”FC U” Craiova și SCM Gloria Buzău au remizat, scor 1-1, duminică seara, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în etapa a 12-a din Liga 2.
După o primă repriză albă, gazdele au deschis scorul în minutul 71, prin lovitura de cap, din 6 metri, a fundașului Bradley Diallo. Tabela a suferit o nouă modificare, în minutul 87, când nou-intratul Constantin Stoica a egalat cu o superbă execuție de la 20 de metri, care l-a surprins pe portarul Robert Popa.
Până la final nu s-a mai marcat, iar ”FC U” Craiova, care a rămas și în inferioritate numerică, în prelungiri, după ce Andrei Ciolacu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, a bifat a treia remiză consecutivă. În precedentele două runde, oltenii nici măcar nu reușiseră să înscrie cu Aerostar Bacău (0-0, acasă) și ASU Politehnica Timișoara (0-0, deplasare), deși până în această rundă aveau cel mai bun atac din Liga 2.
La sfârșitul partidei cu SCM Gloria Buzău, antrenorul echipei ”FC U” Craiova s-a arătat dezamăgit de faptul că elevii săi n-au știut să gestioneze finalul jocului.
”Am marcat primii și mă așteptam să câștigăm. A urmat o execuție extraordinară, deosebită a oaspeților și așa s-a scris soarta partidei. Ne așteptam la o astfel de partitură și din partea lor. S-a simțit presiunea și în momentul în care am condus. Am vrut să ținem mai mult de minge, să pasă. Trebuia să fim mai exacți, mai cerebrali, să facem o posesie cât mai prelungită și să nu le dăm posibilitatea adversarilor să vină peste noi. Probabil, presiunea de a ne desprinde în fruntea clasamentului s-a resimțit în rândul jucătorilor. Am marcat, dar am și primit gol. Obiectivul era să nu primim gol, dar trebuia să marcăm mai mult decât adversarul. În ultimele meciuri nu ne-a mai ieșit să câștigăm. E adevărat, până la urmă, se adună punct cu punct, iar în economia clasamentului contează și aceste puncte mărunte pe care le adunăm”, a declarat Dan Vasilică.
Cu Dan Vasilică antrenor interimar, Craiova a obținut două victorii, 4-0 în Cupa României cu ACSO Filiași și 1-0 la Petrolul, iar apoi trei remize, 0-0 cu Aerostar Bacău, 0-0 la ASU Politehnica Timișoara și 1-1 cu SCM Gloria Buzău.
După meciul de la malul Dunării, U Craiova 1948 SA a rămas pe primul loc în Liga 2, cu 23 de puncte, în timp ce SCM Gloria Buzău se află pe poziția a 11-a, cu 16 puncte. Ambele echipe au câte 11 jocuri disputate în 12 etape.
Pe SCM Gloria Buzău o așteaptă restanța din etapa a 11-a, din 18 noiembrie, de la ora 14:00, de pe teren propriu, cu Fotbal Comuna Recea, iar în runda a 13-a va sta. ”FC U” Craiova joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Unirea Slobozia.
Bradley Diallo 71′ / Constantin Stoica 87′
U Craiova 1948 SA: Rob. Popa – Paramatti (Val. Munteanu 61′), Diallo, Gugu (cpt.), Huyghebaert – Dr. Albu, Baeten, Anghelina (Andr. Ciolacu 53′), R. Negru – Cl. Bălan (Vl. Pop 76′), Rob. Răducanu (Stoenac 76′)
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – M. Avram, Criștiu, Blidar, Compagno
Antrenor: Dan Vasilică
Eliminat: Andrei Ciolacu 90+2′ (cumul de cartonașe galbene)
SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, M. Ioniță, C. Toma, Nedelea – Balgiu, Pațurcă (Piftor 77′) – Cr. Ciobanu (Perju 77′), Tucaliuc (C-tin. Stoica 86′), Cip. Petre (cpt.)(Iul. Roșu 62′) – Chică-Roșă (Iurcu 62′)
Rezerve neutilizate: R. Șerban – Andr. Ignat, Dumea, Stăiculescu
Antrenor: Ilie Stan
Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin – Mehedinţi); Fără spectatori. Arbitru: Vlad Baban (Iaşi); Asistenți: Mihăiță Necula și Cosmin Vatamanu (ambii din Bucureşti); Rezervă: Claudiu Gaitin (Timişoara); Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) și Ciprian Ioan Mardan (Făgăraş).
Foto:Justinel Stăvaru (Mediafax Foto) și Cătălin Ciupureanu (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-scm-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-1900-la-severin-oltenii-au-sansa-sa-se-detaseze-si-mai-mult-in-fruntea-ligii-2-19157834
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-12-trei-meciuri-au-loc-de-la-ora-1100-la-targu-jiu-slatina-si-recea-doua-partide-au-fost-amanate-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-19157338