Erik Lincar a pus punctul pe ”I” după arbitrajul foarte slab din meciul Ripensia – Turris Oltul: ”A fost sub orice critică! Nu înțeleg de ce la Liga 2 se promovează acest gen de situații”

Anda DELIU 31 Oct. 2020, 23:26 Liga 2

Turris Oltul Turnu Măgurele a pierdut cu 4-2 la Timișoara, cu Ripensia, după un meci în care au rămas în inferioritate din minutul 24. Eliminarea a fost dictată după un henț, dar la faza respectivă s-a ajuns după o lovitură liberă indirectă dictată aiurea de arbitra Iuliana Demetrescu, care a avut o prestație foarte slabă tot meciul. Nu e prima partidă stricată la Timișoara de arbitra din Vâlcea, iar Erik Lincar nu s-a sfiit să spună că delegările de acest gen sunt forțate și doar strică întrecerea.

Meciul din etapa a 10-a a Ligii 2 s-a jucat pe un teren Electrica ”desfundat”, deteriorat după ploile căzute la Timișoara, dar și de faptul că vineri după-amiază, acolo a jucat ACS Poli în Liga 3. De altfel, acest lucru reflectă starea de plâns a fotbalului timișorean, unde două echipe se ”înghesuie” pe un teren care nu rezistă la această frecvență a jocurilor. Mai mult de atât, la Electrica nu există un îngrijitor de gazon, ci de iarbă se ocupă delegatul Ripensiei!

Erik Lincar: ”Merită ca spectacolul să primeze și să nu se joace bufa-bufa, ceea ce am jucat astăzi”

”Știam că ne așteaptă un joc foarte dificil, pe un teren… nu știu dacă pentru Liga 2, cu siguranță! Mai ales că am înțeles că mai joacă și o echipă de Liga 3 aici. Ar fi fost preferabil să rămână echipa de Liga 3 la nivelul asta, iar o echipă de Liga 2 să evolueze pe un teren mult mai bun, pentru că eu consider că la ce echipe sunt la Liga 2, merită ca spectacolul să primeze și să nu se joace bufa-bufa, ceea ce am jucat astăzi”, a spus Erik Lincar.

Eliminarea lui Mitrea a rupt echilibrul

Arbitra Iuliana Demestrescu a avut o prestaței aproape de ridicol. Prima mare greșeală a fost însă la o respingere proastă a lui Sălcianu, prinsă de portarul Pîun în brațe. S-a dictat lovitură liberă indirectă, deși faza nu prea semăna cu o pasă la portar.

După executare s-a ajuns la hențul ce a generat un penalty netransformat de gazde, plus eliminarea lui Mitrea. Ultimul penalty, de asemenea, nu a existat.

”Știam că întâlnim o echipă cu talie, șase jucători cu talie de peste 1,85 m. Fazele fixe știam că vor fi decisive, și noi ne-am pregătit pentru acest lucru, dar, din păcate, echilibrul rupt neînțeles în prima repriză și acordarea penalty-ului de rigoare și cartonaș roșu, au făcut, din punctul meu de vedere, diferența. Am încercat tot timpul să revenim în joc, la 2-0, la 3-1. Nu mai zic de penalty-ul la golul patru, iar a fost de râs. Veneau jucătorii de la Ripensia și râdeau că nu a fost nimic, a fost o cădere”, a punctat Lincar.

Nu toate delegările de arbitre de centru sunt și fericite. Lincar: ”Nu înțeleg la Liga 2 de ce se promovează acest gen de situații”

Alte probleme ale Iulianei Demetrescu au fost faptul că tot jocul a fost ajutată de rezerva Alina Peșu, dar și faptul că a urlat tot meciul la jucători. De altfel, Demetrescu a mai făcut meciuri praf la Timișoara, când era delegată la ASU Poli.

Deși este arbitru FIFA feminin, cel puțin la Timișoara, vâlceanca o „comite” permanent și astfel de faze fac pe toată lumea să se întrebe de ce mai e delegată la acest nivel în fotbalul masculin.

”Nu vreau să fiu misogin. Imediat toată lumea îmi sare în cap că cineva are o problemă cu doamnele. Dar, sincer, astăzi, arbitrajul a fost sub orice critică. Nu înțeleg la Liga 2 de ce se promovează acest gen de situații”, a spus Lincar.

De altfel, definitorie a fost nedumerirea de pe final a Iulianei Demestrescu, care nu a vrut să îi lase pe ripensiști să facă trei modificări. Cu lejeritate, olteanca i-a spus lui Petruescu să mai bage un jucător la altă fază, moment în care ”Conferențiarul” i-a strigat, siderat, că nu mai are dreptul la altă întrerupere.

De când s-au permis cinci modificări, fiecare echipă poate întrerupe de trei ori jocul pentru înlocuiri. Demetrescu s-a și prins greu, până la urmă, de ce se agita Petruescu.

Ripensia a urcat, momentan, pe locul 13 cu 12 puncte acumulate în nouă meciuri. Runda viitoare va juca în deplasare la Concordia Chiajna. Turris Oltul a rămas cu 15 puncte după 10 meciuri și ocupă, momentan, locul 7. Sâmbata viitoare va primi vizita echipei din Miercurea Ciuc, FK Csikzereda.

Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-mare-pentru-ripensia-cu-turris-oltul-dupa-un-meci-cu-un-arbitraj-foarte-slab-cosmin-petruescu-jocul-greseala-asteapta-19155435

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268

Anda DELIU 31 Oct. 2020, 23:26 Liga 2
Pe aceeași temă