Gloria Buzău (denumire preluată în această vară de FC Buzău) se anunță a fi printre principalele candidate la promovare în acest sezon de Liga 2, ediția 2022-2023.
Clubul și-a numit un președinte executiv, și-a menținut pe banca tehnică experimentatul antrenor, a făcut câteva achiziții care la prima vedere par să mărească valoarea lotului și, poate cel mai important, are stabilitate financiară, liniște și condiții bune pentru acest nivel fotbalistic.
Noul președinte al echipei, Auraș Brașoveanu, venit în această vară de la Concordia Chiajna, nu se ascunde în privința obiectivului pe care Gloria îl are stabilit. Dacă unii adversari vorbesc mai întâi de accederea în play-off și apoi o să vadă, inclusiv antrenorul Cristian Pustai mergând pe această idee superstițioasă, Brașoveanu spune clar că echipa are ca obiectiv promovarea în Liga 1.
”Sunt convins că, împreună cu colegii din administrație, cu finanțatorii, cu stafful tehnic și echipa, vom reuși să realizăm ceea ce ne-am propus. Nu ne-am propus puțin. De altfel, în sport, dacă îți propui puțin, puțin realizezi. Și atunci ne-am propus un obiectiv îndrăzneț, un obiectiv în care eu cred, și la fel de mult cred și în echipă, că-l putem realiza. Obiectivul echipei, dacă discutăm strict pe hârtie, este clasarea pe una din primele patru poziții, dar obiectivul nostru, personal, este acela de a promova în Liga 1”, a spus Brașoveanu.
De ieri, Gloria Buzău și-a reluat antrenamentele acasă, după două săptămâni de pregătire efectuate la Poiana Brașov. Conducătorul echipei din Crâng îi simte motivați și încrezători pe jucători.
”Au traversat o perioadă grea. Orice cantonament înseamnă muncă, muncă asiduă, care impune sacrificii. Dar sunt motivați, sunt încrezători și cred că sunt conștienți și ei de ceea ce și-au asumat împreună cu noi: promovarea în prima ligă. Și se pregătesc ca atare pentru a realiza acest obiectiv, astfel încât să nu rămână doar la nivel declarativ”, a comentat Auraș Brașoveanu.
Președintele Gloriei a comentat despărțirea de Adi Chică-Roșă, golgheterul din sezonul trecut al echipei, ajuns la FC Brașov, dar a făcut și aprecieri vizavi de achizițiile făcute în această vară.
”Asta e viața unei echipe, viața fotbalistului. La final de contract își alege calea pe care consideră că trebuie să o urmeze ca să progreseze. Într-adevăr, putem spune că avem ca și pierdere golgheterul din sezonul trecut, dar jucătorii care au venit sunt convins că vor face în așa fel încât să nu-i resimțit lipsa. E vorba de Vali Alexandru, de Matiș, Vali Munteanu, Blejdea, și mă refer în mod special la cei din compartimentul ofensiv. Ne-am întărit și în compartimentul defensiv, e vorba de Marku Kristi, fundaș central de picior stâng, un jucător cu experiență, un jucător matur. La fel, la nivel de linie mediană, prin venirea lui Honciu cred eu că am creat un adevărat echilibru în acel compartiment. Cred eu că avem, la momentul ăsta, un lot competitiv, un lot format din jucători care oricând pot fi titulari”, a spus Auraș Brașoveanu, care este și unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor din Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF.
Foto și video: Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-concluzii-despre-cantonamentul-efectuat-de-gloria-buzau-la-poiana-brasov-si-despre-programul-pe-care-il-va-avea-in-sezonul-regular-19238473
https://liga2.prosport.ro/seria-1/statistica-278-de-jucatori-au-debutat-in-liga-2-in-sezonul-2021-2022-unirea-constanta-a-avut-cei-mai-multi-u-cluj-cei-mai-putini-printre-care-si-golgheterul-slobozia-l-a-dat-p-19238322
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-a-inceput-calculele-profesorul-analiza-primelor-meciuri-pe-care-gloria-buzau-le-va-juca-in-rundele-de-debut-din-liga-2-speram-sa-avem-un-start-bun-sa-inc-19238177
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-si-concordia-chiajna-au-remizat-in-amicalul-retur-disputat-in-cantonamentul-de-la-brasov-ilfovenii-au-opt-noi-achizitii-pana-acum-si-vor-inca-trei-patru-jucatori-de-calitate-19238103