FK Miercurea Ciuc învinge Gloria Buzău într-un meci spectaculos, cu cinci goluri. Echipa lui Dican leagă două victorii, cea a lui Pustai pierde primul joc în acest sezon

Marius ANGHEL 28 Aug. 2022, 12:54 Liga 2
FK Miercurea Ciuc învinge Gloria Buzău într-un meci spectaculos, cu cinci goluri. Echipa lui Dican leagă două victorii, cea a lui Pustai pierde primul joc în acest sezon

FK Miercurea Ciuc a reușit cu Gloria Buzău a doua victorie în acest nou sezon de Liga 2, chiar al doilea succes consecutiv. După 4-0 în Ghencea cu Steaua, echipa antrenată de Francisc Dican a trecut cu 3-2, pe teren propriu, de trupa din Crâng.

Harghitenii și buzoienii au oferit un meci spectaculos în etapa a 4-a a Ligii 2, unul cu un fotbal plăcut ochiului, axat pe atac, cu faze frumoase create de jucătorii ambelor echipe, încheiat cu cinci goluri.

Dacă FK Miercurea Ciuc a obținut prima ei victorie acasă în acest sezon, Gloria a înregistrat prima înfrângere.

Defensiva Gloriei, făcută șah-mat în două minute de El Sawy și Ivanovici

Ciucanii au trecut peste tracul începutului de sezon prin victoria din runda trecută, 4-0 acasă la Steaua, iar cu Buzăul a început curajos și nu i-a trebuit mult timp să deschidă scorul. Omar El Sawy a reușit primul său gol pentru echipa mare a clubului și prima sa reușită în Liga 2 cu un șut puternic de la circa 20 de metri, după ce Gal-Andrezly a recentrat cu capul, iar Ivanovici i-a așezat mingea înapoi.

Era minutul 16 și după alte două minute echipa lui Francisc Dican a mai făcut o dată defensiva șah-mat devensiva Gloriei. Pe o centrare înaltă din dreapta, Lorant Kovacs a lupfat în 7 metri, spre binele lui Petre Ivanovici (18), care a preluat, a pivotat și a finalizat din 8 metri ușor lateral stânga la prima bară.

Buzoienii au reintrat în meci chiar la ultima fază din prima repriză

Gloria s-a trezit din pumni și a dat primele semne ofensive prin Blejdea (29) și Ciobanu (31), însă prea slab pentru a-i pune probleme cu adevărat pe Gyenge. Și jucătorii Buzăului au arătat că știu să combine frumos și din prima în atac și au fost pe punctul să înscrie. Balonul a circulat pe direcția Lopez – Wiktorski – Trebotic (39), însă ultimul, din poziție ideală, a trimis pe lângă poartă din 8 metri.

El Sawy (41) a mai avut un șut bun pe finalul primei reprize, pe lângă poartă însă, dar Gloria a fost cea care a reușit să înscrie.

Blejdea a creat din nou pericol în careu și a obținut corner, iar din faza fixă a ieșit golul. Ariel Lopez a recentrat, din duelul aeriant dintre Apro și Vîrtej mingea a sărit la Cristian Ciobanu, care a înscris din 3 metri sub transversală. Buzăul a reintat în meci chiar la ultima fază a primei reprize, în minutul 45, fiindcă jocul nu a avut și prelungiri, la cât de cursiv și axat pe fotbal a fost în prima parte.

Joc frumos și în repriza secundă, cu câte un gol de fiecare parte

FK Miercurea Ciuc a început bine și partea secundă a întâlnirii. El Sawy (48) l-a pus serios la încercare pe Stoian, iar portarul n-a mai putut interveni și la lovitura de cap a lui David Kelemen (49), scăpat din marcaj de Pîrvulescu la o centrare perfectă din dreapta a lui Gal-Andrezly.

Blejdea (53, 58) a fost principalul om cu ocaziile în ofensiva Gloriei, putea primit și penalty după ce a fost împins din spate de Gal-Andrezly, însă arbitrul Mazilu, aflat aproape, a preferat să lase jocul să continue.

Răzvan Matiș (66) a reușit să înscrie cu un șut din afara careului, la colțul lung, și să dea speranțe buzoienilor pe final. Pe fondul schimbărilor și al retragerii ciucanilor, Gloria și-a mai creat situații de gol prin Matiș (80), Lopez (82) și Wiktorski (88), dar niciuna într-atât de periculoasă pentru Gyenge, care a menținut poarta fără un nou gol încasat, astfel că FK Miercurea Ciuc a ieșit de pe teren câștigătoare, pentru prima dată pe teren propiu în acest sezon și abia a doua oară în acest campionat început cu două eșecuri.

FK Miercurea Ciuc e imediat sub locurile de play-off. Gloria Buzău a pierdut primul meci în acest sezon și e pe locul 6

FK Miercurea Ciuc a acumulat 6 puncte și a urcat pe locul 7, cu golaveraj 8-5, în timp ce Gloria Buzău a rămas cu 7 puncte și e pe locul 6, cu golaveraj 7-5.

În etapa a 5-a, ciucanii joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la Unirea Slobozia (locul 2, 10 puncte), iar Gloria Buzău are meci acasă cu CSC Dumbrăvița (locul 10, 4 puncte, dar cu un meci în minus), luni, 5 septembrie, de la ora 16:30.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 4-a

COMENTARIUL LIVE

FK MIERCUREA CIUC – GLORIA BUZĂU 3-2

Omar El Sawy 16′, Petre Ivanovici 18′, David Kelemen 49′ / Cristian Ciobanu 45′, Răzvan Matiș 66′

FK Miercurea Ciuc: Gyenge – M. Kovacs (Bărăbaș 73′), Kelemen (cpt.), Apro – Ivanovici (Schieb 84′), L. Kovacs, Panos (Csuros 67′), Gal-Andrezly (R. Takacs 84′) – Jebari, El-Sawy – Jelena (Klemen 73′)
Rezerve neutilizate: Moga – Vita, Csiszer, T. Suciu
Antrenor: Francisc Dican

Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Trebotic (Gaitan 46′, Val. Munteanu 82′), A. Lopez – Al. Munteanu (Rz. Matiș 46′), Honciu, Blejdea (Neicuțescu 66′) – Cr. Ciobanu (Val. Alexandru 66′)
Rezerve neutilizate: Alb. Popa – A. Manea, Uțiu, Oteliță
Antrenor: Cristian Pustai

Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita). Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Cosmin Vatamanu (Bucureşti). Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat joc: Mihai Țîra (Alba Iulia).

