:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FSTEAUA-BUCURESTI-ASA-TARGU-MURES-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-11.09.202539-1024x768.jpg)
ACSM Reșița se află într-o perioadă în care alternează victoriile cu eșecurile, iar în ultimele trei partide a adunat o victorie, un eșec, după care o altă victorie, după ce anterior mai înregistrase o remiză și o înfrângere.
Trupa lui Flavius Stoican se situează pe poziția a 8-a, la un punct de poziția a 6-a, Steaua.
Pauza competițională a fost un moment oportun pentru Flavius Stoican să lucreze la nivelul ”încărcării” jucătorilor, în speranța că va putea să mai regleze anumite aspecte pentru următoarele runde din Liga 2.
ACSM Reșița își dorește din nou calificarea în play-off-ul întrecerii, la fel ca în ediția trecută de campionat, dar Flavius Stoican a remarcat recent valoarea loturilor adversarelor din Liga 2, printre care și FC Voluntari.
Antrenorul a încercat să lucreze și la nivelul moralului jucătorilor, precizând că vestiarul are parte de susținere din partea conducerii, dar și din partea staffului tehnic.
”Am avut antrenamente în fiecare zi, zile cu două antrenamente în pauza competițională. Am avut antrenamente cu încărcătură. Ne pregătim, avem încredere că putem atinge cel puțin aceeași clasare ca anul trecut.
(N.r. – Despre obiectiv) Sunt echipe care își doresc obiective îndrăznețe, cu loturi valoroase. Vom vedea la final cine se va bucura, sunt multe echipe care vor calificarea în play-off.
(N.r. – Despre lotul pe care îl are) Noi ne bazăm pe grup, nu pe individualități. Sunt echipe care au în lot jucători valoroși, iar aici pot să mă refer la FC Voluntari. Unul dintre jucătorii care anul trecut era la noi printre cei mai buni, acum, când noi am jucat contra FC Voluntari, a fost rezervă. Mă refer la Haită, un jucător cu calități foarte bune, care poate face diferența în multe momente. Asta mi-a dat de gândit, că FC Voluntari are un loc echilibrat.
Eu le ofer jucătorilor liniște, îi încurajez, conducerea le oferă liniște din punct de vedere financiar. Cristi Bobar este un om cu care lucrez foarte bine și o să îl respect tot timpul”, a declarat Flavius Stoican la Sport Total FM.
ACSM Reșița a ajuns la 16 puncte în urma partidei cu CSM Slatina, din cadrul etapei a 9-a din Liga 2. A trecut cu 2-0 de clubul din Olt, iar runda a terminat-o aproape de locurile de play-off.
A fost un succes pe care reșițenii l-au obținut destul de lejer, marcând câte un gol pe repriză și luând trei puncte, ”ștergând” înfrângerea din runda trecută, 2-3 pe terenul Voluntariului.
Se află pe locul 8, la o lungime de locul 6, Steaua, și la egalitate cu locurile 7 și 9, Concordia Chiajna și Sepsi OSK.
În etapa a 10-a, ACSM Reșița va întâlni CS Afumați, în deplasare.
Foto: ACSM Reșița și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)