Scos la licitație de aproape de 2 ani, stadionul Termo din Drobeta Turnu Severin a fost, în cele din urmă, vândut. Baza sportivă, compusă din teren intravilan cu suprafața de 29.440 mp, pe care este amenajat un teren de fotbal cu gazon natural, tribună și vestiar, dar și un teren de antrenament, a fost adjudecată de controversatul om de afaceri severinean Constantin Bădescu, pentru suma de 717.000 euro.
Arena aparținea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), societate aflată în insolvență, cu datorii de zeci de milioane de euro.
În sezonul 2011-2012, stadionul Termo a găzduit jocurile de Liga a 3-a ale echipei CS Termo Drobeta Turnu Severin, proaspăt promovată din campionatul județean Mehedinți. După doar un tur de campionat, încheiat pe podium, echipa s-a desființat, din cauza problemelor financiare.
În ultimii ani, stadionul Termo a găzduit jocurile echipei de juniori republicani CSS Drobeta Turnu Severin, dar și pe cele ale echipei de Liga a 2-a de fotbal feminin ACS Atletic Drobeta (foto). De altfel, ultimul joc pe stadionul Termo va avea loc duminică, de la ora 11:00, între ACS Atletic Drobeta și FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Ulterior, arena va fi demolată. Încă nu se știe noua destinație. Probabil, noul proprietar, Constantin Bădescu, va face hale pentru firmele sale, dar ar putea vinde o parte din teren și unui supermarket.
În 2012, omul de afaceri Constantin Bădescu (foto, în stânga) era arestat pentru constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală. Firma sa, Trans Baco (specializată în transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători, dar şi în construcţii), s-a bucurat de contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat peste şapte licitaţii publice cu diverse primării din județele Mehedinţi și Dolj, cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), dar şi cu Registrul Auto Român (RAR), potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Cel mai mare contract, de aproape 71 de milioane de lei (17 milioane de euro), fără TVA, a fost încheiat cu Primăria Drobeta Turnu Severin în luna mai 2011, pentru reabilitarea reţelei de străzi.
În 2011, conform revistei Forbes, Bădescu era cel mai bogat mehedințean, cu o avere de aproape 11 milioane de euro, și se afla pe locul 382 la nivel național.
Conform avocatului său, averea lui Costi Bădescu ar fi fost de 27 milioane euro.
Inițial, Bădescu a fost de negăsit la domiciliu pentru a fi arestat și a fost dat în următrire generală și în consemn la frontieră. S-a predat după câteva zile, însoțit de avocatul său, Sorin Crudiu. Acesta a reușit să-i stabilescă ulterior clientului său o cauțiune de 10 milioane de lei, pentru ca Bădescu să fi judecat în libertate.
Prejudiciul în dosarul instrumentat de procurorul DIICOT Constantin Șopalcă a fost de 12 milioane de euro. Alte trei persoane au fost arestate în acel dosar.
https://liga2.prosport.ro/special/un-judet-fara-echipa-de-fotbal-in-ligile-nationale-ar-mai-putea-pierde-o-baza-sportiva-stadionul-de-fotbal-a-fost-scos-la-licitatie-pentru-aproape-800000-euro-18496662
https://liga2.prosport.ro/liga-4/viitorul-simian-va-reprezenta-judetul-mehedinti-la-barajul-pentru-accederea-in-liga-3-echipa-e-formata-pe-scheletul-jucatorilor-care-in-urma-cu-2-ani-erau-campioni-in-dolj-si-obtineau-promovarea-19182030
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/un-judet-fara-echipa-in-ligile-nationale-va-avea-un-stadion-nou-intr-o-comuna-de-9650-locuitori-vrem-in-liga-3-spun-oficialii-clubului-care-activeaza-in-campionatul-judetean-19164896