:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fintrebari--1024x682.jpg)
O delegație oficială a Federației Române de Fotbal, condusă de președintele Răzvan Burleanu, a efectuat luni, 21 iulie, o vizită la Piatra Neamț.
Șeful FRF a mers în orașul de la poalele Pietricicăi împreună cu Gabriel Bodescu, secretar general-adjunct al FRF, Mihai Stoichiță, director tehnic, și Felix Grigore, director de competiții, în cadrul unui demers de susținere a sportului de masă și a performanței juvenile în județul Neamț.
La Piatra Neamț, oficialii FRF s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților locale și județene, scopul vizitei fiind inițierea unor parteneriate strategice pentru dezvoltarea cluburilor sportive locale, în special a celor dedicate copiilor și juniorilor.
Răzvan Burleanu și ceilalți federali au avut discuții în acest sens cu președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, și cu primarul municipiului Piatra Neamț, Vasile Adrian Niță.
”În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe modernizarea infrastructurii sportive și pe crearea unui cadru organizat care să faciliteze performanța și incluziunea socială prin fotbal, prin intermediul clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamț.
Reprezentanții FRF au dorit să evidențieze faptul că noile modificări legislative permit acum autorităților publice, consilii județene și primării, să aloce fonduri directe pentru susținerea sportului, creând astfel oportunități reale pentru dezvoltarea durabilă.
Vizita de astăzi se înscrie într-un demers mai amplu al FRF de a întări relațiile cu administrațiile locale și de a promova investițiile în infrastructura sportivă ca parte a unei strategii naționale de creștere a performanței în fotbalul românesc”, a transmis FRF.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat:
”Am primit cu bucurie această vizită pentru că sportul în general – și fotbalul în special pentru mine, ca fost jucător, chiar dacă nu într-o ligă importantă – reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea copiilor, tinerilor și a comunităților. De asemenea, îmi doresc, la momentul actual, să menținem echipa FC Ceahlăul în Liga a 2-a, dar sperăm să o aducem înapoi în Liga 1.
Căutăm soluții concrete: deja am solicitat specialiștilor din Consiliul Județean să analizeze cum putem încheia parteneriate în acest sens. Există și o propunere binevenită din partea consilierului meu, Daniel Vasiliu, de a încheia parteneriate prin GAL-uri, o soluție primită foarte bine de reprezentanții FRF.
S-a deschis o cale de dialog și, cu siguranță, propunerile nu vor rămâne simple discuții”.
La întâlnirile dintre oficialii Federației Române de Fotbal și factorii locali și județeni au participat și conducătorii clubului Ceahlăul Piatra Neamț. Nu au lipsit președintele Angelo Alistar, managerul sportiv Daniel Mahu Moisii și fostul manager al clubului, Cătălin Roca.
”Dorim să le mulțumim reprezentanților Federației Române de Fotbal pentru prezența la Piatra Neamț și pentru întâlnirile avute cu autoritățile locale – Consiliul Județean și Consiliul Local.
În cadrul discuțiilor, s-a abordat subiectul finanțării clubului ACSM Ceahlăul Piatra Neamț din partea instituțiilor publice. Se caută în prezent soluții concrete pentru sprijinirea financiară a clubului. Considerăm că întâlnirea a fost benefică și constructivă și ne exprimăm speranța că vor fi identificate cât mai curând căile legale prin care clubul să poată beneficia de susținere din partea autorităților”, a declarat Angelo Alistar pentru Liga2.ro.
Foto: Consiliul Județean Neamț și FRF