FC Voluntari, nemulțumită și dezamăgită, dar și norocoasă că încă e pe loc calificabil în play-off! Procentaj dezastruos cu Mihai Iosif antrenor, însă ilfovenii sunt încă la mâna lor!

Marius ANGHEL 03 Mar. 2025, 15:57 Liga 2

FC Voluntari tremură în acest final de sezon regular de Liga 2 pentru accederea în play-off, turneu unde se dă lupta pentru promovarea în prima ligă, de unde echipa ilfoveană a retrogradat în vară și unde și-a propus să revină imediat!

Trupa de lângă București a suferit schimbări majorite la toate capitolele după cooptarea ca acționar a lui Gigi Nețoiu, însă rezultatele îi lipsesc, iar timp mult nu mai are pentru a-și îndeplini primul obiectiv.

Cu un singur punct acumulate în două jocuri disputate în 2025, și acesta contra modestei CSM Focșani, ilfovenii s-au autodeclarat nemulțumiți și dezamăgiți!

1 punct din șase posibile pentru FC Voluntari, sub conducerea lui Mihai Iosif!

Cu condiții de prima ligă, după cum s-a lăudat de curând acționarul Gigi Nețoiu, FC Voluntari este incapabilă în acest debut de an să-și câștige meciurile și, astfel, să-și rezolve calificarea în play-off-ul Ligii 2, unde cel puțin o echipă va juca fără să aibă drept de promovare, astfel că accederea în prima ligă va fi și în acest an ușoară pentru unele participante în turneu.

Numirea lui Mihai Iosif ca antrenor în această iarnă și aducerea a unor jucători precum Ionuț Panțîru, Doru Popadiuc, Andrei Dumiter, Cătălin Țîră sau Rafael Garutti, pe lângă alți mulți cu experiența primei ligi păstrați în lot, nu produc efectele așteptate, cel puțin momentan, după primele două jocuri oficiale din 2025.

Contra Stelei s-a pierdut în Ghencea (scor 1-2), iar împotriva CSM Focșani, aflată pe loc retrogradabil, s-a obținut doar un punct, pe teren propriu, deși formația din Vrancea a evoluat circa o jumătate de oră în inferioritate numerică. 0-0 s-a încheiat acest meci, în weekendul trecut, iar FC Voluntari s-a declarat nemulțumită și dezamăgită într-un scurt mesaj-concluzie de după joc, pe pagina sa de Facebook, în lipsa vreunei reacții a vreunuia dintre oficialii săi.

”Un rezultat care nu ne mulțumește…
FC Voluntari – CSM Focșani 0-0. Am dominat, ne-am creat ocazii, dar mingea nu a vrut să intre în poartă. Știm că suporterii sunt dezamăgiți, la fel și noi.
Apreciem susținerea voastră și împreună mergem mai departe! Urmează meciuri importante și avem nevoie de voi alături de echipă!”, a transmis FC Voluntari după partida cu vrăncenii, după ce în urmă cu o săptămână, în urma eșecului cu Steaua, scris următoarele: ”Am luptat până la final, dar astăzi plecăm din Ghencea fără puncte. Capul sus, băieți! Revenim mai puternici în următorul meci.”

FC Voluntari, norocoasă că încă se află pe loc calificabil în play-off!

FC Voluntari s-ar putea declara mai degrabă mulțumită, fiindcă, în urma punctului obținut cu CSM Focșani, a revenit pe loc calificabil în play-off. Ar putea mulțumi chiar Afumațiului, fiindcă a pierdut acasă cu FC Bihor, ori Slatinei, Metalului Buzău, cât și Craiovei sau Corvinului, toate contracandidate la play-off, fiindcă nici ele n-au reușit să obțină mai mult de un punct runda aceasta.

Echipa lui Nețoiu are 27 de puncte acumulate în 17 puncte, la fel ca CS Afumați, pe care o depășește nu numai la golaveraj, momentan, ci și la jocul direct din sezonul regular. A fost 1-0 pentru echipa antrenată atunci de Claudiu Niculescu, chiar la Afumați, astfel că egalitatea la puncte o avantajează când se trage linia finală.

Două etape au mai rămas de disputat din sezonul regular, iar FC Voluntari e la mâna sa pentru a se menține cel puțin pe locul 6, ultimul calificabil în play-off.

În runda a 20-a joacă în deplasare la Oradea, sâmbătă, de la ora 13:30, contra unui FC Bihor care, atenție, a produs surpriza în weekendul trecut chiar în deplasare la CS Afumați! Ulterior, în ultima etapă, a 21-a, jucătorii lui Mihai Iosif vor întâlni pe teren propriu, într-un meci de totul sau nimic pentru ei, liderul Csikszereda. Ciucanii, deja calificați în play-off de anul trecut, ar putea avea sau nu ceva împotriva accederii Voluntariului în grupa de promovare, în funcție de cum vor fi calculele la acel moment pentru ocuparea, cel mai probabil, locului 6. Una ar fi să ai ca rival în play-off FC Voluntari și alta ar fi să ai, de exemplu, încă o echipă fără drept de promovare, pe lângă Steaua, precum Corvinul sau CS Afumați.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 03 Mar. 2025, 15:57 Liga 2
Pe aceeași temă