Pandurii, „radiată” de pe noua arenă din Târgu Jiu. S-au făcut modificări la stadion. „Decizia aparținea CNI, nu primăriei”, susține edilul orașului

Rămasă fără suportul financiar al autorităților locale, dar și al sponsorilor, CS Pandurii Târgu Jiu riscă nici să nu joace pe noua arenă care se construiește în orașul de pe malul Jiului.

De altfel, denumirea Pandurii, inscriptionată inițial prin montarea de scaune albe pe rândurile amplasate la tribuna oficială, a fost ștearsă, zilele trecute, prin înlocuirea acestora cu scaune albastre. Astfel, nu mai apare nimic scris la nivelul tribunelor, pe suprafața cărora sunt montate 12.386 de scaune albastre.

Luna trecută, pe site-ul oficial al divizionarei secunde se anunța că stadionul se va numi „Pandurii Arena” și că astfel va înlocui vechea denumire:  „Municipal – Tudor Vladimirescu”.

Edilul Marcel Romanescu spune, pentru pandurul.ro, că decizia de a înlocui, de la tribuna oficială, scaunele albe care formau denumirea „PANDURII” nu aparține primăriei Târgu Jiu. „Este o decizie a Companiei Naționale de Investiții. În momentul de față se derulează acest contract între CNI și executant. Noi am predat amplasamentul, ca primărie. Nu mai avem în acest moment niciun fel de putere de decizie asupra acestui lucru. Ulterior, după ce se va termina investiția, vom prelua stadionul. Nu știu de ce au făcut modificarea, repet, este o decizie a Companiei Naționale de Investiții”, a declarat primarul Romanescu.

Între timp, primăria a aprobat înființarea Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, care va avea secții de fotbal, baschet, atletism, tenis de masă și tenis de câmp.

Află în octombrie dacă scapă de faliment

Pe 11 octombrie 2017, Tribunalul Gorj va decide dacă cererea administratorului judiciar al CS Pandurii Târgu Jiu, Emanoil Ciobanu, de a demara procedura de faliment a clubului, va fi admisă sau nu. Aflat în insolvență, CS Pandurii Târgu Jiu are datorii de peste 6 milioane de euro și, conform unor informații apărute în presa gorjeană, echipa nu mai are bani nici pentru următoarea deplasare, de la Balotești.

Ieri, CS Pandurii a jucat la Mioveni, unde s-a impus cu 4-0, cu un echipament aproape imaculat, fără niciun fel de sponsor inscripționat pe tricouri, în semn de protest față de abandonul total al acționariatului.

În primul meci de acasă, disputat, la Motru, cu Chindia Târgoviște (3-3), CS Pandurii juca în echipamente noi, care aveau trecute pe tricou toți sponsorii.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
foto: gorj-domino.ro

Pe aceeași temă