FK Miercurea Ciuc a defilat la malul Dunării și e lider în Liga 2 după primele două etape. Robert Ilyeș, după 4-1 cu Viitorul Pandurii: ”Mă așteptam”

Mircea OGLINDOIU 10 Aug. 2024, 16:37 Liga 2

Disputat la malul Dunării, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, într-un anonimat total, în cadrul etapei a 2-a a Ligii 2, meciul Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FK Miercurea Ciuc (scor 1-4) a curs într-o singură direcție.

Antrenorul Robert Ilyes a declarat că nu e surprins de victoria cu 4-1, precizând că echipa sa are un lot omogen, dar și că a fost mai proaspătă.

FK Miercurea Ciuc defilează în startul noului sezon de Liga 2. După Ceahlăul, ciucanii au umilit și Viitorul Pandurii

Gazdele gorjene au avut un singur șut pe spațiul porții, în minutul 4, prin Vulpe, și o bară, în minutul 72, prin Dumbrăveanu. În rest, ostilitățile au fost conduse de oaspeții harghiteni, care au avut și două goluri anulate, pe motiv de ofsaid, în prima repriză, la Babati (22) și Dolny (27).

Bloj (31) și Csuros (36) au trecut și ei pe lângă deschiderea scorului, dar, în cele din urmă, tabela a fost modificată, în prelungirile primei reprize, de căpitanul Peter Gal-Andrezly, cu un șut din cădere, de la 12 metri, în dreapta lui Lupescu. În minutul 54, Camara l-a faultat în careu pe Palmeș și Benjamin Babati (foto jos) a transformat cu siguranță din penalty, în dreapta portarului, plecat în partea opusă. În minutul 57, Torvund putea înscrie și el, dar Lupescu a respins din 6 metri, iar Ervin Bakoș n-a mai gresit ținta în minutul 63 și a înscris cu un șut plasat din 10 metri, din cădere, care l-a lăsat fără replică pe portarul oltenilor. A fost al treilea gol pentru tânărul Bakos, în actualul sezon, din care s-au scurs doar două etape.

În minutul 79, Jozef Dolny a dus scorul la un neverosimil 4-0, după o reluare cu latul, din 6 metri.

În al treilea minut al prelungrilor, Viitorul Pandurii a înscris, din lovitură liberă de la 22 m, prin Mohamed Fulake Camara. S-a terminat 1-4 și FK Miercurea CIuc are maximum de puncte și golaveraj 7-2, după ce în prima rundă trecuse, pe teren propriu, cu 3-1 de Ceahlăul.

Robert Ilyeș: ”Sincer, mă așteptam să câștigăm clar acest joc”

La finalul jocului de la Drobeta Turnu Severin, municipiu în care Viitorul Pandurii Târgu Jiu va disputa toate meciurile din sezonul regular, antrenorul Robert Ilyes a declarat că nu e surprins de victoria cu 4-1, precizând că echipa sa are un lot omogen, dar și că a fost mai proaspătă, după ce n-a evoluat miercuri, în turul secund al Cupei României, spre deosebire de gorjeni, care au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de echipa din Liga 3 Jiul Petroșani.

”Am dominat meciul cam 75-80 de minute. Am încercat să ajungem cât mai repede în careul lor, fiindcă știam că au avut șase-șapte jucatori care au evoluat și miercuri în Cupa României (n.r. – Viitorul Pandurii a eliminat Jiul Petroșani după loviturile de departajare, în timp ce FK Miercurea Ciuc va intra în Cupa României direct în turul 3), și știam că nu pot duce ritmul pe o asemenea căldură. Am încercat să punem presiune, sa recuperăm mimgea și să marcăm cât mai repede. În prima repriză am avut două goluri anulate, iar după ce am vizionat fazele la finalul jocului, am văzut că au fost anulate eronat, dar nu vreau să mai comentez. Am câștigat meritat și asta e ce tot contează.

Sincer, mă așteptam să câștigăm clar acest joc, chiar și la această diferență de scor, fiindcă îmi cunosc propria echipă și studiasem adversarul. Trebuie să fiu corect și sincer: Viitorul Pandurii este la un nivel total diferit față de Miercurea Ciuc. Ei au schimbat aproape tot lotul, nu au înca relatii de joc, nu sunt pregătiți încă, în timp ce noi am rămas 90 la sută din vechea gardă. Sunt supărat însă că am luat gol la ultima fază”, a declarat Ilyeș, pentru Liga2.ro.

Ciucanii vor miza și pe Cupa României

FK Miercurea Ciuc speră să prindă în acest sezon din nou barajul pentru promovare, dar nu va neglija nici Cupa României.

Miercuri, de la ora 17:30, echipa lui Ilyes va juca în deplasare la Kids Tâmpa Brașov, adversar din Liga 3.

În campionat, în etapa a 3-a, trupa harghiteană joacă pe teren propriu cu nou-promovata AFC Câmpulung Muscel, surpriza acestei runde, cu victoria cu 2-1 în fața celor de la FC Bihor.

”Noi, ca valoare și ca lot, trebuie să prindem play-off-ul în primul rând, apoi mai vedem. Eu vreau să câștig tot timpul. Am o mentalitate de învingător, așa am fost și ca fotbalist.

Etapa viitoare, jucăm la acasă, cu Câmpupung Muscel, tot o echipă nouă, ca și lot, ca și Viitorul Pandurii. Sper ca până atunci să reglăm ceea ce nu a funcționat azi, să câstigăm meciul și apoi să ne pregătim de jocul dificil de la FC Argeș, unde nu trebuie să pierdem.

Nu vom neglija nici Cupa, dar după acest drum lung, de 9 ore, voi menaja mai mulți titulari. Sper ca cei care vor juca să îmi demonstreze că mă pot baza oricând pe ei”, a precizat Ilyes.

FK Miercurea Ciuc în meciul cu Viitorul Pandurii: M. Simon – Palmeș, Kelemen, Hegedus – Bloj, Csuros (Karandi 86′), Bakoș (M. Kovacs 70′), Gal-Andrezly (cpt.) – Babati (Jebari 70′), Dolny (Makrai 75′), Torvund (Anderson Ceara 75′). Rezerve neutilizate: Karacsony – Vita, B. Pinter, Gheralia.

Foto: Justinel Stăvaru

Mircea OGLINDOIU 10 Aug. 2024, 16:37 Liga 2
Pe aceeași temă