:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F09%2FSTEAUA-BUCURESTI-FC-U-CRAIOVA-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-2.09.202412-scaled-e1725554472982-1024x646.jpg)
Andrei Dumiter nu a confirmat la FC Voluntari, în Liga 2, însă se întoarce în prima ligă, unde va juca începând cu noul sezon la FC Botoșani.
Atacantul a semnat cu moldovenii un contract valabil pe doi ani!
Achiziționat la începutul acestui an de FC Voluntari, după ce în prima parte a sezonului prinsese cinci meciuri în prima ligă și unul în Cupa României pentru UTA, Dumiter (26 ani) a evoluat în 11 meciuri în Liga 2 pentru ilfoveni și unul în barajul de promovare contra Unirea Ungheni și nu și-a ajutat echipa cu niciun gol marcat.
Deși n-a înscris în Liga 2, pentru FC Botoșani n-a fost o problemă asta, astfel că i-a oferit lui Andrei Dumiter un contract pe doi ani!
În cariera sa, Andrei Dumiter a mai jucat pentru Mama Mia Becicherecu Mic, Ripensia, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Chindia Târgoviște și FCSB. La FC Voluntari a mai jucat și în prima ligă, în ultimul an și jumătate înainte de retrogradarea în Liga 2.
”Bine ai venit, Andrei Dumiter!
FC Botoșani anunță transferul jucătorului Andrei Dumiter.
Născut pe 10.04.1999, atacantul a semnat un contract cu „roș-alb-albaștri” pe o perioadă de doi ani.
Andrei Dumiter a venit la FC Botoșani din postura de jucător liber de contract, după ce și-a terminat angajamentul cu UTA Arad.
În returul sezonului trecut, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a evoluat sub formă de împrumut la divizionara secundă FC Voluntari.
În trecut, Andrei Dumiter a mai evoluat, printre altele, la Chindia Târgoviște, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FCSB.
Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Andrei Dumiter!”, sună anunțul clubului din Botoșani.
Foto: Gheorghe Flușter (Sport Pictures) și FC Botoșani