Min 90+6 Final de joc. FK Miercurea Ciuc se impune cu 3-2 cu Gloria Buzău, obține a doua sa victorie în acest sezon, consecutivă, și îi produce primul eșec trupei lui Cristian Pustai
Min 90+2 ||| David Kelemen îl ia pe sus pe Neicuțescu, în marginea terenului, și primește și el cartonașul galben
Min 90+1 ||| Ariel Lopez intră direct în Jebari, fără intenția de a juca mingea, ci de a opri un contraatac, și primește și el cartonașul galben
Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
Min 88 Honciu bate slab o lovitură liberă din dreapta careului advers, mult în partea opusă, pentru nimeni, buzoienii recuperează însă mingea acolo, se centrează în fața careului mic, de unde Wiktorski, din cădere, reia cu capul pe centrul porții, iar Gyenge prinde
♦În fine, ultimul marcator, Răzvan Matiș (21 ani), e una dintre achizițiile din această vară ale Gloriei și reușește în acest meci primul său gol pentru trupa din Buzău. A fost și primul joc în care a început ca rezervă, după ce în precedentele trei a fost titular. I-a prins bine această schimbare.
Cristian Ciobanu (28 ani), aflat la al treilea sezon la echipa din Buzău, a reușit al doilea său gol în această ediție de campionat, în care a fost utilizat în toate cele patru jocuri, în trei dintre ele ca titular. În 2020-2021 a avut 2 goluri în 21 de meciuri, iar în 2021-2022 a marcat de 7 ori tot în 21 de partide.
Min 86 ||| Claudiu Apro primește cartonașul galben pentru un fault asupra lui Valentin Munteanu
Min 84 Ultimele schimbări și la FK Miercurea Ciuc. Ies Petre Ivanovici și Peter Gal-Andrezly și intră Marvin Schieb și Rareș Takacs
Min 82 Ultima schimbare la Gloria Buzău. Iese Pablo Gaitan, introdus la pauză, și intră Valentin Munteanu
Min 82 Centrare dintr-un corner din stânga, Ariel Lopez sare în 6 metri central și reia slab cu capul, mult în sus și în dreapta
Min 80 Pase rapide ale jucătorilor Gloriei în fața careului, Matiș primește și își așează mingea pentru șut, trage din 18 metri ușor lateral stânga, dintr-o poziție mai bună ca la gol, dar trage pe centru, iar Gyenge prinde fără probleme
Ungurul David Kelemen (30 ani) a reușit în acest meci al doilea său gol pentru echipa din Miercurea Ciuc, pentru care a mai marcat o dată în sezonul 2020-2021, atunci când a fost utilizat în 21 de jocuri. Ediția trecută de campionat a avut 19 prezențe în Liga 2, iar în campionatul actual are 3 jocuri și în ultimele două a primit banderola de căpitan, fiindcă Csuros a fost lăsat pe bancă.
Min 73 Dublă schimbare la ciucani. Ies Mark Kovacs și Richard Jelena și intră Marius Bărăbaș și Nemanic Klemen
Min 70 Jelena avansează pe contraatac până în stânga careului, trage spre colțul lung, Stoian respinge în partea opusă careului, iar El Sawy nu ajunge la timp pentru a devia mingea în poartă
Min 67 Francisc Dican face și el prima schimbare. Iese Mickael Panos și intră Attila Csuros
Min 67 Pauză de hidratare
Min 66 3-2 Centrare a lui Honciu dintr-o lovitură liberă din dreapta, Apro ratează respingerea cu capul, iar mingea îl lovește în cap pe Kelemen și sare în afara careului, la circa 18 metri ușor lateral stânga, de unde Răzvan Matiș prinde un șut bun, din prima, și înscrie la colțul lung
Min 66 Dublă schimbare la Gloria Buzău. Ies Cristian Ciobanu și Andrei Blejdea și intră Valentin Alexandru și Mihai Neicuțescu
Min 63 Pîrvulescu centrează din cădere din dreapta, de pe linia de fund, Ciobanu, reia din unghi închis pe poartă, la prima bară, iar Gyenge, pe direcția balonului, îl prinde fără probleme
Min 58 Blejdea pătrunde în careu pe dreapta, încearcă să centreze, mingea deviată de Kelemen îl lovește în mână pe El Sawy, care avea însă mâna lipită de corp, iar jocul continuă. Blejdea a cerut penalty
Min 53 Blejdea primește de la Ciobanu și pătrunde în careu, este împins din spate de Gal-Andrezly și împiedicat, însă atacantul pică târziu, iar arbitrul Mazilu, deși era aproape de fază, lasă jocul să continue!
