FC Hermannstadt pierde primele puncte pe teren propriu, după 2-2 cu Ripensia. Timișorenii puteau da lovitura pe final

Ovidiu BOICA 01 Oct. 2021, 18:34 Liga 2

Cu o victorie, echipa sibiană ar fi urcat pe primul loc în Liga 2 cel puțin până duminică, când ar fi fost suporterii Șelimbărului în duelul acestuia cu Petrolul, de pe „Ilie Oană”. N-a fost să fie, jucătorii lui Măldărășanu izbutind să obțină doar un punct cu Ripensia (scor 2-2), fiind egalați în două rânduri.

Mai mult, Ripensia ar fi putut pleca de la Mediaș cu toate cele trei puncte, numai portarul Pop evitând o mare surpriză. De fapt, nu chiar atât de mare, având în vedere jocul îndrăzneț al bănățenilor veniți fără antrenor principal pe bancă.

Ripensia a revenit de două ori în fața celor de la FC Hermannstadt, la Mediaș

Cele două echipe au început timid meciul, primele situații de gol apărând abia după un sfert de oră. Mai întâi Oroian a trimis peste transversală, cu capul, din centrarea lui Balaure (14′), apoi Petrescu a încercat să-l surprindă pe Rus cu un șut la colțul scurt dintr-o lovitură liberă, dar portarul Ripensiei a respins de la vinclu în corner (15′). Același Petrescu a executat lovitura de la colțul terenului și Ionuț Stoica a apărut… de nicăieri, fără marcaj, înscriind cu o lovitură de cap din interiorul careului mic (16′).

Zece minute au avut avantaj pe tabelă sibienii pentru că Pitfor a „desenat” frumos, pentru Coulibaly, care a făcut 1-1 cu un șut pe lângă Pop, de la 14 metri.

Bănățenii puteau chiar intra în avantaj la vestiare dacă transversala nu s-ar fi opus șutului lui Golda, de la 8-9 metri (42′).

Sibienii au preluat din nou conducerea la 6 minute de la reluare dintr-o lovitură de la 11 metri transformată de căpitanul Petrișor Petrescu, obținută pentru un fault imprudent al portarului Rus la Buhăcianu.

Balaure ar fi putut majora diferența de pe tabelă, dar a trimis în brațele lui Rus de la 10 metri lateral dreapta (65′). La fel și Petrescu, dar de data asta din afara careului mare, un minut mai târziu.

Golul a picat însă în cealaltă poartă. Sturzu a avansat pe dreapta și a trimis în centrul careului, Morariu a lăsat pentru Valerii Macrițchii, care a reluat în plasă de la 11-12 metri (66′).

Pop, salvatorul sibienilor în minutele de final, în trei rânduri

Intrat de puțin timp pe teren, Sîntean a încercat să-l surprindă pe Rus cu un șut din prima, de la 10 metri, după pasa lui Baba Alhassan, dar portarul Ripensiei s-a culcat pe minge (84′).

Sibienilor le-a trecut glonțul pe la ureche în ultimele minute, portarul Pop opunându-se în trei rânduri primei înfrângeri a echipei FC Hermannstadt. Goalkeeper-ul a parat cu dificultate șuturile lui Stoi din afara careului mare (’90, ’90+2) și a respins la „capul” lui Țiereanu, în urma unui corner (’90).

FC Hermannstadt a pierdut primele puncte pe teren propriu, în fața Ripensiei, o echipă îndrăzneață, care a fost cât pe ce să dea lovitura pe final. Astfel, sibienii ratează șansa de a urca în fotoliul de lider, fiind acum pe locul 3.

FC HERMANNSTADT – RIPENSIA TIMIȘOARA 2-2

Ionuț Stoica 16′, Petrișor Petrescu 51′ – penalty / Stephane Coulibaly 26′, Valerii Macrițchii 67′

FC Hermannstadt: I. Pop – Pantea (Tomșa 72′), Bejan, I. Stoica, Issah – Alhassan, Mino Sota, P. Petrescu (I. Năstăsie 67′) – Balaure (Buzan 72′), Buhăcianu (Sîntean 80′), Al. Oroian (Șulea 80′)
Rezerve neutilizate: Muțiu – Vas. Lascu, Elbers, Bucuroiu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Ripensia: I. Rus – Sturzu, Țieranu, Lalic (R. Rogac 89′), Andr. Macrițchii – Vidrăsan, Coulibaly (cpt.), Val. Macrițchii (Stoi 68′) – Rz. Morariu (Mitrov 78′), Golda (Mih. Ion 78′), Piftor
Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Fridrich, Ernest, Rob. Stoica, C. Gladun
Antrenor secund: Călin Mada

Stadion: Gaz Metan (Mediaș – Sibiu). Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Asistenți: Marius Bălan (Dej) și Lucian Tănase (Piteşti). Rezervă: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca). Observatori: Dan Monea (Aiud) și Horaţiu Stănescu (Craiova).

FC Hermannstadt ratează șansa să urce pe locul 1, dar rămâne pe podium

FC Hermannstadt are 21 de puncte și e pe locul 3, în cădere o poziție față de cum se afla la începutul etapei a 9-a, fiind la egalitate cu Petrolul, care are un golaveraj mai bun și urmează să joace duminică. Pe locul 1 e Concordia, cu 23 de puncte.

Ripensia a acumulat 10 puncte și a urcat pe locul 11.

În etapa a 10-a, programată în jurul datei de 16 octombrie, peste două săptămâni, Ripensia urmeazăsă joace acasă cu ”U” Cluj, în timp ce FC Hermannstadt are deplasare la Unirea Dej.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-ripensia-se-joaca-de-la-ora-1600-sibienii-au-sansa-sa-treaca-pe-primul-loc-19203503

Ovidiu BOICA 01 Oct. 2021, 18:34 Liga 2
Pe aceeași temă