Președintele Basarab îi cere daune morale lui Ciucă

19 Apr. 2010, 14:52 Diverse
Președintele Basarab** îi cere daune morale lui Ciucă

Mihai Basarab, președintele secției de fotbal de la Minerul
Lupeni a declarat că l-a acționat în judecată pe fostul portar al
„minerilor” Silvian Ciucă pentru agresiune fizică. Oficialul spune
că nu a putut trece cu vederea incidentul dintre el și jucător și
că a luat măsura cea mai potrivită.

„L-am dat în judecată, iar ca daune morale și
materiale îi cer să cumpere echipamente de joc pentru copiii de la
Centru. Nu credeam că se va ajunge chiar aici, dar eu spun că ar
trebui să-mi mulțumească pentru faptul că nu l-am dat și la
Federație că numai juca curând fotbal”
, a declarat
Basarab.

Între Mihai Basarab și Ciucă s-a riscat un conflict în urmă cu o
lună și jumătate de la un contract de joc. Ciucă susține că i s-a
pus sub nas un contract care nu bătea cu realitatea și pe care a
refuzat să-l semneze. De asemenea jucătorul a susținut la vremea
respectivă că nu l-a agresat pe oficial.

„Cel mult i-am tras contractul din mână pentru că
vroia să mă pună să semnez ceva ce nu bătea cu realitatea, dar nu
l-am lovit”
, a spus jucătorul care în momentul s-a
abținut de la orice comentariu legat de procesul care tocmai i-a
fost intentat.

„Vreau să merit să joc în
Liga I”

Fostul portar al Minerului Lupeni, Silvian Ciucă, se pregătește
în momentul de față cu echipa din Liga I Gloria Bistrița, grupare
la care evoluează și fratele său Mădălin Ciucă.

„Este o onoare pentru mine să mă pregătesc cu Gloria
Bistrița, chiar dacă deocamdată nu am semnat. Vreau să demonstrez
că merit să joc la Liga I și sper ca acest lucru să se întâmple cât
mai curând pentru că îmi este dor să revin pe gazon. Acum sunt
aproape refăcut după accidentarea pe care am avut-o”
,
a declarat portarul de 21 de ani.

Ciucă a devenit liber de contract după ce a câștigat litigiul
cu fosta sa echipă Minerul Lupeni.

articol scris de Loredana
Juglea

19 Apr. 2010, 14:52 Diverse
Pe aceeași temă