U Craiova 1948 SA a plecat spre Cluj, joi, pentru meciul cu Universitatea Cluj, din etapa a 19-a a Ligii 2, programat vineri, de la ora 18:00. Antrenorul Ovidiu Stângă a făcut o modificare în lot, neforțat de acidentări și suspendări, ci, cel mai probabil, din pricina faptului că nu a fost mulțumit de randamentul unui jucător.
Pentru că nu i-a plăcut exprimarea atacantului Robert Răducanu (24 de ani), din runda trecută cu CS Mioveni, meci pierdut cu 1-2, Ovidiu Stângă a preferat să nu îl deplaseze la Cluj pe acesta, ci să îl lase la Craiova. Decizia pare bazată pe această idee de ordin sportiv, pentru că antrenorul și-a spus părerea despre evoluția lui Răducanu chiar la finalul jocului de pe ”Ion Oblemenco”.
”Nu am fost mulțumit de Răducanu. A fost o alegere neinspirată, dar Răducanu a ieșit când încă eram în joc. Am reușit să marcăm, nu am luat gol cu Răducanu în teren. Diferența a făcut-o grupul, iar ei s-au mobilizat în momentele importante mai mult față de noi”, a spus Ovidiu Stângă la finalul meciului cu CS Mioveni.
Robert Răducanu a fost păstrat pe teren în runda trecută până în minutul 59, când Stângă l-a schimbat cu Valentin Munteanu. La momentul respectiv, U Craiova 1948 SA conducea cu 1-0.
Conform Ediție, lotul deplasat de ”FC U” Craiova la Cluj însumează 21 de jucători. Pe lângă absența atacantului, oltenii nu pot conta nici pe alți cinci jucători, accidentați sau suspendați. Costinel Gugu și Dragoș Albu nu pot juca din pricina numărului de cartonașe galbele acumulate, în timp ce Bradley Diallo, Marian Stoenac și Ignacio Cacheiro sunt în contiuare accidentați.
Lotul echipei ”FC U” Craiova pentru partida cu Universitatea Cluj:
Portari: Popa, Mario Enache
Fundași: Negru, Gâț, Paramatti, Diakite, Ispas, Huyghebaert
Mijlocași: Luboya, Raicea, Pop, Cristea, Baeten, Anghelina, Blidar, Zimța, Vali Munteanu
Atacanți: Bălan, Compagno, Voicu, Ciolacu
Ambele echipe au probleme în acest debut de an. ”FC U” Craiova nu a reușit să câștige, iar pe lângă eșecul cu CS Mioveni a înregistrat un egal cu Concordia Chiajna, 0-0.
”U” Cluj a început bine, cu trei victorii la rând, 2-1 cu UTA în Cupa României, și 2-1 cu Viitorul Pandurii și 2-1 cu CSM Slatina în Liga 2, dar apoi au urmat două eșecuri la rând și o veste proastă. Ardelenii au cedat, în Cupa României, cu 1-2 în fața celor de la Viitorul Pandurii, și cu 0-1 contra celor de la Fotbal Comuna Recea în Liga 2. Mai mult, au pierdut meciul cu Farul la ”masa verde”, cu 0-3.
Înaintea startului etapei a 19-a, ”U” Cluj e pe locul 10 cu 26 de puncte în 17 meciuri, iar U Craiova 1948 SA e pe prima poziție, cu 31 de puncte în 16 confruntări.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-stanga-incepe-sa-si-puna-intrebari-dupa-startul-slab-pe-banca-celor-de-la-fc-u-craiova-putem-intra-in-degringolada-cum-vede-ultimele-etape-din-sezonul-regu-19173706
https://liga2.prosport.ro/seria-1/peluza-sud-97-ameninta-jucatorii-de-la-fc-u-craiova-dupa-debutul-cu-infrangere-pe-ion-oblemenco-nu-va-recomandam-dragi-purtatori-de-tricour-19173686
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victoria-cu-fc-u-craiova-i-a-fost-suficienta-sa-creada-din-nou-in-play-off-alexandru-pelici-cs-mioveni-isi-va-juca-sansa-motivul-pentru-care-antrenorul-ii-vede-d-19173678