FC Brașov, groggy în amicalul cu FC Hermanstadt! Formația lui Marius Maldărășanu, net superioară. Concluziile antrenorilor

Adi MARICA 26 Mar. 2022, 16:25 Liga 2

FC Hermanstadt s-a impus lejer în amicalul disputat astăzi, 26 martie, pe stadionul Tineretului din Brașov, cu FC Brașov, scor 4-1 (3-0).

Elevii lui Marius Maldărășanu au dominat jocul și și-au asigurat victoria încă din prima repriză, atunci când au marcat de trei ori prin Ionuț Stoica (22), Silviu Balaure (37) și Ioan Hora (43). După pauză, ambii antrenori au schimbat garniturile, dar tot sibienii au reușit să înscrie prin brașoveanul Daniel Paraschiv (55).

Pe final, trupa lui Călin Moldovan a dat semne de revenire, Mihalcea și Angelov au ratat ocazii importante, iar Vasile Constantin a reușit să înscrie golul de onoare cu un șut deviat de la marginea careului (72). Până la final, Mihalcea și Boția au fost mai activi, însă fără efect pe tabelă.

Călin Moldovan și lecția de fotbal primită de la FC Hermannstadt

Călin Moldovan, antrenorul echipei FC Brașov, s-a arătat extrem de dezamăgit de atitudinea și modul în care au abordat jucătorii săi prima repriză a amicalului cu sibienii.

”Un duș rece asumat ținând cont că știam că vom întâlni o echipă foarte bună, care în acest moment este pe loc de promovare directă în Liga 1. Jocul pe care l-au prestat la Brașov a demonstrat că au pretenții de Liga 1. Noi ne-am asumat prin echipele pe care le-am trimis în teren în cel două reprize că va apărea o lipsă de omogenitate. Este o lecție de fotbal pe care am primit-o azi de la Hermannstadt, sper că și jucătorii să simtă același lucru. Jucători trebuie să înțeleagă că fotbalul se joacă pe teren, cu supunere tactică. Dacă vom învăța ceva din acest meci, această înfrângere ne poate fi folositoare. Prima repriză a fost foarte, foarte slabă, în a doua parte am reușit să echilibrăm jocul și chiar am ratat câteva ocazii foarte mari”, a spus Călin Moldovan, care nu a înțeles apatia jucătorilor săi în prima repriză: ”Mentalitate greșită. Noi veneam după două rezultate bune în campionat, egalul de la Miercurea Ciuc și victoria cu Ripensia. Probabil, jucătorii au crezut că totul merge de la sine. Acest meci ne poate readuce cu picioarele pe pământ dacă vom înțelege ce înseamnă fotbalul.”

FC Brașov ocupă locul 5 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, poziție care duce la barajul de menținere în eșalonul secund. Echipa lui Moldovan are 17 puncte, iar în etapa a 2-a va evolua duminică, 3 aprilie, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu FC Buzău (locul 1, 35 puncte).

Marius Măldărășanu, nemulțumit că a luat gol de la FC Brașov

De cealaltă parte, Marius Măldărășanu a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi din prima repriză și a fost nemulțumit de faptul că echipa a primit gol.

”A fost un meci amical atipic, fiind în plin campionat. Aș fi vrut mai multe minute pentru jucători, dar, ținând cont că noi vom juca joi, timpul este scurt, am considerat că este mai bine să facem două echipe. O primă repriză foarte bună pentru noi, iar a doua parte a fost mai bună a Brașovului cu un echilibru per-ansamblu. Un test util, mă bucur că am câștigat, dar îmi pare rău că am  primit gol. Din cele șase echipe din play-off, noi suntem echipa cu cele mai multe goluri primite. Am luat gol și astăzi pe o greșeală în apărare, sper să remediem cât mai rapid aceste probleme”, a spus Marius Măldărășanu.

