Egalul Mioveniului cu Farul îi dă încredere lui Alexandru Pelici: ”Îmi felicit băieții pentru atitudine, pentru faptul că nu au cedat.” Antrenorul speră ca problemele din ofensivă să se fi reglat: ”Poate ne-am descătușat atunci”

Răzvan STÎNGĂ 01 Nov. 2020, 15:06 Liga 2

CS Mioveni a ajuns la patru puncte în două meciuri, după numirea lui Alexandru Pelici pe banca tehnică. După ce runda precendentă a trecut cu 3-0 de Rapid, de această dată, în etapa cu numărul 10 din Liga 2, a făcut un egal la Constantața, cu Farul, 1-1. Pelici este cât se poate de mulțumit de rezultatele obținute de la venirea sa.

Alexandru Pelici: ”Dacă am fi câștigat, făceam schimb de locuri cu Farul” 

Se aștepta la un meci greu la malul mării, mai ales că la fel ca și CS Mioveni, Farul vrea și ea să promoveze în Liga 1. Consideră că rezultatul este echitabil, chiar dacă a recunoscut, la interviurile de la final, că partida putea fi tranșată de una dintre echipe, la ultimele faze.

”Din șase puncte posibile am luat patru, cu două echipe puternice ale campionatului, două echipe care țintesc play-off-ul și, de ce nu, poate chiar promovarea. Îmi felicit băieții pentru atitudine, pentru faptul că nu au cedat. Am reușit să revenim chiar dacă am fost conduși. Jocul se putea termina chiar la ultima fază. Se putea decide soarta celor trei puncte fie în favoarea noastră, fie în valoarea lor. Cred că a fost un joc plăcut pentru cei care au urmărit jocul.

Astăzi, depindeam de jocul de aici. Dacă am fi câștigat, făceam schimb de locuri cu Farul. Nu am reușit, păstrăm ecartul de trei puncte, dar suntem în luptă, suntem la o diferență mică de locul 6.

Îi felicit și pe cei de la Farul, pe Ianis. Le urez mult succes. Nouă nu ne rămâne decât să câștigăm și jocurile de acasă. E important dacă vrem să intrăm în play-off”, a declarat Alexandru Pelici la finalul partidei.

Alexandru Pelici: ”Mioveniul a avut mereu o echipă bună, o echipă care face faza de apărare foarte bine” 

În ceea ce privește schimbările pe care le-a făcut de la venire, Alexandru Pelici a recunoscut că nu a putut să facă prea multe. Doar a discutat cu jucătorii și se pare că le-a dat încrederea de care aveau nevoie. CS Mioveni a marcat patru goluri în două meciuri, deși înainte de venirea sa echipa avea mari probleme pe faza ofensivă.

”Am avut niște discuțiie cu jucătorii după meciul trecut, nu am putut să schimb foarte multe. Claudiu a făcut o treabă foarte bună aici și poate doar un gram de noroc i-a lipsit să reușească să obțină rezultatele pe care le voia. Mioveniul a avut mereu o echipă bună, o echipă care face faza de apărare foarte bine. Problema era pe faza de atac, dar să sperăm că odată cu jocul de la Rapid, s-a produs o descătușare. Poate că toate ocaziile ratate de până atunci s-au răzbunat. Poate și Claudiu și eu la Reșița am avut ghinioane.

Nu am putut să schimb foarte multe, meritul e al jucătorilor, al lui Claudiu, al antrenorilor secunzi”, a mai spus Alexandru Pelici.

CS Mioveni, meci cu fosta echipă a lui Pelici în etapa a 11-a 

În etapa următoare, CS Mioveni joacă împotriva fostei formații a lui Alexandru Pelici, CSM Reșița. Antrenorul a recunocut că meciul va fi unul aparte pentru el, dar că va da totul să câștige. Vrea să ia toate cele trei puncte, chiar dacă nu s-a desprins emoțional de clubul reșițean.

”Nu mi-aș fi dorit să joc împotriva Reșiței, pentru că respect oamenii de acolo, jucătorii. Nu aș fi vrut să fie un joc atât de repede împotriva lor, împotriva celor cu care am lucrat. Dar aceasta este soarta noastră, trebuie să încerăm să câștigăm acel joc, pentru că avem mare nevoie de puncte, așa cum au și ei”, a încheiat Alexandru Pelici.

CS Mioveni, la trei puncte de play-off 

CS Mioveni e pe locul 9, cu 14 puncte după 10 meciuri, cu trei victorii, cinci egaluri și două eșecuri. De partea cealaltă, Farul e pe locul 6, ultimul care la finalul sezonului regular asigură prezența în play-off, cu 17 puncte tot după 10 meciuri.

Dacă în runda cu numărul 11 Mioveniul joacă împotriva Reșiței acasă, Farul evoluează contra Universității Cluj, în Ardeal.

Foto: Daniel Ciuc Sorin / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-cs-mioveni-se-joaca-de-la-ora-1130-marinarii-au-sansa-de-a-urca-pe-podiumul-ligii-2-19155542

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scandal-de-proportii-la-turnu-magurele-jucatorii-il-ameninta-pe-valentin-dragnea-cu-filmulete-compromitatoare-plecam-toti-daca-l-da-afara-pe-erik-lincar-exclusiv-19155547

Răzvan STÎNGĂ 01 Nov. 2020, 15:06 Liga 2
Pe aceeași temă