SPECIAL | Fotbalistul lui „U” Cluj care a luat 9,96 la BAC: „Am vrut să sparg stereotipul că fotbaliștii sunt proști”

„N-am avut timp de școală, pentru că jucam fotbal”. De câte ori nu ați auzit această explicație a fotbaliștilor, pentru lipsa studiilor? Jucătorii sau antrenorii fără BAC nu sunt chiar o raritate. Până la urmă, nimeni nu le-a cerut să învețe sau să aibă studii superioare și probabil că multora nici nu le-ar fi folosit, atâta timp cât fotbalul le-a oferit tot ce își doreau. Dar acest mit al fotbalistului care nu are timp să învețe se mai distruge uneori. Victor Robert Dican este mijlocaș la Universitatea Cluj și a dovedit acest lucru.

„Mereu am luat premiul întâi”

Este considerat un fotbalist de mare perspectivă și tocmai a încheiat „examenul maturității”. Până aici, nimic inedit. Doar că nota cu care acesta a luat BAC-ul este ieșită din comun. Dican a avut media 9,96, cu două note de 10, la Matematică și Chimie, și cu nota 9,90 la Română.

Când începe să vorbească îți dai seama că are un vocabular destul de rar întâlnit într-o discuție cu un tânăr sportiv. Nota 10 a fost mereu ceva obișuit pentru el și a luat mereu premiul întâi la școală. „Eu cred că BAC-ul a fost relativ accesibil pentru toți copiii, atâta timp cât au depus un minim efortă să învețe. A fost un examen de maturitate. Mă așteptam să iau peste nouă, m-am pregătit foarte bine și mereu mi-am dorit să țin cartea la un nivel ridicat. Am fost premiant din clasa întâi, până în clasa a 12-a, când am fost și șef de promoție. Mereu am luat premiul întâi. Până în clasa a 11-a am fost la Colegiul Național „Matei Basarab”, Informatică, din Vâlcea, apoi în clasa a 12-a m-am mutat cu fotbalul la Avrig”, povestește puștiul care a impresionat la școală, înainte să o facă în fotbalul mare.

„Am văzut cum îi percep străinii pe români. Suntem asociați de multe ori cu rromii”

Victor a crescut în Spania. Părinții lui au plecat să muncească acolo și tot acolo a început și fotbalul. N-a avut părinți care să lucreze în domenii pentru cei cu studii superioare, dar spune că sfaturile lor l-au ajutat enorm.

„Am plecat în Spania când aveam un an. Prima dată a plecat tata și apoi am decis să plecăm cu toții acolo. Am stat până la 8 ani. Tata lucra la o firmă de construcții și mama era brutăreasă. M-au ajutat foarte mult și sfaturile lor, dar mi-au dat libertatea să fac ce să vreau. De la tata am pasiunea pentru fotbal, pasiunea pentru carte a venit de la sine. Mereu mi-a plăcut să învăț lucruri”, povestește fotbalistul Universității Cluj.

Spania l-a maturizat, prin exemplul părinților și prin concepția străinilor despre români. „Când jucam în Spania eram foarte mic, dar m-a ajutat și impactul cu oamenii de afară și am văzut cum îi percep străinii pe români. Suntem asociați de multe ori cu rromii. Am văzut cât de greu le-a fost părinților și asta m-a maturizat”, își amintește elevul de 10.

„Sincer, îmi cam sacrificam timpul liber. Ieșeam în oraș maxim o dată sau de două pe săptămână. Majoritatea cred că fotbaliștii sunt proști”

S-a „lovit” și el de ideea preconcepută cum că fotbaliștii nu prea sunt interesați de carte, dar spune că a vrut să demonstreze contrariul. A renunțat la distracții și a învățat și din viața părinților.

„Într-un fel am vrut să sparg acest stereotip, pentru că majoritatea cred că fotbaliștii sunt proști. Atâta timp cât ești organizat și te dedici, poți să le faci pe ambele. Mergeam două-trei ore pe zi la școală, apoi aveam antrenament, aveam prânzul, apoi puțină odihnă și iar antrenament. Seara învățam o oră sau două. Eram foarte atent la ore și rețineam mult de acolo. Nu mergeam doar de dragul de a merge. Sincer, îmi cam sacrificam timpul liber. Ieșeam în oraș maxim o dată sau de două pe săptămână. Am avut momente când simțeam că îmi era greu, dar m-au ajutat foarte mult și părinții. Nu știam dacă ce fac e bine, mai ales când am ales să mă dedic întru totul fotbalului. Din lecția de viață a părinților am reușit să trag concluzii”, spune mijlocașul central, care este convins că mintea antrenată la școală îl ajută în teren: „Pot să spun că mă ajută foarte mult. Sunt mjlocaș central și consider că mă ajută în teren că sunt poate puțin mai inteligent. Fotbalul este foarte tacticizat și inteligența te ajută să vezi mai bine traseele sau să iei decizii”.

Colegii glumeau pe seama lui

Momentele de relaxare din cantonamente n-au fost pentru Victor Dican la fel ca ale colegilor. De multe ori a fost motiv de glume pentru coechipieri, pentru că își ducea cărțile cu el în cantonamente și învăța între antrenamente și meciuri.

„De câte ori s-a întâmplat să învăț… Luam cărțile cu mine și în deplasări. Colegii spuneau ceva la modul: «Uite-l și pe ăsta că învață». Dar nu le ziceam nimic”, spune Victor Dican.

„Dacă îți dorești, se poate”

Este pasionat de biologie și chimie, dar dragostea pentru fotbal este mai mare: „O să mă înscriu la Facultatea de Sport și dacă o să am timp la anul, poate o să mai încep o facultate. Îmi doream farmacie. Acum sunt axat doar pe fotbal și sper să joc cât mai multe meciuri la U Cluj”.

Un fotbalist atipic, probabil un exemplu de urmat pentru mulți fotbaliști tineri și un exemplu de oferit copiilor care fac fotbal, de către părinții lor, Victor Dican spune și morala poveștii sale: „Dacă îți dorești, se poate.”

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN