După punctul obținut în Ghencea (2-2), în runda anterioară, Cetatea Suceava revine sâmbătă, 12 septembrie 2026, pe Areni, pentru un duel cu o altă nou-promovată, SCM Râmnicu Vâlcea.
Partida, contând pentru etapa a 7-a a Ligii 2, va începe la ora 11:00 și va opune două formații venite din al treilea eșalon.
Fără victorie în ultimele trei etape, în care a obținut doar două puncte, Cetatea Suceava are un nou prilej de a rupe seria nefastă cu un succes în fața vâlcenilor. Echipa lui Petre Grigoraș vine după două remize consecutive, cu SC Popești Leordeni și Steaua, rezultate ce au venit după eșecul surprinzător de la Ștefăneștii de Jos. O serie nefastă care l-a nemulțumit, firesc, pe antrenorul Petre Grigoraș, cel care vorbea în debutul sezonului de continuitate în rezultate.
Deși vor avea în față o nou-promovată, sucevenii nu vor avea o misiune deloc facilă. Vâlcea pare că se simte foarte bine pe teren străin, având procentaj de sută la sută la jocurile din deplasare până acum. Elevii lui Constantin Schumacher au două victorii, ambele în deplasare, cu Steaua și CSC Dumbrăvița, iar acasă nu au obținut decât două puncte în patru partide.
La conferința de presă în care a prefațat partida de sâmbătă, antrenorul Cetății, Petre Grigoraș, a subliniat în mai multe rânduri faptul că echipa sa nu are altă variantă decât victoria în fața celor de la Râmnicu Vâlcea.
”Ne-am întors cu un punct de la București, ceea ce pe undeva este bine că nu am pierdut. Putea să fie și mai bine, pentru că am condus până în ultimele minute, dar putea să fie și mai rău. Dar e un punct câștigat.
Acum avem în față Râmnicu Vâlcea, o echipă apropiată cu noi și în clasament. Noi avem nevoie neapărat de victorie. Pentru meciul de sâmbătă nu este altă variantă, pentru mine, pentru echipă, decât victoria.
Și cred că și pentru cei din tribună singura variantă este victoria. Sunt convins că avem șanse mari să câștigăm”, a declarat Petre Grigoraș.
Antrenorul a precizat că în Liga 2 valorile sunt sensibil egale, astfel că echipa sa, dacă joacă la capacitate maximă, poate face diferența în fața oricărui adversar. Cum la fel de bine poate pierde cu oricine dacă nu este sută la sută.
”Sper să-i pot motiva foarte bine pe jucători. Jucăm acasă, sunt convins că vor veni din nou suporterii în număr foarte mare și o să fie alături de noi, ca de fiecare dată. Să sperăm că la final ne vom bucura împreună pentru o victorie. Îmi doresc foarte mult și sunt convins că putem să o realizăm.
Nu va fi însă un meci ușor, pentru că au în lot jucători cu experiență care au jucat la nivel de Liga 1. În ultimul meci, cu Reșița, chiar dacă au pierdut, au dominat total în repriza a doua și cred că este un rezultat mincinos. Vom avea un meci foarte greu. Nu este ușor în Liga 2, trebuie să muncești foarte mult, trebuie să alergi foarte mult pentru a aduna puncte. Dacă jucăm la capacitate maximă, putem bate pe oricine, dar și putem pierde cu oricine dacă nu suntem sută la sută”, a mai spus Grigoraș, care are probleme de lot înaintea acestei partide. Vișinar va lipsi o perioadă mai lungă după ce a ieșit accidentat în prima repriză în Ghencea, în timp ce Perju și Bai sunt incerți.
Petre Grigoraș a venit însoțit la conferința de presă de Denis Bujor, cel care a marcat în meciul cu Steaua primul său gol în Liga 2.
”Întâlnim o echipă nou-promovată, la fel ca noi, putem spune că ne luptăm de la egal la egal. Venim cu un moral bun, după ce am obținut un punct pe terenul Stelei. Dacă vom respecta ceea ce ne cere Mister, sunt convins că vom face o figură frumoasă. Pentru mine a fost primul gol în Liga 2, am spart gheața. Nu este un sentiment mai frumos decât să înscrii primul gol în Liga 2 chiar în Ghencea. E un sentiment unic”, a spus Bujor.
Înaintea partidei de pe Areni, Cetatea Suceava și SCM Râmnicu Vâlcea sunt la egalitate de puncte (8), sunt vecine de clasament (locurile 10, respectiv 11) și ambele au golaveraj egal, moldovenii cu mai multe goluri marcate, 9-9 față de 7-7.
Foto: George Flușter și Cosmin Iftode / Mediafax Foto