După patru etape în care a obținut două victorii și două egaluri, Florin Fabian a înregistrat prima înfrângere de când a preluat ca antrenor Ripensia. Antrenorul s-a declarat dezamăgit la finalul meciului cu FK Csikszereda, cedat cu scorul de 1-2 pe ”Dan Păltinișanu”, mai ales că echipa l-a mulțumit pe alocuri.
De asemenea, sătmăreanul Fabian a criticat arbitrajul lui Marius Omuț, arbitru din Oradea mutat la comisia din județul vecin, la Satu Mare.
Fabian a admis că Ripensia nu merita să câștige contra ciucanilor.
”Eu zic că am avut momentele noastre foarte bune de joc, împotriva unei echipe care își dorește să intre în play-off. Sunt dezamăgit, pentru că nu meritam să câștigăm după aspectul jocului. Sigur, am luat un gol în minutul 15 din penalty. N-aș vrea să comentez arbitrajul, însă a văzut toată lumea că ne-a dezavantajt în multe moment de joc, ne-a și produs multă iritare prin decizii. Însă vreau să spun că jucătorii mei au făcut aproape cam tot ce le-am cerut prin abordarea pe care am avut-o. Am reacționat bine după primirea primului gol, ne-am creat ocaziile mai mari, am avut momentele de dominare, am avut momente în care am construit, chiar și pe acest teren, deși le-am și cerut să alternăm și mingile lungi și să aducem mingea mai repede în careu în prima zonă a terenului. Din păcate, pe o greșeală individuală a lui Lalic am luat golul 2. Una peste alta, nu pot să fiu mulțumit pentru rezultat, sunt mulțumit pentru unele momente ale jocului. Sunt nemulțumit din nou pentru că nu am reușit să câștigăm un meci acasă, de când sunt eu. Dar sunt convins și sunt sigur că, în sezonul de primăvară, echipa se va exprima altcumva”, a declarat antrenorul Florin Fabian.
Florin Fabian i-a spus omologului Valentin Suciu și pe tunelul de la vestiarele stadionului că arbitrul e mutat la comisia din Satu Mare pentru a se putea face lucruri nu tocmai corecte.
Marius Omuț, la fel ca mulți arbitri din Oradea, s-a mutat la Comisia Județeană din Satu Mare după ce președinte AJF Bihor a devenit Radu Bitea. AJF Satu Mare e condusă de Ștefan Szilaghi, care, spre deosebire de alți președinți de asociații județene care sunt observatori de joc, este observator de arbitri.
”Nu vreau să comentez. Dacă e din Satu Mare, și eu sunt din Satu Mare și… Putea să mă arbitreze măcar corect dacă tot are reședința de arbitraj în Satu Mare! Sunt mulțumit de echipa mea, probabil tinerețea și naivitatea unora a făcut ca în multe momente ca să nu câștigăm măcar un punct”, a mai spus Fabian, la întrebarea despre problemele de arbitraj invocate.
Până acum, FC Buzău, Unirea Constanța, Poli Iași și Metaloglobus București nu au învins-o pe Ripensia, de la preluarea echipei de către Fabian. Totuși, antrenorul spune că Ciucul nu a fost cel mai greu adversar.
”Nu a fost cel mai greu adversar, drept dovadă că am avut multe momente de dominare, ne-am creat situații și ocazii de gol. Sigur, ei pe final au mai avut ocazii, când a scos Ionuț (n.r. – portarul Ionuț Rus) foarte bine acolo, dar nu a fost o echipă de neînvins. Asta e durerea noastră, că n-am reușit să scoatem măcar un punct. Cu o echipă care are buget, are condiții pentru calificarea în play-off. Până la urmă, asta e”, a mai spus Fabian.
De când a venit la Timișoara, Fabian a pus accent pe faza ofensivă. Antrenorul dorește în iarnă să transfere și în atac, chiar dacă nu doar în acel compartient.
”Cam tot ce am avut ofensiv am făcut, drept dovadă că a intrat și Ion Mihai, a intrat și Ene. Tot ce am avut ofensiv, avându-l și pe Ernest suspendat, am făcut. Acolo, în ultimii 30 de metri, se face diferența și jucători trebuie să înțeleagă lucrul acesta. Unii trebuie să respecte ceea ce le cer când intră pe teren. Dar în sezonul de primăvară sunt convins că vom arată altcumva. Vom analiza și voi decide împreună cu conducerea unde trebuie să ne întărim. De renunțat încă nu pot să spun că voi renunța la cineva. Prima dată trebuie să ne întărim. Dar e clar că în ofensivă avem nevoie de dubluri pe posturi care să creeze concurență în atac”, a mai adăugat antrenorul Ripensiei.
Ripensia a suferit la ultimul meci din 2021 primul eșec cu Florin Fabian antrenor, iar cu cele 21 de puncte acumulate în 16 etape se află pe locul 13, la egalitate cu Poli Iași, care are un golaveraj superior. Concitadina Poli Timișoara stă mai rău, pe locul 14, cu 20 de puncte.
Față de ultimele clasate pe pozițiile care duc în play-off (locurile 5 și 6, ocupate de FC Buzău și Steaua), Ripensia e la șapte puncte în spate, astfel că echipa timișoreană e mai mult ca sigur din nou în play-out și va lupta pentru menținerea în Liga 2.
În ultimele trei etape din sezonul regular, programate în 2022, Ripensia mai are de jucat meciuri cu Viitorul Pandurii (deplasare, 26 februarie), Dacia Unirea Brăila (acasă, 5 martie) și Unirea Slobozia (deplasare, 12 martie).
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-fk-csikszereda-se-joaca-de-la-ora-1530-e-penultimul-meci-din-liga-2-in-2021-19213408