Harrison, asul din mâneca lui Claudiu Niculescu! Poli Iași a câștigat derby-ul cu Concordia Chiajna și a urcat pe podium în Liga 2. Englezul moldovenilor a decis soarta meciului

Narcis POHOAȚĂ 27 Aug. 2022, 15:07 Liga 2

Politehnica Iași a obținut, sâmbătă, a treia victorie consecutivă în campionat, după 2-1 în Copou cu Concordia Chiajna, o altă pretendentă la promovare, și continuă seria bună din acest start de Liga 2.

Iașiul a dominat derby-ul cu Chiajna cap-coadă, dar s-a impus cu destule emoții, după ce ilfovenii reușiseră să egaleze la prima lor ocazie, în minutul 87.

Introdus inspirat de Claudiu Niculescu în repriza secundă, englezul Shayon Adam Harrison a reușit să înscrie de două ori în 20 de minute și a adus o victorie mare Politehnicii, salutată de aproape 4.000 de spectatori prezenți în Copou.

Gol anulat lui Torino Hunte în prima parte

Ca și în precedentele partide din debutul acestui sezon, Poli a început greoi meciul. A stat în permenanță în jumătatea adversă, a dominat jocul, dar a făcut-o steril, fără să-și creeze ocazii clare.

Totuși, Iașiul a avut șansa deschiderii scorului în minutul 36, când reușita lui Hunte a fost anulată pentru offside. Martac a centrat de pe partea dreaptă, Alin Roman a reluat cu capul la poartă, balonul respins de pe linie de portarul Chudy a ajuns la Hunte, care a înscris, iar arbitrul a reactivat poziția de offside în care acesta se afla și a anulat golul.

Cei doi mijlocași ai Iașiului au creat și faza din minutul 41, când Roman a reluat cu capul din centrarea lui Hunte, dar puțin alături.

Shayon Harrison a decis meciul din Copou

După pauză, Poli a intensificat dominarea și au început să apară și ocaziile mai clare. În minutul 51, Tomczyk a ratat o bună șansă din careu (șut respins de portarul Chudy), iar în minutul 69 atacantul polonez i-a lăsat locul britanicului Harrison. O mutare inspirată făcută de Claudiu Niculescu împotriva fostei sale echipe, care avea să decidă soarta jocului.

La prima atingere de balon, Shayon Harrison (70) a șutat din poziție bună, mult peste poartă, dar s-a revanșat un minut mai târziu, când a deschis scorul. Marchioni a prins un șut bun de la 25 de metri, portarul Chudy a respins greu, de la rădăcina barei, chiar în gheata lui Harrison, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Concordia a egalat la prima și singura ocazie a ei

Poli Iași a făcut pasul înapoi după marcarea golului, iar Chiajna a profitat, marcând la una dintre rarele apariții în careul gazdelor. În minutul 87, la capătul unei faze prelungite de atac, Mediop Ndiaye i-a centrat perfect din partea dreaptă lui Adrian Cierpka, iar acesta a înscris cu o frumoasă lovitură de cap, de la 11 metri. Lovitura a fost bine plasată, dar nu foarte puternică, iar senzația este că portarul Knoflach, al cărui plonjon a fost tardiv, cu siguranță putea face mai mult pentru a evita golul.

Ieșenii s-au scuturat după lovitura încasată, nu au acuzat șocul și au marcat golul victoriei după numai trei minute, prin același Harrison. Bine găsit cu o pasă în careu de Plokhotnyuk, intrat și el cu un minut înainte, atacantul englez a profitat de luftul lui Maric, a pătruns în careu și l-a executat pe portarul Chudy cu un șut la colțul lung, printre mâinile goalkeeperului.

Victorie pe deplin meritată a Politehnicii Iași, în fața unui adversar apatic, care a confirmat și în Copou forma slabă din acest start de sezon. De altfel, la final antrenorul Ianis Zicu a recunoscut cu fair-play că echipa sa nu merita mai mult.

Poli Iași acumulează 10 puncte după primele patru etape și se instalează pe podium, pe 3, fiind la egalitate cu primele două, CS Comunal Șelimbăr și Unirea Slobozia, însă având un golaveraj inferior, 6-2 față de 8-2 și 7-2.

Concordia Chiajna rămâne cu 4 puncte și are golaveraj 4-7, acum fiind pe locul 12.

În etapa a 5-a, Poli Iași joacă vineri, 2 septembrie, de la ora 16:30, la București, cu Steaua, iar Concordia are meci duminică, 4 septembrie, de la ora 11:00, acasă, cu Dinamo.

POLITEHNICA IAŞI – CONCORDIA CHIAJNA 2-1

Shayon Harrison 71′, 90′ / Adrian Cierpka 87′

Poli Iași: Knoflach – Martac, V. Lică, Tincu, Finica – Vașvari (cpt.), Marchioni (Plokhotnyuk 88′) – Al. Anton (Bujor 69′), A. Roman, Hunte (Fr. Cristea 61′) – Tomczyk (Harrison 69′)
Rezerve neutilizate: Brînză – Ștefanovici, Fl. Plămadă, Ciaun, Ant. Dumitru
Antrenor: Claudiu Niculescu

Concordia Chiajna: Chudy – Palmeș, Maric, Leo. Alexandrescu, Bușu (Goge 84′) – D. Codrea (cpt.), Negoi (Ghimfus 84′), Pațurcă (Cierpka 46′) – Ndiaye, Llullaku (Rusescu 81′), Alb. Voinea (Mustacă 61′)
Rezerve neutilizate: Chesneau – R. Dimion, Stănică, Mih. Constantinescu
Antrenor: Ianis Zicu

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi). Arbitru: Sergiu Mavriche (Bacău). Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Rezervă: Silviu Iftode (Fălticeni). Observator arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-meci-important-la-iasi-la-slatina-unirea-slobozia-va-incerca-sa-ramana-singura-echipa-cu-punctaj-maxim-dinamo-unirea-dej-incepe-la-1130-19242610

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-raul-rusescu-a-semnat-cu-concordia-chiajna-perioada-contractului-si-anuntul-clubului-ilfovean-19242383

https://liga2.prosport.ro/seria-1/serie-de-foc-pentru-poli-iasi-moldovenii-vor-intalni-in-urmatoarele-patru-runde-tot-atatea-pretendente-la-play-off-19242371

Narcis POHOAȚĂ 27 Aug. 2022, 15:07 Liga 2
Pe aceeași temă