Gloria Buzău și-a încheiat semi-cantonamentul cu un rezultat bun în amicalul de lux cu FCSB! Echipa lui Prepeliță a condus până aproape de pauză

Marius ANGHEL 24 Mar. 2024, 11:26 Liga 2

Gloria Buzău a obținut un rezultat important în acest weekend, o remiză cu FCSB, liderul primei ligi, scor 1-1, chiar dacă întâlnirea a fost una doar amicală.

Partida test s-a desfășurat sâmbătă, la Baza Sportivă FCSB, iar echipa antrenată de Andrei Prepeliță a condus și a fost egalată înainte de pauză.

Gloria Buzău, egală într-un amical cu FCSB

Profitând de pauza din campionat, pe perioada acțiunilor echipelor naționale, Gloria Buzău a fost în această săptămână într-un semi-cantonament la Curtea de Argeș, locație cunoscută de Andrei Prepeliță de când era antrenor la CFC Argeș, pe care l-a încheiat cu un amical de lux jucat la marginea Capitalei, la baza de pregătire a FCSB, actualul lider din SuperLigă.

Jocul amical s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu cele două goluri marcate în prima repriză. Buzoienii au deschis scorul în minutul 7, printr-un jucător împrumutat chiar de la FCSB, Matei Tănasă. David Miculescu a restabilit egalitatea în minutul 41.

În echipa lui Prepeliță, triplu campion cu FCSB în postura de jucător, au activat și alți jucători care au fost la bucureșteni, pe lângă Matei Tănasă. Ovidiu Perianu este și el împrumutat tot de la FCSB, iar Daniel Benzar a fost la un moment dat o speranță a clubului lui Gigi Becali.

FCSB: Andr. Vlad – Val. Crețu, Dawa, Chiricheș (cpt.), Panțîru – Ov. Popescu, Alhassan, Radaslavescu – Antwi, Miculescu, Oct. Popescu
Au mai jucat: Rz. Udrea – Haruț, Ngezana, Lixandru, Pădurariu, Ilie, Colibășanu, Necșulescu.

Gloria Buzău: Greab – Ferraresso, Dandea, R. Crișan, Dobrosavlevici, D. Dumitrașcu – Prejmerean, Ov. Perianu – Val. Dumitrache, Mat. Tănasă, Adi Chică-Roşă (cpt.)
Au mai jucat: R. Zamfir, Nadolu, Brîncoveanu, Al. Fărăgău, Akhmatov, Șteau, D. Benzar

Gloria Buzău joacă joi în prima etapă a play-off-ului Ligii 2

Pentru FCSB, prima clasată în play-off-ul SuperLigii, urmează meciul cu Farul (locul 5), din etapa a 2-a, programat duminică, 31 martie, de la ora 21:00.

Gloria Buzău va începe play-off-ul Liigi 2 de pe locul 4, cu 34 de puncte, iar în prima etapă joacă în deplasare la Hunedoara, cu Corvinul (locul 3, puncte), joi, 28 martie, de la ora 19:00.

Foto: Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-joaca-in-play-off-ul-ligii-2-fara-drept-de-promovare-19303858

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-castigat-amicalul-cu-uta-19303839

https://liga2.prosport.ro/liga-3/lista-echipelor-care-vor-juca-in-play-off-ul-si-play-out-ul-ligii-3-19303820

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19303410

Marius ANGHEL 24 Mar. 2024, 11:26 Liga 2
Pe aceeași temă