Măldărășanu vrea să evite emoțiile barajului de promovare

Referitor la lupta pentru promovare în Liga 1, antrenorul sibienilor spune că totul este posibil.

”Lupta pentru promovare este foarte echilibrată. Orice echipă poate prinde un loc de baraj. În două-trei etape se pot schimba multe. Mai sunt nouă meciuri, nouă finale, se poate întâmpla orice. Noi ne gândim doar să promovăm de pe unul de pe primele două locuri, ne dorim să câștigăm fiecare meci, dar acum ne concentrăm doar la meciul cu Chiajna”, a mai spus Măldărășanu.

FC Hermannstadt ocupă locul 2, direct promovabil, în play-off-ul Ligii 2, cu 44 de puncte. În etapa a 2-a a acestei competiții, echipa sibiană joacă joi, 31 martie, de la ora 19:30, pe teren propriu, la Mediaș, cu Concordia Chiajna (locul 5, 37 puncte).

Ratează inaugurarea stadionului din Giulești

Fost jucător important în istoria recentă a Rapidului, Măldărășanu nu va ajunge al meciul de inaugurare al noului stadion.

”L-am sunat pe Lucian Ionescu (n.a. ofițerul de presă al Rapidului) și i-am spus că nu pot veni și că îmi pare tare rău. Mi-aș fi  dorit foarte mult, dar asta este situația, mâine dimineață avem antrenament, iar peste câteva zile jucăm în etapa a 2-a. Îmi doream să fiu prezent în Giulești, să mă întâlnesc cu foștii mei colegi. Dani Coman merge, el este președinte, eu trebuie să fiu mâine dimineața la antrenament”, a spus Măldărășanu despre evenimentul care va avea loc în această seară.

FC Brașov – FC Hermannstadt 1-4

Vasile Constantin 72 / Ionuț Stoica 22, Silviu Balaure 37, Ioan Hora 43, Daniel Paraschiv 55

FC Brașov (prima repriză): Laur. Popescu (Gârniță 30) – Drăgoi, Maric, Gherghe, Dumbravă – Tesija, Rz. Iorga – H. Popa, Andronic, Vas. Constantin – Bg. Roșu
FC Brașov (repriza secundă): Gârniță (D. Mutu 60) – M. Burlacu, Maric (Mitroi 82), Răducioiu, Voicu – Leonte, Vas. Constantin (Boția 82) – Lascu, Vl. Mihalcea, Negrean – Bg. Roșu (Angelov 63)
Antrenor: Călin Moldovan

FC Hermanstadt (prima repriză): Muțiu – Tomșa, Bejan, I. Stoica, Opruț – Sota Mino, Alhassan – Balaure, P. Petrescu, C. Popescu – Hora
FC Hermanstadt (repriza secundă): I. Pop – L. Niță, Antoche, Issah, Negrea – I. Năstăsie, Biceanu, Gab. Șerban, Al. Oroian – D. Paraschiv, Buhăcianu
Antrenor: Marius Maldărășanu

Arbitri: Marian Barbu – Claudiu Șchiopeț, Mirel Pepine

Foto: FC Brașov

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tribunalul-sibiu-a-aprobat-planul-de-reorganizare-al-fc-hermannstadt-clubul-sibian-are-liber-la-obtinerea-licentei-pentru-liga-1-19224591

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-brasovului-cad-pe-capete-noi-probleme-de-efectiv-pentru-calin-moldovan-care-are-si-cateva-vesti-bune-19224619

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-deschide-u-cluj-inchide-programul-urmatoarelor-trei-etape-din-play-off-ul-ligii-2-cand-a-fost-stabilit-sa-se-dispute-steaua-petrolul-19224549

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapei-a-doua-a-play-out-ului-ligii-2-un-singur-meci-e-desprins-de-restul-acesta-urmand-a-fi-si-televizat-19224576

Adi MARICA 26 Mar. 2022, 16:25 Liga 2
Pe aceeași temă