Trupa Antract a compus imnul echipei de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea, acesta urmând a fi lansat oficial luni, 30 noiembrie, la Sala Sporturilor Traian, în cadrul concertului umaniar destinat victimelor tragediei din Colectiv.
Liderul cunoscutei trupei vâlcene de pop-rock Antract, Bobiță, a prezentat noua melodie managerului clubului, Lucian Munteanu, dar și patronului Laurențiu Nițu. Având refrenul „CSM, CSM, astăzi vrem victorie”, pe fundalul scandărilor fanilor, imnul s-a bucurat de întreaga apreciere a conducătorilor din Zăvoi. „Am stat toată trupa patru zile în studio, nu am ieșit până nu l-am terminat. Am ascultat toate imnurile echipelor din țară, cred că a ieșit ceva frumos. Acum vom compune un imn și pentru Federația de Tenis”, a spus Bobiță Cătușanu.
Imnul „viperelor albastre” va fi lansat oficial luni, 30 noiembrie (ora 17:00), la Sala Sporturilor Traian, în cadrul concertului caritabil pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubului Colectiv, organizat de Asociația More Than a Smile. Sala se anunță arhiplină, pe scenă vor fi DJ Rynno & Sylvia, Alex Mica & Mr Saxo Beat, Emilia Musală, Geo da Silva, Dj Yameel, Antract sau Prometeu. Sala de repetiții a trupei Antract se afla chiar în incinta fabricii Pionierul din București, iar Bobiță Cătușanu strânge bani pedalând pe bicicletă pe străzile din Râmnicu Vâlcea.
„Suntem și noi solidari cu victimele tragediei, deja am achiziționat 25 de bilete, întreaga echipă va fi acolo în mod organizat, știu că vin și membrii galeriei. Este un prilej potrivit pentru lansarea oficială a imnului. Pe stadion, imnul va fi intonat pentru prima dată la ultimul meci din acest an, cu UTA”, a menționat managerul clubului, Lucian Munteanu.
CSM Râmnicu Vâlcea este în mod surprinzător lider în Seria Vest a Ligii a II-a, după un parcurs excelent până acum, în care a acumulat 34 de puncte din 17 jocuri.
Articol scris de Adi Georgescu