Min 51 Ivanovici primește mingea din centru, avansează în careu pe stânga, înșiră adversarii în dribling, spre centru, șutează din 10 metri și Stoian prinde după ce inițial respinsese în stânga sa
Min 49 3-1 Gal-Andrezly centrează perfect din dreapta, David Kelemen, scăpat din marcaj de Pîrvulescu, reia cu capul din 6 metri central și înscrie în dreapta
Min 48 El Sawy șutează violent de la 20 de metri central, Stoian are noroc că balonul vine pe direcția sa și îl respinge cu greutate peste poartă. Publicul prezent la stadion aplaudă execuția lui El Sawy
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Cristian Pustai face două schimbări la pauză. Ies Dinko Trebotic și Alexandru Munteanu și intră Pablo Gaitan și Răzvan Matiș
Min 45+1 Pauză la Miercurea Ciuc. E 2-1 pentru FK Miercurea Ciuc cu Gloria Buzău, după ce oaspeții au redus din diferență chiar înainte de ultimul fluier al primei reprize
Min 45 2-1 Blejdea pătrunde în careu pe stânga și obține un corner. Se centrează înalt, în partea opusă careului, Ariel Lopez recentrează cu capul în fața porții, din duelul aerian dintre Apro și Vîrtej mingea sare din spatele fundașului ciucanilor în careul mic, iar Cristian Ciobanu e atent și reia din 3 metri sub transversală
Min 41 El Sawy primește la 19 metri, în dreapta, și are un șut bun, puternic, însă mingea trece puțin pe lângă poartă, la prima bară
Min 39 Fază superbă a echipei buzoiene. Centrare din dreapta, Lopez recentrează cu capul din stânga careului, Wiktorski pune latul în 6 metri, cu spatele la poartă, și așează din prima în spate, iar Trebotic trage puternic, din prima, din 8 metri, însă mingea se duce pe lângă bara din stânga
Min 31 Centrare din stânga a lui Sălceanu, Ciobanu deviază din fața lui Kelemen, prăbușit pe gazon, însă reia slab, pe centru, iar Gyenge prinde. Buzăul este inofensivă în atac
Min 29 Pe o fază de atac și o pasă aruncată în stânga, Blejdea îl depășește ușor pe Gal-Andrezly, pătrunde în careu, îl vede ieșit pe Gyenge, însă trimite direct în brațele acestuia
Petre Daniel Ivanovici are 32 de ani, este la al doilea sezon la echipa din Miercurea Ciuc, la al treilea meci din acest sezon în care e titular și la primul gol. În sezonul trecut a evoluat în 23 de partide, doar opt ca titular, și a înscris cinci goluri.
♦Omar Sayed Mohamed Mahmoud El Sawy, pe numele său complet, este un tânăr de 18 ani originar din Târgu Mureș care a impresionat la echipa U19 a clubului din Miercurea Ciuc și în această vară a fost promovat la prima echipă. În acest sezon a început ca titular în toate cele patru meciuri, iar acum a reușit primul său gol în Liga 2 și la seniori.
Min 18 2-0 Centrare înaltă și lungă din dreapta careului, aproape de pe linia de fund, în stânga Lorant Kovacs luftează în 7 metri, mingea este preluată de Petre Ivanovici, care pivotează și șutează din circa 8 metri ușor lateral stânga la prima bară, jos, făcând inutil plonjonul lui Stoian
Min 16 1-0 După un corner, mingea este recentrată cu capul în centru de Gal-Andrezly, Ivanovici preia și așează înapoi pentru Omar El Sawy, care trage din prima de la circa 20 de metri central. Mingea șutată puternic se duce în dreapta, la semi-înălțime, învingându-l pe Stoian
Min 12 Centrare din corner din dreapta, Trebotic se înalță bine și reia cu capul puțin pe lângă bara a doua, în stânga
Min 10 Pasă pe jos din dreapta în centrul careului, Lorant Kovacs pune latul și trimite din prima pe poartă, însă pe direcția unui fundaș, care respinge. Buzăul pleacă pe contraatac, însă pierde rapid posesia. Ulterior obține un corner
Min 5 Cei câțiva zeci de suporteri ai echipei din Miercurea Ciuc, sub 50, cântă, bat tobele și asigură fondul sonor. Cântecele și îndemnurile sunt în limba maghiară
Min 3 Jebari pasează pe culoar, El Sawy avansează în careu, în dreapta, preia prea lung, Stoian îi iese în întâmpinare și îl ”împinge” în unghi închis, jucătorul ciucanilor se întoarce și trage din marginea careului mic în blocajul portarului
Min 1 A început meciul de la Miercurea Ciuc


