Suporterii au purtat Steaua spre victorie în meciul cu Csikszereda. Discursul căpitanului Valentin Bărbulescu spune totul: ”Am alergat pentru ei. Ne uitam la tabelă în minutul 75, iar ei ne-au dat putere. Cred că am slăbit patru-cinci kilograme”

Andrei PASCU 05 Aug. 2021, 00:27 Liga 2

Valentin Bărbulescu, căpitanul Stelei, a recunoscut că jocul echipei sale nu a fost cel mai bun la debutul în Liga 2. În prima etapă, formația din Ghencea, chiar dacă a reușit să ia cele trei puncte cu FK Csikszereda, nu a avut un ritm ridicat de joc.

Valentin Bărbulescu: ”Ţin să le mulţumesc suporterilor că au fost alături de noi” 

Liderul din teren al formației pregătite de Daniel Oprița a recunoscut însă că, în situația dată, a numelui și performanței adversarului din sezonul trecut de Liga 2, scopul a scuzat mijloacele. Victoria a contat mai mult ca orice, iar Steaua a reușit să își îndeplinească obiectivul.

Bărbulescu le-a mulțumit și fanilor, care au contribuit, în opinia sa, la victorie. Cel puțin el personal a prins mai multă putere în ultimele minute ale partidei, când simțea că nu mai poate din punct de vedere fizic.

”A fost cel mai important că am câştigat. Am vorbit înainte în vestiar şi am spus că ne aşteaptă poate cel mai greu meci, fiind şi primul şi cu o echipă atât de solidă, am văzut ce forţă are. Cel mai important e că am început cu dreptul şi că am luat cele trei puncte. Acesta a fost scopul nostru, ni l-am atins, nu am făcut un meci grozav, dar scopul scuză mijloacele.

Ne-am atins obiectivul, am luat cele trei puncte, ne dau încredere pe viitor. E foarte important să începi cu dreptul. Presiune e normal să fie. Suntem la Steaua, dar ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Trebuia, oricum, să obţinem victoria.

Ţin să le mulţumesc suporterilor că au fost alături de noi. Când simţeam că nu mai putem, alergam pentru ei, vă dau cuvântul meu de onoare. Mă uitam pe tabelă în minutul 75, cred că am slăbit patru-cinci kilograme, dar ei ne-au dat putere să facem încă un sprint, încă un sprint şi tot aşa”, a declarat Valentin Bărbulescu la finalul meciului, la microfonul DigiSport.

Valentin Bărbulescu: ”După etapa a treia cred că vom fi la capacitate maximă” 

Bărbulescu a promis însă că Steaua va arăta mai bine în etapele următoare. Pregătirea de vară a fost una intensă, iar abia după runda a treia jucătorii vor sta mai bine cu condiția fizică.

”Sunt convins că jocul va fi într-o ascensiune, pentru că pregătirea pe care am făcut-o a fost foarte grea. Nu suntem în cea mai bună formă din acest motiv, dar ne-am asumat şi noi şi Daniel Opriţa că la începutul campionatului nu vom fi în vârful de formă.

După etapa a treia cred că vom fi la capacitate maximă. Până atunci trebuie să câştigăm fiecare meci. Până vom fi în cea mai bună formă sportivă, trebuie să tragem.

(N.r. – Despre obiectivul din acest sezon)Dacă nici noi nu ne propunem să câştigăm fiecare meci, atunci cine? Ne dorim să câştigăm fiecare meci, acesta e obiectivul nostru. Fiecare meci îl vom juca la victorie, fie că vom juca în Cupa României, fie că vom juca în campionat. Vom vrea la fiecare meci să îi facem pe suporteri fericiţi.  E dureros că nu putem să promovăm, dar poate se va regla situaţia”, a mai afirmat Bărbulescu.

Steaua în meciul cu FK Csikszereda: Bălbărău – Călințaru, Walace, Bactăr, Ad. Ilie – Zătreanu (D. Oroian 46′), Bărbulescu (cpt.), Al. Zaharia (Răsdan 46′), Șt. Pacionel (Mihăescu 78′) – Buhăescu (Băjenaru 59′), Huiban (Chipirliu 59′).
Rezerve neutilizate: H. Iancu – Rob. Neacșu, E. Pacionel, Enceanu

Steaua se pregătește acum de prima deplasare. Va juca la Târgu Jiu, contra Viitorul Pandurii, care în prima etapă a făcut 2-2 cu FC Brașov.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures 

 

 

Andrei PASCU 05 Aug. 2021, 00:27 Liga 2
Pe aceeași temă