Farul – SC Bacău se joacă tocmai marți. Constănțenii nu-și explică nici acum căderea din ultimele minute în jocul de la Suceava

Marius ANGHEL 11 Mar. 2016, 13:56 Liga 2
Farul - SC Bacău se joacă tocmai marți.** Constănțenii nu-și explică nici acum căderea din ultimele minute în jocul de la Suceava

Farul a reușit, miercuri, să arate din nou cât este de pregătită pentru promovare și ce lot de jucători valoros are. Contra unei echipe formate aproape de la zero în această iarnă, „marinarii” s-au blocat la Suceava în ultimele șase minute de joc și de la 2-0, cât aveau pe tabelă, s-au trezit că pleacă acasă doar cu un punct. Avansul de două goluri și mai apoi penalty-ul ratat de Pătulea nu i-au speriat pe rapidiști, care au reușit să egaleze.

La finalul finalul acestei săptămâni, fariștii ar fi trebuit să întâlnească pe teren propriu un adversar și mai puternic, pe SC Bacău, o echipă care are nevoie disperată de victorie pentru a mai spera la play-off. Totuși, confruntarea a fost amânată până marți, la ora 19:00, atunci când a dictat televiziunea care va transmite jocul, astfel că elevii lui Constantin Gache vor avea mai mult timp să-și revină după șocul trăit la Suceava. Și băcăuanii au mai mult timp să pregătească acest meci important, mai ales că vin și ei după un joc în care au ratat în ultimele minute victoria. Cristian Popovici ar fi vrut totuși să joace sâmbătă sau duminică.

Conducerea grupării constănțene încă nu au reușit să treacă peste remiza de la Suceava. „Relaxarea ne-a costat. Ne-am considerat învingători înainte de a se termina meciul. Sunt mulțumit de jocul de până în minutul 80, după care am considerat meciul închis. Nu s-au mai respectat sarcinile de joc, iar jucătorii și-au pierdut concentrarea. Am irosit două puncte imense care pot conta în parcursul nostru viitor”, a declarat, pentru Ziua de Constanța, Auraș Brașoveanu.

„N-am cuvinte! A fost ori indolență, ori prea multă îngâmfare, ori lipsă de dresor. La 2-0, trebuie să închizi jocul. În obiectivul pe care îl avem noi orice punct contează”, a declarat, după jocul cu Rapid Suceava, și Giani Nedelcu, președintele Consiliului Director al FC Farul.

Cu toate că echipa are reale probleme în campionat și se îndepărtează aproape etapă de etapă de primele locuri, președintele executiv al FC Farul nici nu se gândește la schimbarea antrenorului. „Cele două puncte nu le-a pierdut Constantin Gache. Când ai două goluri avans, beneficiezi de un penalty și ratezi alte cinci – șase ocazii singur cu portarul, care mai e vina antrenorului?”, a mai spus Brașoveanu, care consideră o partidă de foc cea de marți cu SC Bacău: „Această partidă are o importanță aparte. Jucăm în fața propriilor suporteri, contra unei echipe care are un program foarte dificil. Astfel că pentru ea sunt vitale punctele de la Constanța”.

Pentru jocul cu băcăuanii, Farul va putea conta din nou pe Doru Bratu, revenit după suspendare, iar Robert Băjan, Ninel Corcoveanu și Sorin Chițu sunt și ei pe punctul de a fi apți de joc.

Înaintea desfășurării etapei din acest weekend, Farul e pe locul 5 cu 32 de puncte, iar SC Bacău e pe locul 6 cu 29 de puncte. Moldovenii au însă un meci mai mult jucat.

Foto: Dan DUȚĂ‚

Marius ANGHEL 11 Mar. 2016, 13:56 Liga 2
Pe aceeași temă