FCU Craiova a terminat cu succes și al doilea meci amical pe care l-a programat în această iarnă, cu o formație din Liga 3, cu SCM Râmnicu Vâlcea (locul 1 în Seria 8). Cu scorul de 4-1 s-a impus clubul din Bănie, dar la pauză conducea cu 1-0.
Abia în ultimele 45 de minute s-a descătușat FCU Craiova, care a condus și la patru lungimi pe tabelă, formația din Liga 3 marcând ultima, golul de onoare picând în ultimele cinci minute ale întâlnirii.
FCU Craiova, una din marile favorite la promovarea din Liga 2 în această stagiune, s-a reunit la jumătatea lunii ianuarie, iar antrenorul Valentin David a organizat și primul antrenament din 2025. FCU Craiova va disputa șase meciuri amicale în total până la prima rundă din Liga 2 din acest an, iar miercuri, 29 ianuarie, a întâlnit o formație din Liga 3, pe SCM Râmnicu Vâlcea.
Echipa din Bănie, retrogradată în vară din SuperLiga României, nu are cel mai bun sezon de Liga 2, ratând prezența în grupele Cupei României, după eșecul din play-off, iar în Liga 2, după 16 meciuri disputate, a adunat 26 de puncte, în urma a șapte victorii, cinci remize și patru eșecuri.
Încearcă să se pună la punct în această iarnă, iar miza e și pe meciurile amicale. Prima întâlnire de verificare a avut loc în compania celor de la Concordia Chiajna (scor 6-3), iar marți, 29 ianuarie, FCU Craiova a întâlnit SCM Râmnicu Vâlcea (29 ianuarie). Echipa din Liga 2 nu a avut emoții și s-a impus cu scorul de 4-1, la pauză avea avantaj de numai un gol.
Singura reușită din prima parte a fost semnată de Stijn Meijer (minutul 33). După pauză, FCU Craiova a marcat de trei ori la rând și a dus scorul la 4-0. Au marcat Claudiu Bălan (minutul 52), Vlad Achim (minutul 58) și Raul Crăciun (minutul 77).
Formația din divizia a treia a închis tabela și a marcat golul de onoare pe final, în minutul 85, când a punctat Sebastian Ivan.
Până la reluarea Ligii 2, FCU Craiova le va mai întâlni, în amicale, pe Concordia Chiajna (1 februarie), CS Afumați (8 februarie), ACSO Filiași (11 februarie) și CSM Slatina (14 februarie).
Primul meci oficial al FCU Craiova din Liga 2, în 2025, va avea loc pe terenul propriu, contra celor de la Campionii FC Argeș. În ceea ce privește lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii 2, este una strânsă. De exemplu, ocupata locului 12, Concordia Chiajna, are șanse mari și ea să se califice în grupa pentru promovarea în SuperLiga României. Are 24 de puncte, două mai puțin decât FCU Craiova așadar, la numai trei lungimi de locul 6, Campionii FC Argeș.
După partida cu echipa din Râmnicu Vâlcea, antrenorul Valentin David a declarat:
”Un meci reușit din toate punctele de vedere, cu un adversar foarte bun, ne așteptam la un meci dificil, cu un adversar care a stat bine în teren. Am străpuns apărarea adversă de patru ori și cred că e bine că marcăm. Meciul trecut am marcat de șase ori și încerc să le implementez jucătorilor ideea că golurile aduc goluri, victoriile aduc victorii. Vâlcea nu e o echipă din Liga 3, din punctul meu de vedere.
Am marcat goluri multe, iar asta e bine. Băieții devin tot mai buni, iar ei sunt încărcați pentru că abia azi am terminat cantonamentul. Am avut și momente de confuzie, dar una peste alta preparatorul fizic e mulțumit de parametrii atinși la acest meci.
Marcăm goluri frumoase, lucrate. Jucătorii au calitate, eu nu fac mare lucru, nu fac nu știu ce exerciții. (…) Am încheiat perioada de pregătire foarte bine, din toate punctele de vedere.
Vreau să fim sănătoși. Îmi pare rău de Alex Raicea că s-a accidentat, dar sper să revină repede. Ilie e o pierdere grea, e un tânăr care intrase bine. Trebuie să câștigăm și să dăm goluri și în celelalte amicale.
Ne așteaptă o perioadă grea în Liga 2 și nu le putem câștiga decât dacă pregătim bine echipa”.
SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat, sâmbăta trecută, cu scorul de 5-3, primul amical al acestei ierni, cu Kids Tâmpa Brașov. Mai are programate amicale cu CSC Șelimbăr (1 februarie, la Râmnicu Vâlcea, 7 februarie, la Sibiu), Campionii FC Argeș (14 februarie, Râmnicu Vâlcea), Vulturii Fărcășești (19 februarie, Râmnicu Vâlcea) și ACS Mediaș (21 februarie, la Sibiu).
Cu gândul la promovarea în Liga 2, SCM Râmnicu Vâlcea, liderul Seriei 8 a Ligii 3, i-a adus în această iarnă pe pe Denis Brînzan și Gabriel Dodoi, din Liga 2, de la CSM Focșani, Patrick Tancău, de la Shamrock Rovers (Irlanda), și Alexandru Dinoci, de la Campionii FC Argeș.
De partea cealaltă, mijlocașul Alexandru Dandea, de la echipa din Râmnicu Vâlcea, a declarat:
”A fost un amical bun pentru ambele echipe. E o perioadă grea, noi doar ce ne-am reunit. S-a văzut asta din diferența de scor, din diferența de prospețime. A fost un joc bun, dar din păcate Ilie, jucătorul Craiovei, s-a accidentat. Sper să fie bine.
Mă bucur că am jucat contra FCU Craiova, dar e important ca ei să prindă play-off-ul și să fie în Liga 1, acolo le e locul. (…)”.
Foto și video: FCU Craiova