Eșec onorabil la Arad în fața unei forțe mondiale! România U20 a cedat la limită testul cu Germania U20, cu trei jucători din Liga 2 puși de Daniel Pancu în primul ”11”

Călin MNERIE 26 Sep. 2022, 20:24 Diverse

După 1-2 în Cehia, ”tricolorii” sub 20 de ani selecționați de Daniel Pancu s-au aflat față în față cu Germania, la Arad. A fost vorba despre un amical din cadrul Elite League, competiție dedicată echipelor naționale Under 20, la care mai participă alte șase selecționate: Anglia, Italia, Portugalia, Polonia, Cehia și Norvegia.

Aproximativ 3500 de arădeni postați la cele două tribune ale arenei ”Francisc Neuman” au încercat să le fie sprijin ”galbenilor” în compania unei naționale mult mai bine cotate, cu multe nume care au debutat și joacă în Bundesliga.

Nemții s-au impus cu 1-0 cu un gol marcat pe final de joc.

Vărul lui Calhanoglu a avut prima ocazie a meciului

De altfel, Germania a avut mai mult balonul încă din start, România alegând cartea contraatacului. La unul dintre acestea dinamovistul Amzăr (unul dintre cei trei jucători din Liga 2-a, alături de Pandele – Unirea Constanța și Suciu – Miercurea Ciuc, prezenți în primul ”11”) a luat o acțiune pe cont propriu de la jumătatea terenului și doar intervenția de ultim moment a lui Lawrence l-a împiedicat să se prezinte unu la unu cu Noll.

Prima ocazie clară de gol a avut-o vărul interistului Hakan Calhanoglu, Kerim, care a trimis o ”scăriță” în transversală la capătul unui atac rapid al nemților. În minutul 31 am consemnat alte două situații importante ale oaspeților, leccezul Bornei salvând mai întâi în fața lui Castrop, după care Fofana a trimis puțin pe lângă la capătul loviturii de colț rezultate.

”Tricolorii” U20 au rezistat asaltului Germaniei și au intrat cu scor alb la pauză

Pentru publicul arădean a fost de ajuns un atac ceva mai legat al favoriților, nefinalizat, însă, pentru primele încurajări: ”România, România!”

Pe teren, însă, nemții au avut o viteză în plus, iar rapidistul Ignat a salvat de pe linia porții reluarea din 1o metri a lui Bobzen, Castrop a tras paralel cu linia porții, iar Borbei a intervenit din nou salvator la ”torpila” lui Conte. Ocazii consemnate în minutele 37 și 38, pentru ca până la finalul mitanului să fie ceva mai liniștit pentru ”tricolori”.

Golul nemților a venit dintr-o fază suspectă de offside

Prin schimbările făcute la pauză, Pancu a încercat să închidă jocul, trecând de la un 4231 la un 433, cu Andronache vârf impins și Ciuculete în fața apărării între Pandele și Perianu. În aceeași formulă de joc, Germania și-a continuat atacurile și în debutul părții secunde, dar Wagner a finalizat din voleu doar în blocaj, iar Castrop a trimis puternic peste poartă din numai 7 metri.

După o oră de joc, Borbei și-a băgat piciorul la șutul puternic al lui Calhanoglu, iar 10 minute mai târziu a respins de la rădăcina barei și șutul lui Wagner. Totuși, în minutul 73, acesta din urmă avea să înscrie din numai 6 metri, după un șut deviat al nou-intratului Aydin, la care „tricolorii” au solicitat offside. Dacă ar fi funcționat sistemul VAR probabil golul ar fi fost anulat.

Andrei și Perianu au trecut pe lângă egalare pe final

Având șapte jucători proaspeți pe gazon, dintre cei care au început amicalul cu Polonia, nemții aveau să fie ceva mai vulnerabili în fața românilor, care aveau să efectueze și ei toate înlocurile.

Printre cei care au intrat s-a aflat și Gabriel Buta, fundaș care a plecat la Farul de la Șoimii Lipova, iar acum e la Unirea Dej. Și tot de la echipe de ligă secundă s-au mai aflat pe teren Ciuculete (Unirea Constanța) și Mustacă (Concordia Chiajna).

Ocaziile de 1-1 ale ”tricolorilor” au venit una după alta, în minutele 85 și 86. Mai întâi, Noll a scos din vinclu șutul din colțul careului mare al lui Doru Andrei și imediat după Perianu a reluat incredibil peste poartă din numai 6 metri la devierea lui Gergely.

Suporterii arădeni nu puteau rata ocazia să scandeze și numele UTA-ei pe final de meci, dar în prelungiri au venit din nou încurajările frenetice pentru băieții lui Pancu. Degeaba, căci ”panzerele” au scăpat în câștigătoare.

România U20: Borbei – Al. Pantea (I. Mitran 80), Gergely, Ignat, Amzăr (R. Buta 80) – Pandele (N. Popescu 55), Perianu – I. Stoica (D. Andrei 46), Pănoiu (Ciuculete 46), Andronache (Mustacă 74) – T. Suciu  (D. Iancu 46)
Selecționer: Daniel Pancu

Germania U20: Noll – Rosenboom (Aydin 71), Lawrence (Schmidt 71), S. Fofana (Siebert 71), K. Calhanoglu (John 71) – Castrop, Wagner – Bobzien (Breithaupt 71), Asllani (Nebel 71), Conte (Scott 82) – Kastanaras (Shuranov 71)
Selecționer: Hannes Wolf

Arbitri: Mircea Ardelean – Ioan Corb, Cosmin Bojan. Rezervă: George Roman

Lotul României U20 convocat de Daniel Pancu:

  • portari: Răzvan Sava (CFR Cluj), Alexandru Borbei (US Lecce / Italia), Aleksander Mitrovici (CS Comunal Șelimbăr);
  • fundași: Sergiu Pîrvulescu (Gloria Buzău), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Rapid), Botond Gergely (Zalaegerszegi / Ungaria), Anton Andrei (AC Torino / Italia), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Alexandru Pantea (FCSB), Costin Amzăr (Dinamo);
  • mijlocași: Ovidiu Perianu (FC Botoșani), Aurelian Ciuciulete (Unirea Constanța), Andrei Pandele (Unirea Constanța), Nicolas Popescu (FC Voluntari), Ștefan Pănoiu (Rapid), Dragoș Iancu (FC Hermannstadt), Mario Bratu (Petrolul), Doru Andrei (FC Voluntari);
  • atacanți: Robert Mustacă (Concordia Chiajna), Ianis Stoica (FCSB), Toni Suciu (FK Miercurea Ciuc), Luca Andronache (Farul Constanța).

Foto: FRF

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/daniel-pancu-sincer-despre-convocarile-facute-la-nationala-u20-a-romaniei-sunt-jucatori-care-in-mod-normal-nu-ar-fi-trebuit-convocati-dar-astept-progrese-8-sunt-de-la-cluburi-din-19246509

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u20-esec-cu-cehia-u20-la-debutul-lui-daniel-pancu-pe-banca-tehnica-au-evoluat-si-cinci-jucatori-din-liga-2-dar-fundasul-sergiu-pirvulescu-de-la-gloria-buzau-a-fost-sters-fara-explicatii-d-19246277

Călin MNERIE 26 Sep. 2022, 20:24 Diverse
Pe aceeași temă