Foresta Suceava are trei victorii din trei posibile cu antrenorul Cristian Popovici pe banca tehnică, aceste nouă puncte acumulate ajutându-i pe suceveni să părăsească subsolul clasamentului, acolo unde se aflau după disputarea primelor două runde, și să urce până pe poziția a opta în ierarhia eșalonului secund. Ultimul succes, chiar dacă a fost obținut la limită, a venit după un joc consistent pe terenul grupării ACS Berceni, evoluția echipei fiind și pe pe placul președintelui executiv al clubului, Dorin Goian.
„Se pare că echipa se află pe drumul cel bun, relațiile de joc părând mai închegate de la meci la meci. Adevăratul examen pentru noi va avea loc sâmbătă, când va sosi pe Areni liderul autoritar Chindia Târgoviște, formație care nu a pierdut nici măcar un singur punct în actualul sezon. Va fi un meci greu, pentru că vom întâlni o echipă solidă, dar noi avem un moral bun și ne bazăm pe susținerea fanilor suceveni, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion. Trebuie să ne pregătim la fel de conștiincios și să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că doar așa vom putea spera la rezultate bune în continuare”, a declarat Dorin Goian.
Meciul Foresta Suceava – Chindia Târgoviște, ce contează pentru etapa a 6-a a Ligii 2, se dispută sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Areni. Intrarea generală la meci costă 10 lei.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU