Eugen Beza, plin de regrete după ce CS Comunal Șelimbăr n-a putut învinge Unirea Constanța: ”De neînțeles! Din păcate, am reușit să marcăm doar cât să luăm un punct”

Ovidiu BOICA 28 Nov. 2021, 15:41 Liga 2

Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, Eugen Beza, a declarat după meciul de la Techirghiol cu Unirea Constanța, terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 15-a a Ligii 2, că jucătorii săi au făcut o repriză întâi sub așteptări, dar că la pauză a reușit să remedieze problemele apărute în primele 45 de minute.

  • Andreas Chirițoiu a înscris pentru Unirea în minutul 36′, iar Daniel Tătar 78′ a egalat pentru sibieni.

Eugen Beza, după remiza de la Techirghiol: ”Am făcut o primă repriză modestă”

Beza a rămas cu regretul că Șelimbăr n-a reușit să înscrie și golul prin care să ia toate cele trei puncte din confruntarea cu formația dobrogeană.

”Am făcut o primă repriză modestă, chiar dacă am început bine, am avut două-trei situații bune de-a marca, după care am slăbit ritmul, de neînțeles, probabil au simțit lejeritatea jocului jucătorii noștri și ușor au echilibrat cei de la Constanța (n.r. – chiar dacă are în denumire Constanța, Unirea, fosta Farul, nu joacă și nici nu se antrenează în acest oraș), iar la pauză lucrurile au stat invers. Am reușit să schimbăm un pic viteza de joc și cred că repriza a doua ne-a aparținut în totalitate. Din păcate, am reușit să marcăm doar un gol, cât să luăm un punct”, a afirmat Beza.

Nicio victorie în șapte meciuri disputate în deplasare în Liga 2

Antrenorul echipei sibiene nu consideră că este un blestem faptul că Șelimbărul nu a reușit încă să obțină prima victorie pe terenul altei echipe: ”La fotbal nu e blestem, e modul în care abordezi jocul, modul în care îl duci pe toată durata lui. Astăzi (n.r. – sâmbătă), cred că, dacă am fi marcat rapid, nu se punea problema învingătoarei, dar oricât am încercat noi să pregătim jocul, totul este în mintea lor (n.r. – a jucătorilor)… Cu o evoluție mai slabă a câtorva jucători, lucrurile au stat un pic dezechilibrat pentru noi în prima repriză.”

În șapte partide desfășurate în deplasare în Liga 2, nou-promovata CS Comunal Șelimbăr a înregistrat trei egaluri (0-0 la Steaua, 1-1 la Poli Timișoara și 1-1 la Techirghiol, cu Unirea Constanța) și patru înfrângeri (0-2 la Slobozia, 0-3 la Dej, 0-3 la Petrolul și 2-3 la Mediaș, cu FC Hermannstadt).

Laude pentru Daniel Tătar, golgheterul echipei

Beza a vorbit la superlativ despre autorul golului egalizator, Daniel Tătar, și a spus că își reproșează faptul că nu a reușit să-i monteze pe unii dintre jucătorii folosiți la Techirghiol să evolueze la nivelul așteptărilor în prima parte.

”Daniel Tătar este un jucător remarcabil, un jucător constant. Avem mulți jucători constanți, ceea ce e bine. Sunt foarte mulțumit de repriza a doua, pentru că ne-am schimbat în primul rând atitudinea. Îmi reproșez că nu am reușit să-i fac și în prima repriză la fel ca în a doua și atunci lucrurile ar fi stat invers, este un rezultat care nu ne mulțumește, am venit să câștigăm, era un teren pe care ar fi trebuit să obținem toate cele trei puncte, am pierdut o oportunitate mare de a ne ridica în clasament dar nu avem ce să facem decât să ne gândim la următorul joc pe care, la fel cum pregătim fiecare meci, ne gândim la victorie”, a adăugat Eugen Beza.

Fundașul Daniel Tătar, la 34 de ani, are 4 goluri marcate în cele 14 meciuri în care a jucat în acest sezon de Liga 2. Acesta este golgheterul echipei, fiind urmat de mai mulți jucători cu câte două goluri reușite: Cîrtean, Ciocâlteu, Antone și Curtean.

Antrenorul ”cavalerilor roșii” nu s-a arătat deranjat de faptul că, în prelungiri, când echipa sa a obținut o lovitură de la colțul terenului, ”centralul” Marius Chițu a luat decizia de a pune capăt jocului: ”Nu, nu, nu, nu, nu, nu înseamnă că din cornerul ăla era un gol. Dacă arbitrul a considerat că timpul a trecut, nu, nu, nu! Frustrant e că vi cu gânduri mari, cu planuri mari și pleci cu un singur punct.”

Șelimbărul are șanse la play-off

Șelimbărul e la al treilea rezultat de egalitate în deplasare de la promovarea istorică în Liga 2, după cele cu Steaua (0-0) și Poli Timișoara (1-1). CS Comunal mai are două șanse de a obține primul succes pe un alt teren în sezonul regular, la Metaloglobus și Târgu Jiu. Până atunci însă, urmează jocul de acasă, de la Avrig, cu Poli Iași (locul 12, 20 puncte), programat la 4 decembrie, de la ora 11:00.

Echipa sibiană e pe locul 9, cu 22 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus, care are un golaveraj superior, și încă păstrează șanse la play-off, Steaua, clasata pe locul 6, având 25 de puncte, cu patru etape înainte de finalul sezonului regular.

Declarația lui Eugen Beza după Unirea Constanța – CS Comunal Șelimbăr 1-1:

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarul-doar-remiza-la-techirghiol-cu-unirea-constanta-prima-victorie-afara-pentru-sibieni-se-lasa-asteptata-19212024

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-cinci-meciuri-se-joaca-astazi-toate-de-la-ora-1100-doua-dintre-echipe-favorite-sa-castige-pot-egala-steaua-19211672

Ovidiu BOICA 28 Nov. 2021, 15:41 Liga 2
Pe aceeași temă