Fortăreața de la Galați! Cristi Munteanu, convins că SC Oțelul va pierde foarte greu pe teren propriu în acest sezon: ”E greu să fim doborâți acasă”. Argumentul principal

Răzvan STÎNGĂ 17 Sep. 2022, 15:50 Liga 2
Fortăreața de la Galați! Cristi Munteanu, convins că SC Oțelul va pierde foarte greu pe teren propriu în acest sezon: ”E greu să fim doborâți acasă”. Argumentul principal

SC Oțelul este una dintre cele mai bune echipe din Liga 2 pe teren propriu, iar până acum, în trei meciuri, nu a pierdut. A bifat două victorii și o remiză, iar în runda a 7-a, duminică, de la ora 11:00, are ocazia să mai facă un rezultat pozitiv, când va întâlni FC Brașov.

Cristian Munteanu e convins că SC Oțelul va pierde foarte greu pe teren propriu în acest sezon

SC Oțelul a debutat cu egal pe arena proprie în Liga 2, 0-0 cu Poli Iași, după care a înregistrat două victorii la rând, 3-2 cu Unirea Constanța și 1-0 cu Politehnica Timișoara. În plus, gălățenii sunt singura echipă din campionat fără înfrângere după șase meciuri, iar Cristian Munteanu, managerul general al clubului, a declarat că va fi greu ca o echipă să învingă echipa pe care o reprezintă.

Munteanu e sigur că SC Oțelul va pierde doar foarte greu pe teren propriu în acest campionat, mai ales că fanii au venit în număr foarte mare la stadion, asistența medie fiind printre cele mai mari din Liga 2. Munteanu și-a amintit și de momentul în care juca pentru Oțelul Galați, iar tribunele erau pline și spectatorii făceau o atmosferă foarte frumoasă.

Cristian Munteanu, încântat de faptul că oamenii vin la stadion la meciurile echipei SC Oțelul: ”E greu să fim doborâți pe teren propriu”

Conducătorul speră la o prezență importantă în tribune și în jocul de duminică, atunci când SC Oțelul va primi vizita formației FC Brașov. Este primul meci al nou-promovatei în Liga 2 după victoria din Cupa României, din turul 3, când a trecut cu 3-1 de Viitorul Ianca.

Ce se întâmplă la stadionul Oțelul, ce atmosferă este la meciuri, este greu să fim doborâți pe teren propriu. Nu joci în România în Liga a 2-a cu așa mare număr de spectatori. Noi am avut și în Liga a 3-a meciuri cu peste 10 mii de spectatori. Acest lucru ne ajută foarte mult, dar și obligă în același timp echipa.

Gălățeanului îi este dor de Oțelul, gălățeanului îi este dor să vină la stadion să vadă Oțelul la nivel mare, pentru că așa a fost obișnuit. Îmi aduc aminte, când eram fotbalist la Oțelul și jucam meciuri de genul celor cu Gloria Bistrița, Brașov, Ceahlăul, sub 8-10.000 de oameni nu erau la meciuri. Galațiul respiră fotbal, iar asta mă bucură că au înțeles și cei din administrația locală, domnul primar și domnii consilieri.

Când eram în Liga a 3-a și eram în momente dificile, i-am convins să înțeleagă ce însemnă Oțelul pentru acest oraș, pentru comunitatea gălățeană. Venirea lui Dorinel Munteanu a creat și mai multă emulație și interes în jurul echipei. Gălățenii știu că au avut Oțelul acolo sus, să se bată cu granzii din România”, a spus Cristi Munteanu la Lider Sportiv, citat de Sport Galați.

SC Oțelul a căzut pe locul 7 în Liga 2 după meciurile de sâmbătă

SC Oțelul era pe locul 6 în Liga 2, cu 12 puncte acumulate în urma a trei victorii și trei rezultate de egalitate, înainte de startul rundei a 7-a. După jocurile de sâmbătă, formația lui Dorinel Munteanu a căzut o poziție, pe 7.

În runda din weekendul trecut, gălățenii au făcut 0-0 cu Progresul Spartac. În următorul duel din Liga 2, SC Oțelul va evolua, așadar, pe teren propriu, cu FC Braşov.

Referitor la formația lui Dan Alexa, e pe locul 13 în urma partidelor de sâmbătă, cu 8 puncte.

Foto: SC Oțelul și Sorin Pană (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-dej-chiajna-targu-jiu-baia-mare-si-bucuresti-gazdele-meciurilor-care-incep-de-la-ora-1100-jocul-stelei-nu-se-mai-disputa-astazi-19245744

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-doua-clasate-din-liga-2-inaintea-debutului-etapei-a-7-a-duel-la-slobozia-poli-iasi-infrunta-liderul-dar-si-pe-fostul-antrenor-costel-enache-claudiu-niculescu-mergem-sa-castigam-19245813

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-rateaza-duelul-de-pe-teren-cu-dorinel-munteanu-va-sta-in-tribuna-la-jocul-de-la-galati-unde-crede-ca-stie-cum-sa-desfaca-jocul-otelului-trebuie-sa-fim-cel-putin-la-fel-ca-ei-19245801

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 17 Sep. 2022, 15:50 Liga 2
Pe aceeași temă