Suporterii vâlceni au luat atitudine împotriva primarului: „După ce că nu pune la punct Stadionul Municipal, îi mai atacă și pe conducătorii de la CSM”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 18 Aug. 2014, 18:55 Diverse
Suporterii vâlceni au luat atitudine împotriva primarului:**

Conducerea Ligii Suporterilor Vâlceni a emis un comunicat de presă, în care condamnă deciziile primarului interimar al Râmnicului Vâlcea, Gigi Matei, luate la echipele susținute financiar de autoritățile locale.

Fanii vâlceni critică tratamentul la care este supusă o fostă glorie a handbalului vâlcean, antrenoarea Simona Gogârlă, demisă ieri în urma unui joc amical, dar și lipsa de investiții la Stadionul Municipal, care aparține Primăriei. În continuare, vă redăm comunicatul integral emis de LSV.

„Liga Suporterilor Vâlceni dezaprobă ultimele ieșiri ale viceprimarului cu atribuții de primar, cel care, ocupând provizoriu această funcție și fără să fie ales de nimeni, își bate joc de sportul vâlcean!
Printre „realizările” acestuia se numără înființarea echipei de handbal H.C.M Rm.Valcea (în detrimentul Oltchimului), echipă ce pare mai degrabă o marionetă în mâinile dânsului. Ca mărturie a acestui fapt stă înlaturarea ca o masea stricată a antrenoarei care sezonul trecut a pus umărul la salvarea echipei de la retrogradare, dar și ieșirea necontrolată a acestuia de la meciul amical jucat de Vâlcea contra celor de la Craiova, cand a făcut-o praf public pe antrenoarea cu portarii a clubului, fără ca aceasta să aibă vreo vină.
O altă „mare realizare” a domnului vice este îndepărtarea posibilității ca la Rm Vâlcea să avem un Centru de Excelență în box. Puțină lume știe că Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box, a fost adus la Vâlcea de Marcel Boboc pentru a discuta despre înființarea acestui centru. Probabil, în viziunea domnului vice, acest sport nu atrage după sine un număr impresionant de voturi!
După ce că nu pune la punct Stadionul din Zăvoi, pentru ca, în eventualitatea în care echipa ar promova în Liga 1, să poată activa în fața propriilor suporteri, vicele îi atacă pe conducatorii de la C.S.M și spune despre aceștia că nu au dreptul să vorbească despre instituția pe care momentan o conduce.
Pai atotștiutorule Matei, Primaria nu îți aparține, nici echipa de handbal și nici cea de fotbal!!! Toate sunt ale vâlcenilor!! Sportul trebuie susținut și lăsate la o parte interesele politice și personale!”

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 18 Aug. 2014, 18:55 Diverse
Pe aceeași temă