Parcurs impecabil pentru FK Miercurea Ciuc, de neînvins în acest sezon, având chiar victorii pe linie până în momentul de față, șapte în Liga 2 și două în Cupa României. Marți, 24 septembrie, formația ciucană a întâlnit, pe teren propriu, CSC Dumbrăvița, în etapa a 7-a, pe care a învins-o la limită.
Datorită faptului că a bifat un nou succes, 1-0, trupa lui Robert Ilyeș și-a asigurat din nou locul 1 la finalul rundei, având șase puncte avans peste locurile 2 și 3, Metaloglobus și Steaua, ambele cu 15 puncte.
Așadar, clubul din Miercurea Ciuc are victorii pe linie în toate competițiile. Formația din divizia secundă a avut partida cu CSC Dumbrăvița după un succes cu multe goluri în campionat, 3-2 cu ACSM Reșița. Și de această dată a câștigat la limită FK Miercurea Ciuc, dar a avut un meci complicat și cu CSC Dumbrăvița.
Singura reușită a fost bifată de, poate, cel mai bun străin al Ligii 2, Jozef Dolny, care a punctat în minutul 73.
Robert Ilyeș a făcut o analiză detaliată a echipei sale, despre care a declarat că a arătat bine și de această dată, chiar dacă a fost o victorie la limită. A remarcat faptul că adversarii nu au avut prea multe șanse de poartă, niciuna notabilă din punctul său de vedere în prima repriză, dar CSC Dumbrăvița a pus ceva mai multe probleme după pauză.
Până la urmă însă, FK Miercurea Ciuc a demonstrat de ce e considerată, deja, principala favorită la promovarea din Liga 2 în SuperLiga României.
”Așa e, chiar le-am analizat bine jocul. Știam că ar putea fi periculoase baloanele lungi ale lor. În prima repriză nu au avut o situație clară de gol. Noi am dominat jocul, dar în repriza a doua părea că s-au reglat și ei. Au intrat jucători cu abilități bune, iar jocul a fost echilibrat în repriza secundă. Dar, cred că am dominat jocul din primul minut până în ultimul minut și merităm din plin aceste trei puncte.
Jucătorilor le place să joace ofensiv, bineînțeles că sunt și eu acolo, în spatele lor, îi încurajez constant și chiar și eu trec adesea limita cu comportamentul meu. Ei știu, o simt, dar această încurajare, care vine de la mine și le-o ofer, îi motivează, și văd că se vede și pe teren, așa că îi felicit!
A fost un meci greu. Chiar a trebuit să suferim pentru fiecare minge, nu aveam zone libere, în ciuda faptului că am jucat acasă. A fost un meci greu, dar nu există victorii mai frumoase decât în urma celor petrecute în seara asta”, a transmis Robert Ilyeș la finalul partidei, conform site-ului FK Miercurea Ciuc, dintr-o traducere aproximativă din limba maghiară.
FK Miercurea Ciuc are partida cu CSC Dumbrăvița după un succes în Liga 2, în etapa a 6-a, 3-2 cu ACSM Reșița. În celelalte partide din campionat, ciucanii au învins, în etapa a 5-a, Metalul Buzău, scor 4-2, dar au trecut și cu 1-0 de Campionii FC Argeș, în deplasare, pe stadionul de la Mioveni, dar și de AFC Câmpulung Muscel (scor 4-1), Viitorul Pandurii (scor 4-1) și ACSM Ceahlăul (scor 3-1), fiind pe primul loc în campionat.
Pentru trupa lui Robert Ilyeș urmează, în runda a 8-a din Liga 2, un meci complicat, pe terenul Stelei, ocupanta locului 3, la egalitate cu locul 2, Metaloglobus.
”E bine că am continuat rezultatele bune. La finalul meciului, însă, am mai spus că nu trebuie să ne oprim aici, trebuie doar să credem în ceea ce lucrăm aici, iar cel mai important meci al nostru vine, din nou cu o echipă aflată pe locul 2.
Le-am mai spus băieților că ne vom urca în autobuz și trebuie să continuăm această serie bună”, a mai spus Robert Ilyeș.
Foto: Sport Pictures