Farul își depune dosarul de licențiere pentru Liga 1. Brașoveanu are „frisoane” în privința unui criteriu foarte important pe care constănțenii trebuie să-l îndeplinească

Marius ANGHEL 30 Mar. 2016, 09:21 Liga 2
Farul își depune dosarul de licențiere pentru Liga 1.** Brașoveanu are

FC Farul este una dintre cele șase echipe ale Seriei I care va juca în play-off și se va lupta pentru promovare, alături de Rapid București, Dunărea Călărași, FC Academica Clinceni, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău sau ACS Berceni, în cazul ultimelor două urmând a se afla după desfășurarea etapei de la finalul săptămânii. Gruparea constănțeană își pregătește în aceste zile dosarul de licențiere pentru Liga 1, pe care e programată să-l depună la Federația Română de Fotbal pe 31 martie și pe care îl poate completa până pe 6 mai.

Președintele executiv al FC Farul, Auraș Brașoveanu, a făcut declarații privind problemele pe care le întâmpină în alcătuirea acestui dosar.

„Probleme sunt destul de multe, însă ele se întâlnesc, de altfel, la fiecare club de Liga a 2-a și chiar de Liga 1. Responsabili FRF au dat declarații cu privire la licență sub aspectul că sunt foarte multe cluburi din primul eșalon care s-ar părea că vor pleca cu depunctare. Sunt pasibile de așa ceva și cluburile din Liga a 2-a, deci inclusiv Farul. Noi aplicăm pentru obținerea licenței privind participarea în Liga 1. Încercăm să îndeplinim fiecare criteriu. Singura problemă care, la acest moment, îmi dă oarecum «frisoane» este criteriul financiar, pe care, deocamdată, reușim să-l îndeplinim într-o oarecare proporție. Avem datorii, dar nu la fel de mari ca ale altor cluburi. FC Farul este programat să depună dosarul pe 31 martie, la ora 10.00. Documentația poate fi completată și updatată până pe 6 mai”, a declarat, citat de Ziua de Constanța, Auraș Brașoveanu.

Din Seria I, dosarul de licențiere ar mai trebui depus de toate echipele amintite mai sus.

Marius ANGHEL 30 Mar. 2016, 09:21 Liga 2
Pe aceeași temă