Etapa a 4-a a Ligii 2 are programat astăzi, de la ora 11:00, la Miercurea Ciuc, pe stadionul Municipal, penultimul meci. Se întâlnesc FK Miercurea Ciuc și Gloria Buzău, două formații care nici nu se gândesc să rateze și în acest sezon play-off-ul.

Dacă echipa ciucană vine după primul joc în care a obținut puncte în acest sezon, cea din Crâng are posibilitatea să egaleze primele trei clasate și chiar să urce pe locul 1 dacă va obține o victorie la o diferență mare de goluri, patru.

FK Miercurea Ciuc vine după primul meci în care a scos puncte, Gloria Buzău – după primul în care a pierdut puncte în acest sezon

FK Miercurea Ciuc vine după victoria la scor, dar deloc conform realității de pe teren, 4-0 în Ghencea cu Steaua, meci în care a obținut primele puncte în acest sezon. Anterior, trupa pregătită de Francisc Dican debutase cu un eșec la Unirea Dej, scor 1-2, și la primul joc pe teren propriu a încasat-o din nou, 0-1 cu Concordia Chiajna.

În schimb, Gloria Buzău a pierdut primele puncte în etapa trecută, după 1-1 acasă cu CSM Slatina. Trupa antrenată de Cristian Pustai începuse cu două victorii, 1-0 acasă cu Ripensia și 3-1 în deplasare la Metaloglobus.

În acest moment, înainte de meciul direct, dar după disputarea a opt jocuri din această etapă a 4-a, FK Miercurea Ciuc se află pe locul 15, cu 3 puncte și golaveraj 5-3, iar Gloria Buzău ocupă poziția a 6-a, cu 7 puncte și golaveraj 5-2. Liderul este CS Comunal Șelimbăr, cu 10 puncte și golaveraj 8-2, astfel că Gloria are nevoie de o victorie cu patru goluri pentru a-i lua fața trupei sibiene.

Florin Mazilu arbitrează FK Miercurea Ciuc – Gloria Buzău

Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori în istoria lor, superioară fiind formația din Crâng, care a câștigat două confruntări (1-0 acasă și 3-2 în deplasare), FK Miercurea Ciuc impunându-se o dată (1-0 în deplasare), iar o dată scorul a fost egal (1-1 la Miercurea Ciuc).

În singurul meci direct din sezonul trecut, trupa antrenată de Cristian Pustai s-a impus cu 3-2 la Miercurea Ciuc. Au marcat Adi Chică-Roșă (1), Paul Pațurcă (67 – penalty) și Ariel Lopez (86), pentru buzoieni, respectiv Lorant Kovacs (45, 54), pentru harghiteni.

Meciul de astăzi, de pe stadionul Municipal, începe de la ora 11:00 și va fi arbitrat de la centru de Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare), iar de la cele două tușe de Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Cosmin Vatamanu (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Mihai Motan (Târgovişte), iar observator de arbitri a fost delegat Dan Jiga (Bistriţa). Delegat de joc este Mihai Țîra (Alba Iulia).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 4-a

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-meci-important-la-iasi-la-slatina-unirea-slobozia-va-incerca-sa-ramana-singura-echipa-cu-punctaj-maxim-dinamo-unirea-dej-incepe-la-1130-19242610

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-si-sc-otelul-galati-joaca-in-deschiderea-etapei-a-4-a-de-la-ora-1630-meciul-dintre-cele-doua-echipe-este-derby-ul-de-clasament-al-rundei-19242482

Marius ANGHEL 28 Aug. 2022, 12:54 Liga 2
Pe aceeași temă