Cu primul loc în Grupa A a play-out-ului Ligii 2 deja asigurat, FK Miercurea Ciuc a trecut, în runda a 6-a, și de Politehnica Iași. A învins-o, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 și a ajuns la un total de 45 de puncte, când mai e o singură rundă din acest sezon al grupelor de retrogradare.
Zoltan Szondi, președintele formației din Miercurea Ciuc, a declarat că este mulțumit de prestanța echipei din ultima perioadă, mai ales că echipa a continuat să aibă rezultate pozitive și după rezilierea cu Valentin Suciu și numirea lui Francisc Dican.
Szondi se aștepta ca Dican să continue treaba bună a lui Suciu, mai ales că era în stafful tehnic al acestuia din toamna anului trecut. Conducătorul a dat asigurări că ”principalul” va continua la echipă și din vară și a lăsat de înțeles că mutarea era pregătită de mai mult timp, precizând că înțelegerea cu Valentin Suciu se termina oricum la finalul acestui sezon și nu mai era prelungită.
Referitor la partida cu Poli Iași, ciucanii au marcat prin Lorant Kovacs, minutul 10, Richard Jelena, minutul 14, și Petre Ivanovici, minutul 76.
”Să nu uităm că domnul Dican a fost în staff cu Vali Suciu, el e la noi încă de toamna trecută. Eu știam că domnul Dican va lucra bine. Nici cu domnul Suciu nu am avut probleme, ne-am despărțit amical. Oricum, cu domnul Vali Suciu în iunie terminam contractul și deja a stat patru ani la noi. Mult pentru un antrenor, trebuie să și schimbi.
(N.r. – Va rămâne Dican și pentru sezonul următor?) Își face treaba bine domnul Dican, tactic lucrează foarte bine și dacă oamenii se țin de contract nu schimbăm.
(N.r. – Despre situația din play-out) Mi-ar fi părut mai bine să fim în play-off, pe locul 3 sau 4, decât să fim pe 1 în play-out”, a declarat Zoltan Szondi la Sport Total FM.
FK Miercurea Ciuc e pe locul 1 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 45 de puncte, având un avans de nouă puncte față de următoarele două clasate, CS Comunal Șelimbăr și Metaloglobus. Poli Iași e pe locul 4, cu 33 de puncte.
În ultima etapă din play-out, FK Miercurea Ciuc va întâlni Dunărea Călărași în deplasare, în timp de moldovenii vor evolua pe teren propriu, cu Poli Timișoara.
Foto: Zoltan Pal (FK Miercurea Ciuc)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciucanii-galop-de-sanatate-in-fata-iasiului-fk-miercurea-ciuc-a-invins-clar-pe-poli-la-ultima-prezenta-pe-teren-propriu-in-acest-sezon-la-capatul-unui-meci-spectaculos-pe-care-l-a-dominat-clar-19229323
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-penultima-etapa-din-play-out-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-dacia-unirea-braila-si-unirea-constanta-sunt-la-ultima-reprezentatie-19229215
https://liga2.prosport.ro/seria-1/set-la-zero-cu-retrogradata-dacia-unirea-cs-comunal-selimbar-la-cea-mai-clara-victorie-din-primul-sezon-in-liga-2-la-ultima-aparitie-acasa-braila-a-incheiat-campionatul-19229289
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-a-facut-spectacol-in-meciul-de-retragere-al-lui-ciprian-petre-a-invins-clar-unirea-constanta-cristian-pustai-cuvinte-de-apreciere-pentru-veteranul-de-41-de-ani-19229300
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-obligata-sa-invinga-steaua-pentru-a-pastra-avansul-in-fruntea-ligii-2-si-dupa-etapa-a-7-a-a-play-off-ului-nae-constantin-promite-victoria-o-sa-atacam-si-o-sa-castigam-v-19229277