Stadionul din Târgu Jiu, inspectat de oficialii FRF. Naționala de tineret ar putea juca un amical în toamnă pe arena de 12.386 de locuri

Reprezentanții FRF Sorin Cojocaru și Paul Zaharia au fost prezenți luni la Târgu Jiu pentru a inspecta noua arenă din orașul lui Brâncuși. În urma discuțiilor avute cu oficialii primăriei Târgu Jiu și cu cei ai Companiei Naționale de Investiții s-a ajuns la concluzia că stadionul de 12.386 de locuri poate găzdui, încă din această toamnă, jocuri ale echipelor naționale de juniori și tineret.

„Întrucât noul stadion din Târgu Jiu a fost identificat de FRF drept unul dintre arene gazdă pentru meciurile amicale și oficiale ale echipelor naționale de juniori și tineret ale României, cei doi reprezentanți ai FRF au efectuat o vizită de lucru, alături de reprezentanți ai primăriei Târgu Jiu și Companiei Naționale de Investiții, pentru a evalua stadiul lucrărilor din punct de vedere al standardelor pentru meciurile internaționale la cel mai înalt nivel. Încă nu știm ce meciuri la programa FRF la Târgu Jiu, dar aceste vizite ne oferă siguranța că aici vor fi organizate meciuri ale echipelor naționale. Stadiul lucrărilor e destul avansat. Se lucrează la finisajele interioare, care se vor termina până la finalul lunii august, urmând ca, ulterior, să se desfășoare lucrările exterioare la partea de utilități și amenajare”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

21,8 milioane de euro a costat noua arenă din Târgu Jiu. Gazonul inagurat pe 1 august 2011, la meciul Pandurii – FC Brașov (2-1), a fost păstrat

CS Pandurii a disputat ultimul meci la Târgu Jiu pe data de 24.05.2015, scor 5-2 cu CSM Poli Iași, după care s-a mutat pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Odată cu retrogradarea din Liga 1, CS Pandurii Târgu Jiu a decis să joace pe stadionul Minerul din Motru, meciurile programate în Liga 2, în calitate de gazdă. Încă nu se știe data oficială la care CS Pandurii va juca pe noua arenă din Târgu Jiu.

Termenul initial al finalizării lucrărilor a fost de 18 luni, dar acesta s-a depășit cu aproape 1 an!

Stadionul Municipal din Târgu JIiu se află la 110 km de cel mai apropiat aeroport, cel din Craiova, astfel că va fi greu să găzduiască partide oficiale ale echipei națioanale de seniori!

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
foto: pandurul.ro și panduriics.ro

Pe aceeași temă