Flavius Stoican continuă la CSM Reșița! A semnat prelungirea contractului

Andrei PASCU 22 Apr. 2024, 20:32 Liga 2
Flavius Stoican continuă la CSM Reșița! A semnat prelungirea contractului

CSM Reșița începe, deja, să facă strategia pentru stagiunea care urmează. Antrenorul Flavius Stoican a semnat prelungirea contractuală și pentru sezonul 2024/2025 al Ligii 2 alături de formația din Valea Domanului, iar anunțul a fost făcut la numai câteva zile după ce clubul a confirmat că este aproape de obținerea dreptului de promovare.

Reșițenii fac demersuri pentru schimbarea formei de organizare, aspect confirmat de Cristian Bobar. Tot președintele echipei din Liga 2 a făcut public și acordul cu Flavius Stoican, actele fiind deja semnate, pentru un sezon.

Flavius Stoican continuă la CSM Reșița!

Revenită în divizia secundă vara trecută, CSM Reșița face procedurile necesare pentru ca, din stagiunea care va începe în vară, să aibă drept de promovare în SuperLiga României. Clubul din Valea Domanului se numără printre echipele care nu pot evolua mai sus de Liga 2, iar performanța din acest sezon i-a dat încredere să facă pași în acest sens, chiar dacă a ratat, până la urmă, play-off-ul și evoluează în play-out.

Președintele Cristian Bobar a dat marea veste fanilor, iar după cea mai recentă partidă jucată în play-out-ul Ligii 2, contra CFC Argeș (scor 1-0), a anunțat acordul cu Flavius Stoican pentru încă un sezon. Practic, antrenorul a acceptat să rămână la CSM Reșița până în vara lui 2025.

Vă spun în premieră. Flavius Stoican a semnat săptămâna trecută prelungirea contractului cu noi. Urmează, săptămâna următoare (n.r. – începând de luni, 22 aprilie) să anunţăm oficial. Deci, el îşi prelungește contractul cu Reşiţa pentru încă un an. Și el cred că are liniște, și eu. Fiecare își vede de treaba lui, iar el cred că apreciază acest lucru”, a declarat Cristian Bobar la Metropola TV.

Locul 1 în play-out pentru CSM Reșița, în Grupa A

CSM Reșița are 34 de puncte și este pe locul 1 în Grupa A a play-out-ului, din care mai fac parte ACSM Ceahlăul (locul 2, 34 de puncte), Campionii FC Argeş (locul 3, 30 de puncte), Metaloglobus (locul 4, 30 de puncte),  CSC Dumbrăviţa (locul 5, 26 de puncte), Unirea Dej (locul 6, 20 de puncte) și CSM Alexandria (locul 7, 13 puncte).

Formația lui Flavius Stoican va întâlni, în runda a 5-a, echipa din Piatra Neamț. Partida va avea loc acasă pentru ea, sâmbătă, de la ora 11:00, în format live-text pe Liga2.ro.

Foto: CSM Reșița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-urcat-pe-loc-direct-promovabil-dupa-victoria-cu-ciucul-19313138

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-si-a-luat-revansa-in-fata-argesului-concluziile-lui-flavius-stoican-19313086

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-remizat-din-nou-cu-steaua-la-targoviste-19313080

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-pierdut-in-deplasarea-de-la-slatina-19313075

Andrei PASCU 22 Apr. 2024, 20:32 Liga 2
Pe aceeași temă