Rapid nu trece prin momente faste, dar la capitolul imagine lovește din plin, chiar dacă echipa se află în liga a II-a. Brandul Rapid se pare că încă vinde bine. Ideea oficialilor giuleșteni de a oferi abonamente românilor din străinătate se bucură de un real succes, chiar dacă anunțul a fost postat cu puțin timp în urmă pe site-ul oficial al clubului.
„Este incredibil cât de iubită rămâne Rapid, chiar dacă trece prin moment grele. Suporterii noștri sunt pretutindeni. Am primit cereri de abonamente din Spania, Anglia, Germania, Italia și chiar din SUA. Sunt oameni care conștientizează că poate nu vor ajunge la niciun meci în acest sezon, dar vor să își arate devotamentul față de club cumpărând abonamente. Nu avem un sistem de vânzare online bine pus la punct. Trimitem abonamentele prin poștă, curierat, sau prin porumbei călători dacă este nevoie. Important e ca abonamentele să ajungă la destinatar. Cu astfel de suporteri, credeți-mă, Rapid nu moare!”, a afirmat entuziasmat Lucian Ionescu, directorul de imagine al grupării giuleștene.
Moldova și-a trimis mesager!
Dumitru Plămădeală e rapidist convins. A venit din Basarabia pentru a procura abonamente pentru el și pentru gruparea din care face parte denumită sugestiv Plutonul Rapidiștilor Basarabeni. A cumpărat opt abonamente și așteaptă nerăbdător meciul cu Farul. „Este minunat că mă aflu în Giulești! Abia aștept meciul și apoi să le duc abonamentele fraților mei rapidiști de acasă. Pentru noi este greu să venim, nu neapărat din cauza distanței, cât a garanției financiare pe care trebuie să o lăsăm la graniță. Oricum, Rapid este o echipă foarte iubită în Basarabia”, a declarat rapidistul de peste Prut.
Articol scris de Victor STOICESCU