Achiziție din SuperLiga anunțată de FC Voluntari. Ilfovenii continuă să se întărească pentru noul sezon de Liga 2

Andrei PASCU 16 Jul. 2025, 19:52 Liga 2
Achiziție din SuperLiga anunțată de FC Voluntari. Ilfovenii continuă să se întărească pentru noul sezon de Liga 2

O achiziție pentru viitor a anunțat FC Voluntari, care l-a convins pe Robert Petculescu să semneze! Extrema stângă, în vârstă de 18 ani, a fost adusă după experiența avută la Universitatea Craiova, club de care aparținea.

În sezonul trecut, Petculescu a fost împrumutat de Universitatea Craiova în Liga 2, la CS Afumați, dar de această dată oltenii l-au cedat definitiv. A profitat FC Voluntari, care l-a semnat pe fotbalist.

FC Voluntari l-a transferat pe Robert Petculescu

La finalul sezonului trecut de Liga 2, Robert Petculescu s-a întors la Universitatea Craiova, de unde a fost împrumutat. El a fost folosit destul de mult de Vasile Neagu la CS Afumați, în 23 de jocuri de campionat și a marcat un gol.

Petculescu ajunsese la Universitatea Craiova în februarie 2023, de la Progresul Spartac.

Bine ai venit, Robert Petculescu!

FC Voluntari anunță transferul tânărului mijlocaș Robert Valentin Petculescu, în vârstă de 18 ani. Format la CS Universitatea Craiova, noul nostru jucător vine după un sezon solid în Liga a 2-a, la CS Afumați, unde și-a confirmat potențialul. Selecționat constant la loturile naționale de juniori, evoluează în prezent pentru reprezentativa U18 a României.

Robert s-a alăturat deja lotului aflat în cantonamentul centralizat din Slovacia, unde se pregătește alături de noii colegi.

Bine ai venit și mult succes în tricoul FC Voluntari!”, a transmis FC Voluntari pe Facebook.

În privința primilor pași făcuți în fotbal, Robert Petculescu declara, în 2024, când era luat în cantonamentul de seniori al Universității Craiova:

Prima dată când am pășit pe terenul de fotbal a fost la 5 ani. Am făcut-o din curiozitate pentru a afla cum este fotbalul. Curiozitatea s-a transformat în plăcere și am început să joc la un club mic din București, FC Galactik, sub îndrumarea antrenorului George Jecu. Nu voiam să mă implic atât de mult pentru că nu simțeam că este ceva ce aș face toată viața.

La 10 ani m-am mutat la Progresul Spartac. Aici am început să iau fotbalul în serios și să tind spre lucruri mari, însă forma fizică a mea nu era cea mai bună. Mi-am dat seama că fără muncă și sacrificii nu poți să reușești în fotbal.

Am fost convocat și în lotul de juniori al României, fiind remarcat de oficialii Universității Craiova. M-au văzut și mi-au oferit șansa să mă dezvolt. Atunci am decis să mă dedic total fotbalului și să cresc nivelul.

Am fost primit cu brațele deschise de antrenori și de colegi minunați la toate categoriile de vârstă și am ajuns să mă acomodez repede. Antrenorii au fost înțelegători și m-au ajutat cu tot ce era nevoie pentru creșterea mea.

Sunt mândru și fericit pentru că mă aflu alături de seniorii Universității Craiova în cantonamentul din Austria. Le mulțumesc domnului Constantin Gâlcă și celorlalți oameni staff care au avut încredere în mine și mi-au dat această șansă. Țin să mulțumesc și familiei mele pentru că m-a susținut, în special mamei mele.

Mutările anunțate de FC Voluntari în această vară

În afară de Matko Babic (ex CSC Șelimbăr), Florian Haită (ex ACSM Reșița), Mickael Panos (ex FC Voluntari), Ion Gheorghe (ex Gloria Buzău) și Alexandru Maxim (ex CSM Olimpia Satu Mare), care au fost prezenți în lot încă de la reunire, FC Voluntari l-a mai anunțat ca achiziție pentru noul sezon și pe Ianis Vencu (ex Gloria Bistrița Năsăud).

Față de lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut al Ligii 2, de la FC Voluntari au plecat Andrei Dumiter (ajuns la FC Botoșani), Nicolae Carnat (ajuns la Concordia Chiajna), Rafael Gomes Garutti (ajuns la Unirea Slobozia), Doru Popadiuc, Iustin Chirilă (revenit la Universitatea Cluj), Matias Belli Moldskred, Cătălin Alexe și Cătălin Țîră, despărțiri comunicate oficial de către club.

Foto: FC Voluntari și Universitatea Craiova

Andrei PASCU 16 Jul. 2025, 19:52 Liga 2
Pe aceeași temă