dar, în schimb, la partida cu Recea, după ce au înțeles cu toții ce trebuie să facă, lucrurile s-au schimbat și am reușit să ne salvăm matematic. Sunt convins că și în aceste trei etape, chiar dacă voi rula toți jucătorii, vor arăta bine și vor fi motivați”, a declarat Ianis Zicu, citat de site-ul oficial al clubului, FC Farul Constanța.
La conferința de presă premergătoare jocului cu CSM Slatina alături de Ianis Zicu a participat și Marius Leca. Impresiile sale pentru confruntarea cu oltenii:
”Suntem fericiți că am scăpat de orice emoție, chiar dacă a durat trei etape până să câștigăm primul meci din play-out. Vom aborda jocul cu seriozitate, ne dorim să câștigăm acest play-out. Vom încerca să ne facem mai ușoară victoria și la final să ne bucurăm împreună. Normal că ne dorim și mai mult să câștigăm, pentru că acolo putem spune că a fost un moment în care am pierdut calificarea în play-off. Avem ambiție și mai multă să câștigăm și să arătăm că a fost o întâmplare ce a fost data trecută.
În acest moment suntem pe primul loc și dacă vom continua seria victoriilor, eu zic că nu știu ce ar putea să ne oprească din a fi acolo la finalul sezonului. Noi ne vedem de meciurile noastre, de treaba noastră. Vom avea și meciul cu U Cluj, pe care, tot așa, avem ambiția să-l câștigăm din cauza celor întâmplate și vorbelor scoase și ne dorim ca la final să fim pe primul loc”.
Farul a evoluat în trei partide în play-out-ul Ligii 2, adunând o victorie (3-1 cu Fotbal Comuna Recea), un egal (1-1 cu Ripensia) și o înfrângere (0-1 cu Metaloglobus). E pe primul loc în Grupa A, cu 36 de puncte, la egalitate însă cu locul 2, Metaloglobus. Podiumul este încheiat în acest moment de Universitatea Cluj, 33 de puncte.
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-dragu-a-confirmat-liga2-ro-dar-a-evitat-sa-vorbeasca-despre-transferul-la-fc-botosani-momentan-jucatorul-echipei-viitorul-pandurii-e-cu-gandul-la-returul-cu-u-craiova-din-semifinala-cupei-r-19180954
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-petruescu-va-fi-din-nou-pe-banca-ripensiei-la-meciul-de-la-targu-jiu-cu-pandurii-jucatorul-important-din-lot-despre-care-spune-ca-poate-ajuta-mai-mult-in-vestiar-nu-neaparat-din-te-19180951
https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-modest-de-play-off-pentru-fk-csikszereda-un-punct-in-patru-etape-valentin-suciu-stie-care-e-problema-dar-nu-o-poate-rezolva-imi-asum-responsabilitatea-trebuie-sa-ma-adun-si-sa-i-sc-19180911