Învins, dar cu atitudine! Flavius Stoican, mulțumit de jucătorii ACSM Reșița în ciuda eșecului spectaculos cu FC Bihor: ”A fost filmul «Asediu»”

Andrei PASCU 07 Dec. 2025, 16:10 Liga 2

ACSM Reșița și FC Bihor Oradea au oferit spectacol în Valea Domanului, în etapa a 16-a din Liga 2. Trupa lui Flavius Stoican s-a văzut învinsă cu 2-3, dar la final antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii săi, pentru modul în care au evoluat.

Formația din Reșița a fost condusă pe toată durata partidei, iar prima parte a fost cedată la diferență de un gol, 2-1 pentru FC Bihor Oradea. În partea secundă s-au mai înscris două goluri, câte unul de fiecare parte.

Eșec al ACSM Reșița contra FC Bihor Oradea

Andreas Chirițoiu a fost omul confruntării din Valea Domanului, el conturând, în mare măsură, succesul pentru gruparea pregătită de Erik Lincar. A făcut dubla într-un sfert de oră, marcând în minutele 3 și 15. Apoi, până la pauză, a punctat și ACSM Reșița, care a redus din diferență prin Robert Jerdea, autorul reușitei din minutul 23.

Partea secundă a consemnat tot un prim gol al oaspeților, care au reușit să facă 3-1 prin experimentatul Ioan Hora, în minutul 64, pentru ca șapte minute mai târziu tabela să fie închisă de Robert Jerdea, care a bifat și el dubla, dar nu a fost suficient pentru ACSM Reșița să obțină fie și un punct.

  • ACSM Reșița: Antonescu – Erico da Silva (Elton da Silva 72′), Dudea (cpt.)(A. Manea 81′), Apro – Gașpăr, Dolghi, Salhi (Den. Fărăgău 46′), Chera (Șteau 72′) – Jerdea – Cioiu, Rz. Grădinaru (Al. Negru 72′). Rezerve neutilizate: Dincă – Helciu, Rob. Burlacu-Luca, Păsat.

Flavius Stoican, încântat de modul în care a arătat ACSM Reșița, în ciuda eșecului

Flavius Stoican a avut un discurs pozitiv la final, remarcând faptul că jucătorii săi s-au prezentat bine. Au avut atitudine, au jucat un fotbal ofensiv, concluzionând că ACSM Reșița a fost, din punctul său de vedere, echipa care a arătat mai bine.

Cu toate acestea, formația din Valea Domanului, dat fiind eșecul, a ieșit din top 6 în acest moment, dar poate termina în rândul locurilor de play-off anul, în urma etapei care a mai rămas de disputat în 2025.

O partidă pe care am terminat-o înfrânți, dar nu înfrânți la nivel de fotbal. Astăzi, această echipă pe care o antrenez a jucat într-adevăr fotbal. A pasat, a driblat, și-a creat ocazii.

De aceea e dezamăgirea destul de mare. N-am ce să le reproșez jucătorilor în afară de faptul că tratăm superficial anumite faze. Şi mă refer la faza fixă din debutul meciului, şi la cea în care am luat gol pe contraatac. În rest, au jucat, au pasat. Dezamăgirea mai mare este că ne-a bătut o echipă care astăzi doar s-a apărat și a reușit să marcheze și trei goluri.

Nu rămân punctele la noi, dar rămâne jocul bun. și vreau să mergem cu această idee. Să jucăm un fotbal bun, că, până la urmă, e doar o situație de moment atunci când pierzi jucând bine.

Am fost echipa care am dominat jocul de la cap la coadă prin posesie, printr-un joc plăcut. Cred că oamenii au fost mulțumiți de ce au văzut. Vorba unui coleg de-al meu, Claudiu Niculescu, astăzi a fost filmul «Asediu». Adică o echipă care a dominat jocul rămâne înfrântă, dar rămâne cu lucrurile bune.

Arbitraj impecabil, chiar dacă mai sunt, eu știu, mici dezamăgiri în timpul unui joc. Arbitrii chiar își fac treaba. Păcat că noi, ca oameni implicați în fotbal, vorbim despre arbitri, că ajută nu știu ce echipă. Vă daţi seama că astfel ne batem în joc de munca celorlalte echipe.

Eu dacă aș vorbi acum despre nu știu ce echipă că e ajutată, mi-aș bate în joc de munca acelor oameni şi de arbitri. Adică, ok, înțeleg oamenii care nu sunt implicați în fenomen să vorbească, dar noi? Mi se pare prea mult să căutăm astfel de alibiuri”, a spus Flavius Stoican, citat de Radio Reșița.

Formația din Valea Domanului a picat în afara locurilor de play-off de Liga 2

ACSM Reșița termină runda a 16-a pe locul 7, cu 29 de puncte, la egalitate cu poziția a 8-a, Metalul Buzău, dar cu două puncte peste locul 9, Chindia Târgoviște. Însă, are numai un punct de recuperat în raport cu locurile 5 și 6, Steaua și FC Voluntari.

În etapa a 17-a din Liga 2, ultima din 2025, ACSM Reșița va avea o deplasare foarte complicată, pe terenul AFC ASA Târgu Mureș, formație clasată pe locul 2, cu 33 de puncte.

Foto: ACSM Reșița

Andrei PASCU 07 Dec. 2025, 16:10 Liga 2
Pe aceeași temă