Ripensia Timișoara rămâne cu un singur gol marcat în cele trei jocuri oficiale din acest an, după ce a pierdut cu 0-1 meciul de pe terenul Unirii Slobozia, formație care a prins in extremis play-off-ul. Florin Fabian e dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că bănățenii au avut un start bun de joc.
Ripensia a început curajos și, astfel, a beneficiat de cinci lovituri de la colț în primele zece mintue ale meciului, fără a putea fructifica vreun corner. Unirea a încercat mai degrabă să înscrie prin șuturi de la distanță, însă golul a venit din careu. Christo Bolohan a valorificat o minge primită de la Mustacă în adâncime, în minutul 29. Timișorenii l-au pierdut pe Cristian Gavra, accidentat, încă din minutul 30, iar pe finalul reprizei, gazdele au avut o altă ocazie bună. Când Gulceac a trimis peste poartă din semifoarfecă.
În repriza a doua, Unirea a fost periculoasă în minutul 50, când Rus a apărat șutul lui Afalna, iar, ulterior, Perju a tras în plasa laterală, la aceeași fază. Ripensia nu a reușit să mai pună multă presiune.
S-a terminat 1-0 pentru Unirea, care ajutată și de înfrângerea Buzăului (0-1 acasă cu Concordia Chiajna) și de remiza celor de la FK Miercurea Ciuc (1-1 acasă cu FC Brașov) a terminat pe loc de play-off. În schimb, Ripensia știa de mult timp că va evolua în play-out, iar acum a aflat grupa din care va face parte.
Pentru antrenorul Florin Fabian, meciul a fost o nouă ocazie de a avea amintiri neplăcute de la Slobozia, acolo unde, în vara trecută, a retrogradat cu fosta echipă, Fotbal Comuna Recea.
Înfrângerea cu Ripensia l-a dezamăgit, mai ales că, din nou, echipa sa nu a marcat, ceea ce Fabian a tot spus că-și dorește.
”Sunt dezamăgit de rezultat, pentru că nu meritam, după părerea mea, să pierdem jocul de astăzi. Un meci pe care l-am început foarte bine. Primele 20-30 de minute am avut multe momente de dominare, am avut nu mai puțin de 7-8 cornere în prima repriză și cred că putem să decidem meciul din prima parte a jocului. Din păcate, am luat gol pe o tranziție negativă, pe pierderea noastră a mingii, după o fază fixă și ne-au surprins la un contraatac. Nu am reușit să interpretăm acel moment de joc. Cu maximă inteligență, să întârzierm sau să oprim jocul și, cei de la Slobozia au înscris”, a declarat antrenorul Ripensiei după meciul de la Slobozia.
Altfel, antrenorul ripensist a precizat că e mulțumit că echipa îi transpune ideile tactice. ”În general, sunt mulțumit de determinarea jucătorilor, de atitudinea lor. Repriza a doua puteam să ne creăm mai multe ocazii, pentru că am avut mai multă posesie. Însă cred că per ansamblul jocul nostru a fost unul bun, în ton cu filosofae pe care o implementez la această echipă și maniera de joc pe care o doresc”, a mai spus Fabian.
Ripensia în meciul cu Unirea Slobozia: I. Rus – Sturzu (Rob. Stoica 87′), Rogac, Fridrich, Gladun – Stoi (cpt.)(Vidrăsan 46′), Tud. Călin (Val. Macrițchii 74′) – Ivancevic, Mih. Ene (Golda 74′), Mitrov – Gavra (Matiș 30′). Rezerve neutilizate: Șt. Dobre – Lalic, Țieranu, Rz. Morariu.
Cu 25 de puncte, Ripensia a terminat sezonul regular pe locul 12 în Liga 2, la egalitate cu Poli Iași, însă în spatele acesteia, din cauza golaverajului general mai slab (18-19 față de 25-21), următorul criteriu de departajare, fiindcă primul, rezultatul meciului direct, a fost unul de egalitate, 0-0 la Timișoara.
Fiindcă a terminat pe locul 12, Ripensia a picat să joace în Grupa B de play-out, unde le va avea ca adversare pe FC Buzău, Unirea Dej, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, Unirea Constanța și Astra.
Ripensia are 11 puncte în fața Brașovului, care e pe locul de baraj de menținere în Liga 2, astfel că trupa lui Florin Fabian se poate considera aproape salvat ăde la retrogradare.
În play-out, Ripensia va disputa șase meciuri în șapte etape, iar programul și-l va afla luni, în urma tragerii la sorți pe care o va face FRF.
Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-explozie-de-bucurie-dupa-ce-a-calificat-unirea-slobozia-in-play-off-e-fantastic-cum-si-a-motivat-jucatorii-inaintea-finalei-cu-ripensia-si-planu-19222863
https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-celor-doua-grupe-de-play-out-ale-ligii-2-poli-timisoara-poli-iasi-si-fc-brasov-printre-echipele-care-se-vor-lupta-pentru-a-evita-barajul-de-mentinere-retrogradare-19222905
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-si-unirea-slobozia-sunt-ultimele-echipe-calificate-in-play-off-ul-ligii-2-ialomitenii-sunt-marea-surpriza-dupa-ce-au-profitat-de-rezultatele-celor-de-la-fc-buzau-si-fk-miercurea-ci-19222864
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-a-sezonului-regular-de-liga-2-opt-meciuri-sunt-programate-de-la-ora-1400-azi-aflam-ultimele-doua-echipe-calificate-in-play-off-respectiv-componenta-grupelor-de-play-out-19222782