FC Brașov si Poli Iași au terminat la egalitate, scor 2-2, după un meci nebun, în care moldovenii au condus de două ori, iar ardelenii au revenit de fiecare dată, a doua oară în ultimul minut al prelungirilor.
A fost multă tensiune la Brașov încă din startul meciului din etapa a 14-a a Ligii 2. Centralul Vladimir Nagy a avut mult de furcă cu cei doi antrenori, Dan Alexa, respectiv Leo Grozavu, ambii extrem de nervoși.
Brașovenii au avut primele situații la poarta lui Jankov prin Lazăr si Chică-Roșă, iar ieșenii au reacționat prin Hlistei, care a șutat din întoarcere pe lângă poartă. Diferența pe tabelă în prima parte a meciului a fost făcută de un penalty acordat de Nagy după o simulare a lui Dumitru în duel cu Oltean și transformat cu siguranță de Vașvari.
Alexa și ”secundul” Grigorie au continuat protestele și au fost avertizați cu cartonașe galbene. Până la final, Poli putea majora scorul, dar Harrison a fost neinspirat la finalizare.
Brașovenii au ieșit montați de la cabine, iar Chică-Roșă a lovit bara după un corner (49). Presiunea gazdelor a dat roade, iar după o centrare a lui Dan Spătaru, Lazăr, scăpat din marcaj, a reluat cu capul din 7 metri (55) și a adus egalarea. Lascu, surpriza lui Alexa din primul 11, a prins un trasor de la 20 de metri, iar Jankov a respins cu dificultate (60). Lică a a fost periculos la o fază fixă, dar Micu a reușit să respingă (62).
Vașvari i-a readus pe ieșeni în avantaj cu un șut de la la 25 de metri, cu largul concurs al portarului Micu.
Pe final, Ștefanovici a fost eliminat pentru două galbene în minutul 86, iar Chică-Roșă a adus un punct Brașovului în prelungirile partidei! De bucurie, Alexa a intrat pe teren, s-a bucurat gesticulând către arbitri și a primit al doilea galben, fiind, astfel, eliminat.
La finalul meciului cu Poli Iași, Dan Alexa a spus că FC Braov a fost echipa mai bună și s-a abținut cât a putut să comenteze arbitrajul lui Nagy. Înainte de a-și spune opinia asupra meciului, Alexa i-a transmis lui Cornel Șfaițer, aflat la oficială: ”Cornele, ești cel mai bun atacant al lui Poli!”
”Un meci între două echipe bune ale Ligii a 2-a. Am spus și înainte de meci că Poli Iași, atunci când o lași să joace, îți pune probleme. Astăzi noi am fost echipa mai bună, am controlat jocul în special în partea secundă. Cumva s-a făcut dreptate cu golul lui Chică Roșă de la ultima fază. Mulțumesc lui Dumnezeu, execuția lui Chică Roșă a fost incredibilă. Sunt puțin supărat că nu am reușit să câștigăm, dar atunci când egalezi la ultima fază nu pot să fiu decât bucuros. Cred că suntem una dintre cele mai în formă echipe din Liga a 2-a, doar că programul nostru e foarte greu. Mai întâlnești într-un meci cheie cum a fost cel de azi, un arbitraj ca acesta, se poate întâmpla orice. Îmi este greu să cred că mai putem prinde play-off-ul, dar ne vom bate!”, a spus Alexa.
Antrenorul Brașovului a comentat și arbitrajul lui Vladimir Nagy.
”Îmi este foarte greu să vorbesc de arbitraj, toată maniera a fost incredibilă! De foarte mult timp nu am mai văzut așa ceva. Credeți-mă, dacă ar fi să spun ce cred despre arbitrajul de azi ar fi nenorocire. Vreau să cred că arbitrul a prins o zi proastă, doar că acest arbitru se întâmplă să tot prindă zile proaste”, a spus ”Chirurgul”, care a primit cartonaș roșu după ce a intrat pe teren să se bucure cu jucătorii la golul lui Chică Roșă: ”Am depășit spațiul tejnic și am primit al doilea galben. Nu am mai ținut cont!”
Întrebat de unde atâta tensiune la acest meci, Alexa a spus că ”a fost un meci cu miză, atât pentru noi cât și pentru ei”.
Extrem de furios pe arbitraj a fost și președintele Marin Mitran.
”Foarte prost arbitrajul, nota 5! Să dai doar 3 minute de prelungiri, când s-au făcut toate schimbările, a fost și eliminare, dar și jocul fragmentat, chiar nu e normal. Sincer eu mă așteptam să câștigăm jocul și chiar meritam victoria”, a spus conducătorul FC Brașov.
Gabriel Vașvari 28′ – penalty, 74′ / Rareș Lazăr 55′, Adi Chică-Roșă 90+4′
FC Brașov: Micu – M. Burlacu (Saim Tudor 89′), Fustar (cpt.), Tud. Oltean (Mitrov 80′) – Lascu (Mbombo 80′), Spătaru (Lambrinoc 89′), R. Lazăr, Diogo Izata, Dumbravă – Chică-Roșă, Angelov
Rezerve neutilizate: Mikulic – Kirilenko, Jovanovic, Vas. Constantin, Joao Amorim
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Dan Alexa 90+4 (cumul de cartonașe galbene)
Poli Iași: Jankov – Martac, V. Lică, Fl. Plămadă (cpt.), Ștefanovici – Vașvari, Marchioni (Fosu-Mensah 69′, Tincu 89′) – Ant. Dumitru, A. Roman, Hlistei (Kouadio 89′) – Harrison (Tomczyk 69′)
Rezerve neutilizate: Brînză – Finica, Fr. Cristea, Del Priore, Al. Anton
Antrenor: Leo Grozavu
Eliminat: Ștefan Ștefanovici 85 (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: Tineretului (Braşov). Arbitru central: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba). Arbitri asistenți: Erchian Ionus (Medgidia) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Observator de arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat de joc: Radu Bitea (Oradea).
Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-penibil-george-roman-ajuta-fk-miercurea-ciuc-sa-castige-un-meci-cu-copii-a-anulat-un-gol-valabil-iar-pustii-unirii-constanta-s-au-pus-in-genunchi-spectator-bai-19253549
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-oferta-din-superliga-cine-l-a-contactat-pe-antrenorul-care-face-minuni-in-liga-2-cu-unirea-dej-raspunsul-a-venit-fara-ezitare-19253592
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-suferintei-dintre-poli-timisoara-si-metaloglobus-19253418